Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Memorial sau lăcaş de cult? (I)


Augustin Ioan

01.05.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"The word "Memorial" is used to describe the Eucharist (...) The word for memory (...) means that what was past is also part of the present. The act of remembering or "memorializing" somehow brings that historical moment into the present in such a way that people today participate in the event (...) Places of worship are not monuments (...) but places of memory." (Richard S. Vosko, pag.160-161)

Dacă citatul din motto reprezintă o tentativă a unui scriitor catolic, prelat chiar, de a recupera tema memoriei din perspectiva arhitecturii pentru lăcaşuri de cult ale religiei pe care o profesează, interesantă în acest volum este tema sinesteziei; deci, experienţa memoriei nu este una de făcut doar prin intermediul arhitecturii, fie aceasta şi sacră, sau doar a artei în general.
 
Experienţa sinestezică este, însă, adeseori, şi o formă de apropriere a memorialelor. Candelele aprinse dinaintea numelor inscripţionate în piatră, la Vietnam Memorial, se conjugă cu gesturile pe care le fac vizitatorii în efortul lor de a copia cu creionul pe bucăţi de hârtie numele acelea, haşurându-le, spre a le duce acasă, spre a le, cum să spun? - salva.  Adeseori, cimpoiul scoţian intonează marşuri funerare, iar veteranii, cu şepcile lor galbene, te întreabă dacă doreşti să afli mai mult, din ale lor petits histoires, amintiri personale din război. Arăt altundeva în carte cum două websites continuă în alte registre experienţa memorialului: www.themovingwall.com şi, mai ales, www.thevirtualwall.com.
 
O experienţă similară am avut eu însumi la Memorialul WWII, aflat nu departe de Vietnam Memorial, pe Mall-ul din Washington, DC. În 2006 l-am vizitat. În ziua aceea se publicase în New York Times necrologul comandantului escadrilei care a bombardat Ploieştii în 1944. Citeam ziarul chiar acolo, lângă oglinda de apă cu două arteziene a memorialului, când un domn în vârstă s-a apropiat şi m-a întrebat dacă m-ar deranja să stăm de vorbă despre experienţa sa în război. Din vorbă-n vorbă, aflând de unde sunt, mi-a spus că fusese în escadrila care a bombardat Ploieşti, venind din Italia. Fără să scot o vorbă, i-am arătat pagina din ziar. Nu ştia. Vestea l-a copleşit. S-a aşezat lângă mine şi am stat, tăcuţi, o vreme, dânsul în lacrimi.
 
Vorbind despre emoţii profunde: două articole din New York Times, citite în perioada redactării unui text mai amplu, despre arhitectura memoriei,  mi-au atras atenţia, întrucât prezintă tipuri de emoţii frecvent asociate cu locurile sacre. Primul, din 16 februarie 2012, pag A23: At 9/11 Memorial, Police Raise Fears of Suicide / Contingency Plan Set, Commissioner Says. Şeful poliţiei atrăgea atenţia că tristeţea poate să fie augmentată de gropile uriaşe şi, mai ales, de cascadele care se prăbuşesc în ele şi care aduc în memorie, printre altele, imaginea acelei persoane care s-a aruncat în gol, cu capul în jos, înţelegând că nu este nicio scăpare din turnuri. Al doilea articol făcea prima pagină a ziarului pe 29 februarie 2012 (cu urmare în A10): Air Force Mortuary Disposed of 9/11 Remains in Landfill. Acesta mi-a amintit de tristeţea colegului meu de facultate, Daniel Stan, ai cărui frate şi cumnată au pierit atunci, la 11 septembrie, şi care îmi povestea, plângând, în câte morgi din NY a trebuit să caute după fragmente disparate, pentru a putea să îşi îngroape rudele. Oare la ce s-a gândit Daniel aflând că armata a dat la groapa de gunoi rămăşiţe umane de-atunci?
 
Acest tip de emoţie nu poate fi conţinută doar de un memorial, oricât de grăitor ar fi din punct de vedere estetic, de expresiv, de amintitor...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer