Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Medina


Augustin Ioan

03.01.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
E al şaselea set de sărbători de final de an pe care îl petrec consecutiv în afara ţării, nu neapărat din răsfăţ, ci, mai degrabă, datorită circumstanţelor familiale. Aşa am putut să văd câţiva ani la rînd Senegal (în articolele Pietrele tac, În pustiu, Paştile în Dakar, Cimitirul din scoici - impresii din Senegal) şi, acum, Maroc. Desigur, pot schiţa câteva impresii, mai ales că am avut privilegiul să mai văd ţara şi în cursul sejururilor anterioare. Este un loc minunat, cu deschidere la Atlantic şi, care, de vizavi de stânca lui Tarek (Gibraltar) păzeşte intrarea, păzeşte şi intrarea în Mediterana. Cândva, strâmtoarea nu despărţea, ca acum, neamuri diferite, ca după Reconquista. Munţii Riff şi Atlas, cel care ţinea pământul pe umerii săi, încadrează celelalte două laturi, deşi ţara se întinde şi dincolo de cele două masive muntoase, mai cu seamă la sud.

Acum am revăzut Fes, Meknes, Volubilis şi am văzut pentru întâia oară Tanger şi Asilah. Despre Fes am mai scris (în articolul Maroc - arhitectura şi viaţa) şi revizitarea oraşului nu a făcut decât să îmi reconfirme primele impresii. Oraşul vechi nu este, la drept vorbind, o colecţie de clădiri, ci un (între)ţesut de spaţii interioare şi exterioare, de curţi şi pasaje. Pozitivul meu e negativul vecinului, privatul meu este, dincolo de perete, publicul celorlalţi, o situaţi de concreştere pe care, la o scară mult mai redusă, o prefigurează şi casa dublă proiectată de MVRDV. Dar imaginaţi-vă totul la scară urbană deloc redusă: ni s-a spus că vorbim despre peste 350 hectare de medina (semnificativ mai puţin, totuşi, decât a reuşit să demoleze Ceauşescu în centrul Bucureştilor) şi de peste 100 km de străzi sau, în fine, de căi de acces. Există aglomerări de ţesuturi specializate: cei cu mirodeniile, cei ce lucrează în metal, în lemn, în piatră (chiar în faţa noastră se scriau pietre tombale); meşteşugarii de orice fel; pielarii (cu enormele călimări în care stau, probabil deja mumificaţi, cei ce tăbăcesc şi vopsesc pieile de vacă şi miel; în ciuda pitorescului, mi s-a părut a fi o pregustare a gheenei locul, iertată să-mi fie asocierea). Există şi largo-uri, nu tocmai pieţe, umbrite. În fine, într-o asemenea densitate, în care, dacă trece măgăruşul sau asinul încărcat cu marfă, singura formă de transport şi aprovizionare admisă), luxul înseamnă neconstruirea. Am vizitat un palat, ca şi invizibil de-afară unui neofit, unde nu dimensiunea camerelor impresiona (deşi erau incredibil de detaliat decorate în arabesc, faianţe, piatră şi scris kufic, strat peste strat, ca şi şcolile coranice), ci aceea a salonului de primire, cu fântână în centru. La fel, moscheea: sacrificiul aici înseamnă spaţiul ne-edificat şi el este, generos, umbrit de portice care conduc către locul rugăciunii, închis doar pe trei laturi.

Prin comparaţie, medinele de la Rabat, Meknes şi Tanger sunt minuscule şi, deci, dezamăgitoare. Acelaşi miros de mirodenii, aceleaşi lucruri care nu par de trebuinţă nici turiştilor, nici localnicilor, aceeaşi dorinţă insistentă de a-ţi vinde totuşi ceva, orice, dacă ai făcut greşeala de a intra într-un astfel de loc de negoţ. Mâncărurile-s de felurime de feluri, de la sandwich cu carne din cap de oaie fiert şi expus în galantar la măsline, patiserie dulce şi sărată, smochine şi mai ales curmale, fistic şi fructe (mai ales portocale şi cele mai bune mandarine pe care le-am mâncat vreodată). Fiecare are şarmul său şi Tanger are, în plus, şi expunerea la ocean (m-am contrazis cu cei ai locului, care cred ca Tanger este locul de la care începe Mediterana. Nu, Mediterana e la est de Gibraltar.)

Rabat este un exerciţiu formal pe teme de vile moderniste, pe care, la scara asta, nu l-am mai văzut decât la Haifa. Chiar şi acum, se proiectează case strict moderne, pe lângă curcile autohtonizante, şi am fost în câteva interioare de cel mai strict bun gust şi calitate incredibilă a proiectării. Pe lângă asta, gardurile verzi sunt o splendoare, fiind compuse din plante care la noi abia respiră-n câte-o vază, mari de-un deget; ei bine, acolo leandrul e arbore şi cactuşii - monstruoşi de mari.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer