Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Eram fotbalist. Din întîmplare, am ajuns artist


Maria Andrieş, un interviu cu Bogdan Dumitrache

03.02.2012
Gazeta Sporturilor, ianuarie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Gazeta Sporturilor a lansat în ianuarie 2012 pe DVD thriller-ul psihologic Din dragoste, cu cele mai bune intenţii.

Filmul acesta probabil l-aţi mai trăit. E un film cu medici şi pacienţi, cu părinţi şi copii, cu soţi şi soţii, cu prieteni la o bere. Toţi te asigură că au cele mai bune intenţii. Dar, lucru suspect, toţi au prin buzunare pastiluţa roz. Gata să te aprovizioneze în caz de nevoie. Rău n-are cum să facă, nu?

Din dragoste, cu cele mai bune intenţii este o poveste de viaţă, filmată într-o manieră neobişnuită, care te atinge direct şi personal. Una dintre cele mai bune producţii româneşti ale anului 2011, filmul lui Adrian Sitaru a cîştigat Marele Premiu la Festivalul de la Locarno. Iar Bogdan Dumitrache, Alex din poveste, a luat premiul pentru cel mai bun actor în rolul principal.

Maria Andrieş: Cum e personajul tău, Alex?
Bogdan Dumitrache: Povestea este autentică, a trăit-o Adrian Sitaru, regizorul. Acuma, nu-mi dau seama în ce măsură s-a mai dus în stînga sau în dreapta, dar pleacă de la povestea lui personală. Alex e un tînăr care, pus în faţa posibilităţii de a-şi pierde un părinte, devine iraţional, irascibil, tinde să se certe cu toată lumea. Şi cei din jur îndreaptă către el cele mai bune sfaturi, care nu întotdeauna au şi cele mai bune efecte. De asta-i şi spune "cu cele mai bune intenţii".

M.A.: Prin ce trece el de-a lungul poveştii?
B.D.: Filmul se desfăşoară pe patru zile: află în prima zi că mama lui a suferit un atac cerebral şi că este internată în spital, nu ştim încă în ce stare, cît de gravă. Pleacă spre casă şi urmează alte trei zile la Deva, unde stă mai mult lîngă mamă în spital. Evoluţia lui este un pic contrară, cu cît mama este mai bine, cu atît el e mai agitat. Tot timpul caută alte soluţii, mai bune decît ceea ce are, deşi nu întotdeauna sînt necesare.

M.A.: De ce să vadă oamenii filmul?
B.D.: Cred că poţi scoate o idee destul de clară despre tine. E uşor să te recunoşti în personaje realiste şi în filmul realist, atît de realist cum e cel românesc. Şi atunci poţi reflecta asupra propriei tale vieţi, dacă vrei asta. Cînd eşti obosit şi înfometat, nu prea vrei. Dar cred că ar trebui văzut. Ca în Grecia antică, unde teatrul avea scop curativ. Se duceau, vedeau, înţelegeau despre ei ceva şi despre viaţa lor. Şi cine putea punea în aplicare.

M.A.: Care a fost cea mai grea scenă?
B.D.: Cred că începutul, scena în care primesc telefonul. Grea atît tehnic, a fost un cadru de 9 minute, cu multe pagini de text, pe care să le ştiu. Plus că a fost o trecere majoră de stare. Acela a fost cel mai dificil cadru din film. Începe cu o atmosferă relaxată, o zi normală, în casă, la Bucureşti, apoi totul se dă peste cap din cauza unui telefon.

M.A.: Ce rol ţi-ai dori să faci?
B.D.: Mi-ar fi plăcut să joc rolul lui Ryan Gosling, din "Drive". Mi-ar fi plăcut rolul ăla, destul de tare. Un personaj care nu vorbeşte prea mult.

Jucam atacant. Pomanagiu

M.A.: Eşti fan fotbal? Ţii cu vreo echipă?
B.D.: Mi-am pierdut interesul în ultima vreme, dar am făcut fotbal, am jucat în tinereţea mea, înainte să mă hotărăsc că vreau să mă fac artist. Ceea ce m-am hotărît din întîmplare, nu pentru c-am intenţionat. Am jucat o vreme la Sportul Studenţesc, dar nu m-am calificat pentru postul de titular, după care m-am mutat pe la un club din ăsta, ţinea de fabrica U.R.E.M.O.A.S. (Uzina de Radiatoare, Echipament Metalic, Obiecte şi Armături Sanitare, Bucureşti)

M.A.: Pe ce post jucai?
B.D.: Atacant (rîde). Pomanagiu. Nu chiar... În fine, îmi plăcea să joc fotbal, dar cred că nu... nu mi-am dat suficient interes.

M.A.: Cum s-a întîmplat să fii artist?
B.D.: S-a întîmplat întîmplător. Dădeam Bac-ul şi făceam meditaţii. Nu aşa-mi plăcea, nici matematica, nici ce mai trebuia eu să fac. Şi-n timp ce făceam meditaţii în casă, nişte meditaţii groaznice la matematică, în faţa blocului, vis-a-vis de blocul meu, stătea mama unui actor, Petrică Gheorghiu. El pregătea copii pentru facultate şi-i vedeam cum veneau. Cum făceam eu meditaţii la mate, ei făceau meditaţii la teatru. Şi veneau cu chitări... Cam mişto. Şi-am zis că vreau să mă duc şi eu o dată să văd. M-am dus şi-am rămas acolo.

M.A.: Fotbalişti preferaţi?
B.D.: Îmi place Thierry Henry. Mi se pare matur, asumat, profesionist.

M.A.: În ultimii ani, nu-i prea merge cu "naţionala" Franţei.
B.D.: Acum, dacă am luat un premiu la Locarno, nu înseamnă că n-o să dau vreo "gherlă" cu vreun rol. E foarte posibil să nu-mi iasă unele din ele.

M.A.: Messi? Ronaldo?
B.D.: Messi nu mi s-a părut niciodată că pozează în ceva ce nu este. Ronaldo e un circar, un pic aşa, mai pe golănit, mai pe nu-ştiu-ce. Henry e un om elegant, demn, profesionist, nu-l interesează prea tare să facă blitz-blitz în jurul lui.

M.A.: Dintre ai noştri?
B.D.: Nu prea-i mai ştiu. Pe vremea cînd jucam eu la Sportul, vedetă acolo era Pepe, cîntăreţul. Cred că era în lotul naţional de juniori. Era un superstar. Iar de apreciat, pe vremea mea, îmi plăcea Prodan de la Steaua, fundaşul. Da. Avea calităţi reale de jucător, era corpolent, era foarte determinat. Cînd juca bine-bine.

M.A.: Prodan şi atît?
B.D.: Îmi plac jucătorii cu atitudine. De exemplu, Rădoi. Nu cred că era cel mai talentat de la Steaua, dar era cel mai serios.

Tatăl meu era Dumitrache II

M.A.: Dincolo de fotbal, ce alte sporturi te atrag?
B.D.: Am practicat toate sporturile, cîte un pic. Am făcut doi ani de polo, două luni de box, scrimă, tot felul. În copilărie cred că majoritatea dintre noi, cel puţin băieţii, trec prin tot felul de încercări sportive. Mi-a plăcut alpinismul, pe care l-am practicat pînă de curînd. Făceam căţărare pe perete în coardă, doar că nu sînt suficient de bun ca să mă duc singur şi-mi trebuie un partener, care să fie cap de linie. Îmi place înotul, am şi făcut, înot bine.

M.A.: Handbal şi baschet?
B.D.: Niciodată. Sporturile cu mingea doar dacă vine la picior. Tatăl meu a fost fotbalist şi de la el am moştenit asta. Din poveştile de la el, a avut un moment destul de bun. Pe el îl chema Dumitrache, ca pe celebrul Dumitrache. Se pare că la un moment dat a existat un Dumitrache II, care juca la Farul Constanţa, prinsese lotul de la Rapid şi o selecţie la lotul naţional de juniori. Numai că, în drum de la Constanţa spre Bucureşti, s-au răsturnat cu un autocar şi şi-a rupt ambele picioare. Şi-a trebuit să renunţe. Dar lui îi plăcea, juca tot timpul fotbal şi mă lua cu el. Şi mi-a plăcut şi mie. Nu mi-au plăcut vestiarele.

M.A.: De ce?
B.D.: Că nu-mi plăceau. Pur şi simplu. De la acea echipă a fabricii U.R.E.M.O.A.S am plecat pentru că mi-au furat banii. Din vestiare. Şi nu eram genul de bătăios. În vestiare, printre băieţi există tot felul de rîci, o chestie în care se impun şefii care-s titularii, netitularii, cine e mai tare, de obicei, asta se întîmplă la vestiare. Şi nu prea-mi plăcea. Nu prea îmi plăcea nici să mă duc să alerg, să muncesc în fiecare zi, căci nu e uşor (rîde).

M.A.: Aveai superstiţii?
B.D.: Eram cam mic. Nu ştiam eu de superstiţii.

M.A.: Ca actor ai?
B.D.: Nu.

M.A.: Nu se spun.
B.D.: Nu, nu prea cred eu în superstiţii.

M.A.: Ce roluri urmează?
B.D.: Acum sînt în pregătiri cu Călin Netzer, pentru Poziţia copilului. O să încep filmările în februarie 2012, la sfîrşit. De asemenea, mă pregătesc pentru filmările la HBO, În derivă, sezonul doi.

CV Bogdan Dumitrache
Data şi locul naşterii: 2 mai 1977, Bucureşti
Studii: Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promoţia 1999, clasa Mircea Albulescu
Ocupaţia: actor
Filme: Trafic (2004, Cannes, Palme d'Or pentru scurtmetraj), Moartea domnului Lăzărescu (2005), Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2006), Portretul luptătorului la tinereţe (2010, Premiul Gopo pentru actor în rol secundar), În derivă (2010), Loverboy (2011), Din dragoste, cu cele mai bune intenţii (2011, premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Locarno)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Din dragoste cu cele mai bune intenţii


0 comentarii

Spacer Spacer