Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Miros de căpşuni


Simona Cratel

08.10.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Se îndreaptă spre maşina lângă care el aşteaptă nemişcat şi se opreşte cu o mişcare abruptă care-i trădează stânjeneala. Îşi înregistrează cu groază propria stângăcie, un uşor sentiment auto-destructiv o năpădeşte.
 
El îi zâmbeşte larg, zâmbea spre ea încă de când l-a zărit din colţ, când l-a căutat disperată cu privirea încercând să îl citească.
"Urcă-te", îi spune.
 
Portiera era deja deschisă pentru ea. Într-un moment anterior, necunoscut, el a deschis-o larg având-o pe ea în minte, ca s-o primească, să-i primească trupul lângă el în maşină şi să-i audă respiraţia şi vocea.
 
Ea se aşează, trăgând portiera. Ce a deschis bărbatul, ea închide. Sfârşeşte ce a început el. Un gest rotund, cu continuitate în mintea unuia şi celuilalt. Pot simţi asta amândoi. Există ceva ritual între ei. Ea este nesigură, abruptă, el cursiv, abundent, dominant, acoperind toate prăpăstiile săpate de ea. Se pricepe la astfel de femei. Nu ştie să fie decât cu astfel de femei. Îi dau un scop în viaţă.
"Nu e maşina mea", spune el observându-i privirea. De fapt anticipase reacţia ei, aşa că urmărise atent pentru a surprinde exact acea privire circulară aruncată de ea, prefăcându-se că rămâne impasibilă. Adevărul era că îşi aşezase tălpile espadrilelor ei noi în noroi uscat şi pietricele. Maşina era cât se poate de murdară.
 
Bărbatul conduce, punându-i din când în când o întrebare la care ea răspunde cu grijă, cântărindu-şi cuvintele cu o precauţie despre care e conştientă că pe el îl enervează. Bărbatul îşi ia mâna de pe frână şi îi prinde degetele. Ea îşi ajustează palma într-a lui, moment care o agită în mod evident, aşa că priveşte în partea opusă.
"Nici nu te-am salutat ca lumea", îi spune el şi se apleacă să o sărute. Îi apucă lacom buzele cu buzele lui, îi caută limba cu limba. Pentru un moment, apoi se reîntoarce stăpân pe sine la ocupaţia principală, condusul.
"Miroşi a căpşuni", îi spune.
 
Ea începe un val lingvistic care sună a zid ridicat cu efort între ei şi tot continuă să vorbească, stabilind sursa acestui miros într-o posibilă combinaţie dintre parfumul folosit, crema de corp şi spuma de baie.
"Miroşi a căpşuni", repetă el cu aerul cuiva care nu a fost atent. Nu a auzit pledoaria ei, efortul de a târî misterul unui miros în banalitatea cotidiană, în lumea chimică a produselor de igienă corporală.
"Ai mai fost vreodată aici?", o întreabă în timp ce deschide portiera în parcarea pustie.
"Nu. Niciodată."
 
El îşi ia rucsacul de pe bancheta din spate şi o apucă de mijloc s-o sărute.
"Când am fost ultima oară aici, porumbul era atât", spune el şi indică o înălţime cu palma care nu depăşeşte nivelul genunchilor săi. Drumul pe care merg este flancat pe o parte de lanul de porumb, iar pe cealaltă de copaci.
"Cum se numeşte lacul ăsta?"
"Habar n-am", răspunde el.
"Cum nu ştii?"
 
El dă din umeri.
"Ai fost aici des, dar nu ştii cum îi zice? Nu ai fost curios să afli cum se numeşte?"
"Nu."
 
Ea pare cât se poate de neliniştită de această mărturisire, în timp ce el îi mângâie spatele cu palma.
"Nu mai fii supărată", o conjură el. "Bucură-te de ceea ce este."
 
Ea nu răspunde.
"De ce eşti supărată?"
"Pentru că ţi-am spus că nu vreau să mă întâlnesc cu tine, iar tu ai insistat până m-ai adus aici. Nu te-ai lăsat până n-a fost ca tine."
"Dar vreau să petrecem timp împreună. Nu ne-am mai văzut de atâta vreme. Ţie nu ţi-a fost deloc dor de mine?"
"Ne-am văzut săptămâna trecută."
"Da. Exact."
 
Când ajung, ea aruncă iarăşi acea privire circulară, evazivă, de jur împrejur. E vară târzie, lacul se întinde nemişcat în faţa lor, înconjurat de sălbăticia tufelor şi copacilor de pe margine. Arome târzii de vară plutesc în aerul nemişcat, nici un fir de iarbă nu mişcă. Doar paşii lor răvăşesc iarba şi ordinea încremenită. Parcă lumea îşi ţine răsuflarea, gândeşte ea.
"Nu e nimeni aici, crede-mă. Doar noi doi."
 
Găsirea unui loc potrivit se dovedeşte dificilă. El vrea să fie soare, ea vrea umbră, aşa că o vreme caută un loc unde să fie şi soare şi umbră. Când se hotărăsc, el scoate din rucsac pătura bleu deschis pe care a adus-o cu el şi la ultima întâlnire. Este curată, constată ea. A spălat-o între timp. Apoi scoate din rucsac două pahare de şampanie şi o sticlă de vin cu gust de căpşuni, conform etichetei. Când citeşte eticheta, femeia zâmbeşte. Complice, el îi aruncă un zâmbet dintr-un colţ de gură. "Sunt o tâmpită", spune ea.
 
Beau încet, vorbind din când în când. Vocea lui, firească, expandându-se peste lucruri, încorporându-le, armonizând, creând legături. Vocea ei mică, separând, izolând, creând mici prăpăstii peste care el să aştearnă perdeaua sa vindecătoare de vorbe.
 
Începe s-o sărute şi mâinile febrile caută deodată nasturi şi fermoare şi încuietori. Ca şi cum fără explicaţie s-a pornit o furtună de patimă care-şi caută punctul culminant. Ea se lasă dezbrăcată, aruncând câte o privire în jur.
"Nu începe din nou", spune el. "Aici chiar că nu-i nimeni."
 
Şi-au pus pătura lângă un copac la baza căruia cresc arbuşti şi iarba este înaltă. În faţa lor lacul limpede cu lumini şi transparenţe turcoaze, fără o tulburare de ape, singurul martor.
"Vreau să-ţi văd corpul", îi spune el respirând greu în obrazul ei şi câteva clipe mai târziu se află goală în faţa lui. Iar el este gol de asemenea. Îşi trece palma peste abdomenul ei şi continuă de-a lungul pulpelor. Se sărută, căutând cu mâinile şi corpurile şi limba.
 
Deasupra ei, respirând greu, absorbit în act, îi caută ochii. Când îi întâlneşte, mişcările sale se opresc. Punctul culminant a trecut pentru el, se retrage, îşi scoate prezervativul cu grijă şi o întreabă: "Eşti la ciclu?" Nu-i spune nimic despre privirea ei, nu o întreabă ce vrea să însemne asta. Privirea ei spusese dacă asta vrei, fă-o, poftim, fă-o, dar am venit aici fără să doresc să vin şi fac asta doar pentru că vrei tu. Nu o privire plăcută.
"Nu, nu sînt", spune ea. "... Am observat şi data trecută. Eşti tu prea mare."
 
Ultima oară, cu o săptămână înainte, când se opriseră pe un câmp între o pădure şi un drum pe care oricine putea să apară în orice clipă, aşezându-se pe pătura adusă de el, cu o sticlă de şampanie, el îi dăduse doar un pic pantalonii în jos, o apucase cu mână de gât şi o penetrase cu violenţa dorinţei. Ea nu ţipase, anesteziată întrucâtva de alcool şi de şocul surprizei şi de faptul că el o sufoca cu o mână. Observase şi atunci sângele pe chilot şi se dusese şocată spre casă, cu pete de pământ pe haine şi frunze în păr. Când se privise în oglindă, avusese un şoc. Noroc că părinţii ei nu erau acasă. Şi-a îngrijit cum a putut perineul un pic sfâşiat.
 
Da, observase şi ultima oară, când el o întrebase: "Ceee?! E normal. E firesc. Nu ne-a poruncit Dumnezeu trăiţi în natură şi procreaţi?" Se aplecase asupra ei şi-o sărutase cu aceeaşi patimă şi îi spusese: "Suntem Adam şi Eva goi în grădina paradisului procreând." Se răsucise în momentul acela spre el şi-i spusese privindu-l în ochi: "Da, dar cred că Adam nu era deja însurat."
 
După ce a îndepărtat prezervativul, bărbatul s-a întins lângă ea. Dar ei nu i-a scăpat: avea ceva de animal învins, ceva se frânsese. I-a aşezat o mână pe spate, dar el nu s-a răsucit spre ea. A stat aşa cu faţa întoarsă în partea opusă, tăcând.
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer