28.11.2012
Editura Humanitas
Radu Paraschivescu, Cătălin Ştefănescu, Irina Păcurariu, Vlad Petreanu
Căutătorii de Poveşti. O călătorie prin bibliotecile de astăzi

Editura Humanitas, 2012


Citiţi un fragment din această carte.

***

Cuvânt înainte
de Paul-Andre Baran (Director Biblionet România)

Aceasta e o poveste fără început şi fără sfârşit - asemenea pildelor din vechime care spun că, dacă vrei să înveţi să înoţi, trebuie doar să sari în apă. La Biblioteca Judeţeană Cluj am cunoscut o femeie. Era nerăbdătoare şi emoţionată, în prima sa zi la cursul de calculatoare şi navigare pe Internet - ziua în care a putut să-şi vadă nepotul nou-născut pe Skype. Pe la jumătatea anului 2011, vizitasem, în sfârşit, fiecare judeţ din România; peste tot pe unde aveam să merg, vedeam feţele copiilor şi aveam ocazia să discut cu mulţi dintre ei. Toţi aceşti oameni pe care îi întâlnesc demonstrează un adevăr simplu şi valabil oriunde în lume: vieţile li s-au schimbat fundamental atunci când au descoperit Internetul. Azi, mii de vârstnici din toată ţara primesc gratuit instrucţiuni despre beneficiile Internetului şi sunt ajutaţi să ia legătura cu cei apropiaţi, să caute produse online sau chiar să-şi lanseze propriile bloguri, unde pot publica istoria familiei şi a comunităţii.

Aceste poveşti vorbesc despre micile, dar neştiutele victorii ale unor oameni din zone cărora nimeni nu le dădea vreo şansă de reuşită.

Cuprinsul şi culoarea istoriilor semenilor lor îi pot inspira pe oameni să schimbe lumea în bine. Exact aşa s-a născut şi proiectul Căutătorii de poveşti. Călătoria a început cu o idee, cu un vis şi cu o poveste de împărtăşit lumii. În ultimii cinci ani, am lucrat împreună cu bibliotecarii, ştiind că ei au inspiraţia şi cunoştinţele necesare pentru a schimba în bine vieţile celor din jur şi că ne pot spune poveşti pline de însemnătate. Astfel s-a născut întrebarea: n-ar fi frumos ca bibliotecile publice din România să-şi arate adevărata faţă publicului larg? N-ar fi fantastic dacă bibliotecile, aceste sanctuare ale cărţii, ar avea propria lor carte şi istorie scrisă?

Am dorit să arătăm schimbările minunate şi emoţionante pe care le-au trăit oamenii şi comunităţile datorită grijii bibliotecarilor şi dezvoltării bibliotecilor publice locale. Programul Biblionet este o iniţiativă naţională ce urmăreşte să le asigure tuturor românilor un sistem modern de biblioteci publice care răspunde nevoii acestora de a fi conectaţi la tehnologie şi informaţie şi le arată exact ce avantaje imediate le poate aduce Internetul în viaţa de zi cu zi. Fundaţia Bill & Melinda Gates a oferit României un dar de 26,9 milioane de dolari exact cu această menire. Pe o perioadă de cinci ani, bibliotecarii, autorităţile locale, guvernul, dar şi diverse companii private s-au angajat să colaboreze nu doar la reformarea sistemului de biblioteci publice, ci şi la îmbunătăţirea vieţilor a milioane de români, oferindu-le acces la Internet şi asistenţă de bază în utilizarea noilor tehnologii, prin intermediul bibliotecarilor instruiţi în acest sens. Suntem activi în peste 2.000 de biblioteci din toată ţara. În fiecare judeţ, românii pot găsi o bibliotecă publică ce a iniţiat procesul de reformă şi asigură publicului acces gratuit la Internet.

Bibliotecarii publici din România au început să viseze, dar nu puteau porni singuri în această călătorie. Iată însă că sa ivit momentul când Căutătorii noştri de poveşti au intrat în joc şi li s-au alăturat într-o minunată aventură. Doresc să le mulţumesc din suflet autorilor şi eroilor noştri: Radu Paraschivescu, Cătălin Ştefănescu, Vlad Petreanu şi încântătoarei Irina Păcurariu, pentru că au îndurat condiţii dificile într-o caravană ameţitoare, cu un program imposibil, pentru a vă putea împărtăşi aceste poveşti pline de farmec. Ei au rătăcit prin toate colţurile ţării şi au făcut cunoştinţă cu oameni din peste 60 de oraşe şi comune, pe o căldură infernală, fără a rata nimic - nici chiar termenele limită...

Nu am fi reuşit în demersul nostru fără pasiunea şi dăruirea scriitorilor, fără dragostea lor pentru o poveste bine spusă şi pentru cauza proiectului, fără forţa de care au dat dovadă în transmiterea unui mesaj atât de important.

Aceasta e călătoria noastră: o poveste a bibliotecilor publice din România, spusă de patru extraordinari scriitori români.

Sper că ne veţi însoţi în călătoria noastră prin toată ţara, să vizităm oameni remarcabili şi comunităţile pe care le slujesc. Această carte este despre legătura oamenilor cu biblioteca, despre vieţile schimbate cu ajutorul unor bibliotecari pasionaţi de meseria lor. E o carte plină de poveştile autentice ale oamenilor acestei ţări, cu speranţele şi umorul lor dulce-amar, cu lacrimile şi promisiunile lor. O carte care înfăţişează viaţa aşa cum este astăzi.

Bibliotecile aduc oamenii laolaltă şi au reuşit în mod miraculos să-i unească pe toţi cei implicaţi în proiect. Promisiunea cărţii de faţă este că dragostea de oameni naşte poveşti spuse din suflet.

Această carte printată se va găsi în peste 2000 de biblioteci din toată ţara şi este disponibilă şi în format electronic pe site-ul www.cautatoriidepovesti.ro.

0 comentarii

Publicitate

Sus