Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Bucureşti. Preguntame!


Cristian Geambaşu

28.05.2012
Gazeta Sporturilor, mai 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mulţi gîndesc că miercuri, 9 mai 2012, vom susţine un examen în faţa spaniolilor, a Europei. Totuşi, e suficient să fim noi înşine, fără să exhibăm nimic.

Bucureşti, oraşul acela aglomerat şi nu foarte curat, oraşul cu maidanezi, dar fără prea mulţi danezi.

Bucureşti, oraşul detestat de toţi românii, şi de cei care îl locuiesc, şi de cei care vin de peste munţi şi din cîmpii să îşi găsească de lucru. Bucureşti. Cu cît e mai detestat, cu atît e mai populat.

Bucureşti, oraşul cu Ateneu, pentru care mai mulţi cetăţeni au dat odinioară cîte un leu. Ca să îl vadă şi să îl asculte pe Enescu. Apoi pe Yehudi Menuhin, Sergiu Celibidache, Zubin Mehta şi, mult mai tîrziu, pe Nigel Kennedy.

Bucureşti, oraşul viu, spaţiul în care România civilizată se întîlneşte cu România deviantă, locul comun al celor mai crude contraste, deci şi al Cruduţei, şi al lui Nilă.

Bucureşti, capitala României. Bucureşti, oraşul meu, deşi nu m-am născut în el. Bucureşti, oraşul în care am învăţat (poate prea mult) şi m-am îndrăgostit. Oraşul în care am descoperit Maestrul şi Margareta pe scena unui teatru. Se numea "Mic", dar nu era deloc aşa.

Bucureşti, oraşul care mi-a dăruit cuplajele de pe "23 August", seara victoriei cu Hamburg şi magnoliile înflorite din Herăstrău.

Bucureşti, oraşul finalei Europa League. Bucureştiul de dinaintea meciului Athletic Bilbao-Atletico Madrid, "finala atletică" a PRO TV-ului, nu s-a schimbat fundamental. Cîinii fără stăpîn sparg în continuare liniştea nopţilor toride de Mai (sîc, avem şi aşa ceva la Bucureşti!), interlopii îşi pilotează netulburaţi BMW-urile, studenţii fac naveta între McDonald's şi amfiteatre, bugetarii se îndreaptă cadenţat către un nou weekend. Gazonul de pe Naţional Arena aşteaptă să-şi merite milionul de euro cheltuiţi, iar primarul general culege discret procente pentru viitoarele alegeri.

Bucureşti, cu doar trei zile înaintea finalei. Există în aer ideea, nerostită clar, că trebuie să le demonstrăm ceva spaniolilor & bascilor care ne vor călca pragul. Europei în general. Ceva care ne-ar aşeza mai bine în ochilor lor, de parcă suporterii lui Athletic şi ai lui Atletico ar veni în inspecţie. Dar ei nu vin să ne controleze, ci să se simtă bine. Presimt că se vor simţi. Mîncarea şi băutura sînt destul de ieftine, la fel şi fetele. Fetiţe dulci ca-n Bucureşti, în toată lumea nu găseşti!, cînta Gică Petrescu şi, de pe vremea şansonetistului nostru dîmboviţean, nimic nu pare să se fi schimbat, dimpotrivă. Peste toate, oraşul este mai sigur decît multe alte aglomerări urbane din lume, iar oamenii sînt primitori. Avem şi muzee, şi cîrciumi, şi parcuri.

Bucureştiul finalei este mai ales al voluntarilor. Aici ar mai fi de lucru, pentru că noi nu am dezvoltat decît sporadic cultura voluntariatului. "Preguntame!". "Întreabă-mă!", adică, vor purta inscripţionat pe tricouri tinerii care îi vor întîmpina pe suporterii din Bilbao şi din Madrid. Întrebaţi-i şi admiraţi-i, pentru că oamenii care muncesc fără să pretindă o răsplată imediată merită respectul nostru. Întrebaţi-i şi de ce fac asta şi veţi descoperi că Bucureştiul nu şi-a pierdut speranţa.

Bucureşti, oraşul meu. Oraşul nostru, al celor care îl vom iubi şi după finala de miercuri.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer