Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un interviu (III)


Augustin Ioan

12.06.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Studenţi de la arhitectura clujeană mi-au pus, prin domnişoara Codruţa Ghiran, o seamă de întrebări. Vi le redau în cele ce urmează (a doua parte a interviului a apărut săptămâna trecută aici):

Codruţa Ghiran: Adesea aţi menţionat diverşi oameni extraordinari pe care i-aţi întâlnit şi care-au avut un impact semnificativ în modelarea dumneavoastră. Ce se întâmplă atunci când aceste modele nu apar în cale? Încotro să ne îndreptăm privirea şi aspiraţiile?
Augustin Ioan: Mentorii şi maeştrii trebuie inventaţi, spune undeva Andrei Pleşu, atunci când nu apar ca atare. Mergeţi şi cereţi ajutorul, sau răspunsuri de la cineva pe care îl apreciaţi. Întotdeauna priviţi în sus, la treapta spirituală următoare. Dacă e cineva acolo, cereţi-i părerea, pentru că şansele sunt mari ca să v-o ofere. Dacă vă va fi de folos sau nu, asta numai voi ştiţi. Mentori sunt mulţi şi pentru varii motive. Dar maestrul vi-l găsiţi, sau vă găseşte, numai într-un proces de apropiere reciprocă. Unii îl găsesc în profesorul de atelier sau în arhitectul la care şi-au început practica, precum Meier l-a găsit pe Le Corbusier.
Nu toţi maeştrii sunt fiinţe sociale, sau sociabile, pe unii trebuie să îi provocaţi, să vă faceţi vizibili, ca să vă adopte. Alteori vă provoacă ei. Eu, din nefericire, fiind doar profesor de teorie, nu pot cunoaşte cu adevărat studenţii, în individualitatea lor promiţătoare, decât dacă vin să facă doctoratul cu mine. E puţin târziu, e peste perioada optimă de formare, care este împrejurul vârstei de 21 de ani.
Da, am fost norocos să mă ciocnesc, practic, de viitorii mei mentori, dar, după ciocnire, am fost cel care a menţinut legătura pe perioada formării ei: şi cu profesorul Cezar Radu, şi cu ÎPS Arhiepiscopul Chrisostomos, şi cu alţi doi maeştri spirituali ulteriori (adică prezenţi). M-am bucurat de prietenia unui arhitect extraordinar, dl. Ion Mircea Enescu, care a decedat în 2011 la venerabila vârstă de 91 de ani, după ce a fost o viaţă întreagă activ, viu în toate sensurile cuvântului. Şi clujean pe deasupra, e înmormântat aici, dimpreună cu soţia dumisale, deşi au locuit la Bucureşti după cedarea Ardealului, în 1940.
Un maestru te formează integral, nu numai profesional. Prin urmare, căutaţi-vă modele şi frecventaţi-le asiduu (în limita politeţii şi a decenţei, desigur). Chiar dacă nu reuşiţi din prima, nu dezarmaţi. Mentoratul este cea mai bună, mai rapidă şi mai de durată şcoală pe care o puteţi urma. Şansa de a împărtăşi ceea ce ştiu cu mai tinerii mei colegi este şi hazul profesiei de cadru didactic.

C.G.: De asemenea, cât de important consideraţi că este anturajul elitist?
A.I.: Nu sunt sigur că înţeleg bine întrebarea. Dar adevăratele elite nu pierd vremea considerându-se pe sine elite. Deci, nu pierdeţi vreme multă în anturaje exotice, la modă, sau care vă deturnează de la chemarea voastră interioară. Există o voce în fiecare dintre noi, spuneţi-i intuiţie, instinct de auto-apărare, înger, cum vreţi. Dar, dacă vocea vă spune că e greşit ce faceţi, probabil că este. Dacă vocea vă îndreaptă spre autodepăşire, urmaţi-o, ca în parabola cu talantul: aveţi, toţi cei ce citiţi aceste rânduri, o vocaţie. Genetic, sunteţi în top 5% ce are mai bun această ţară (nu înseamnă neapărat mult, dar e un indicator). Dar cât vă investiţi voi în cultivarea (colere, cultura, se spune în latină) proprie, atâta rod veţi rodi.
Din nimic, nimic iese, am spus deja asta. Tinere talente? Pute locul de ele. Câţi confirmă? Strict doar cei care s-au cultivat, s-au anturat, cum spuneţi voi, de cei mai buni decât ei, pentru a primi încontinuu şi pentru a da, mai departe.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer