Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Schlink. O antologie a vinei.


Ioana Bâldea Constantinescu

27.09.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"La cincisprezece ani m-am îmbolnăvit de hepatită." Aşa începe Cititorul lui Schlink. Când am început să-l citesc, cam ştiam despre ce e vorba, din trailer-ul filmului lui Stephen Daldry. Un adolescent are o relaţie cu o femeie mai în vârstă. Peste ani, descoperă că e inculpată într-un proces cu privire la Holocaust în care ea, Hanna Schmitz, acceptă acuzaţiile de torţionară pentru a ascunde un păcat mai mic, dar imens pentru orgoliul ei - analfabetismul.
 
Cartea lui Schlink nu e, însă, nici despre iniţieri erotice, nici despre Holocaust. E o carte despre vină. Despre toate nuanţele de gri care încap între alb şi negru.
 
Nu pot spune că am vibrat în mod deosebit la pelicula lui Stephen Daldry. Mi s-a părut mai degrabă lineară, cu personaje a căror tensiune interioară rămâne la stadiul de sugestie. În carte, tensiunea există. Schlink nu o exonerează pe Hanna. Analfabetismul sau faptul că ea nu e decât o rotiţă insignifiantă într-un angrenaj al morţii nu sunt o mască a inocenţei. Şi totuşi, Michael Berg o iubeşte. Îi găseşte scuze. I se pare că distinge, atunci când află că protejatele Hannei erau fete tinere pe care le punea să-i citească, o încercare a ei de a le face ultimele săptămâni de viaţă suportabile, înainte de a le trimite la Auschwitz. Şi o urăşte încrâncenat, pentru vina de a fi personajul negativ.
 
Toţi membrii generaţiei lui Michael Berg au pe cineva acuzat că ar fi colaborat cu naziştii. Un unchi. Un tată. Nimeni nu are o iubită. Nimeni nu are pe cineva pe care l-a ales.
 
Aceasta e vina lui. Dincolo de vina colectivă, de neajunsul spaţiului şi al timpului în care s-au născut. Michael ia microbul unei iubirii neconvenţionale într-o epocă a vânătorii de vrăjitoare şi o transformă într-un fel de colecţionism. Imagini cu Hanna rulându-şi ciorapii, Hanna pe bicicletă, Hanna ascultându-l, în timp ce-i citeşte. O întreagă recuzită a idilei şi a senzualităţii. Am digera-o uşor, dacă nu ar exista un context peste care îţi vine greu să colezi chiar şi umbra unui sărut.
 
Torţionarul e o femeie frumoasă, iubită de un inocent. Ea e vinovată de moartea a câteva sute de femei, pe care le-a lăsat să ardă de vii. La fel de adevărat este că, dacă le-ar fi deschis uşa, ar fi murit, probabil, linşată, pentru o crimă care încă nu era a ei. Povestea lui Schlink îmbracă falduri de de dileme, de variabile. Până unde merge vina şi cât putem fi de radicali în aprecierea ei? Şi cât, până la urmă, din interminabilele procese nu vine din nevoia acută, omenească, de a arăta cu degetul, de a găsi un vinovat care, de multe ori, nu mai există, de a responsabiliza o generaţie, o naţie, dacă trebuie, numai pentru ca dezastrul să devină măcar puţin mai suportabil?
 
Există un pasaj, în carte, care m-a urmărit zile întregi. E despre faptul că, atunci când motorul unui avion cedează, el nu cade. Mai planează cam o jumătate de oră, fără noimă, fără logică, fără speranţă. De-abia pe urmă se prăbuşeşte, "în încercarea de a ateriza".
 
(o versiune prescurtată a acestui text a apărut în revista Esquire, mai 2009)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer