Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ion Mincu Reloaded (I)


Augustin Ioan

14.08.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Identitate artistică personală; identitate colectivă locală, regională; arhitectul în procesul de constituire a unei naţiuni / naraţiuni prin naţional romanticism / Şcoala Naţională. O perspectivă contemporană

Greu de crezut, dar lipsesc în România interpretări contemporane ale operei lui Ion Mincu, figura fondatoare a Şcolii Naţionale şi a arhitecturii neoromâneşti. Lipsesc contextualizările în epocă şi în geografie (comparaţia cu Gaudi şi cu arhitectura romantismului naţional din ţări / regiuni învecinate, precum Imperiul Austro-Ungar, Rusia, chiar în alte provincii eliberate ale Imperiului Otoman precum Serbia şi Bulgaria). Lipseşte o istorie completă a participărilor româneşti cu pavilioane naţionale la expoziţiile mondiale. Lipsesc aducerile la zi ale studiilor, prea puţine, despre Mincu. Lipseşte o întreagă lectură critică, proaspătă, menită să ofere contemporanilor noştri, arhitecţi sau nu, o lectură contemporană a ceea ce mai poate fi, a ceea ce este din nou, Ion Mincu astăzi.

Lipseşte o receptare din perspectiva critică a întregii direcţii identitare pe care arhitectura română a dezvoltat-o de la Mincu la arhitectura cu specific naţional (N. Porumbescu, Constantin Joja şi urmaşii acestora) şi la nucleele de identitate regională dezvoltate post-1989, la Timişoara de pildă. Întrucât inclusiv perioadele de derapaj ideologic de dreapta şi de stânga au beneficiat de colaborarea unor arhitecţi extrem de influenţi (uneori aceiaşi, precum Constantin Joja), dar ambele au celebrat în Ion Mincu un înaintaş al propriei direcţii, este, probabil, timpul ca, la centenar, să încercăm să refacem - acceptând distanţele inevitabile - contextul originar al operei şi personalităţii creatoare a acestuia.

Lipseşte, într-un plan mai general, o deconstruire a întregii teme a identităţii şi a raportului său cu alteritatea / diferenţa, a preeminenţei sale conceptuale şi axiologice şi a judecăţilor de valoare pe care le impune în plan teoretic şi practic. Această deconstrucţie are de luat în considerare şi modul în care discursul de sorginte logico-filosofică este preluat în plan politico-ideologic pentru a-l transforma în instrument de putere, de constrângere şi de excludere. Care sînt strategiile discursive, culturale, politice prin care se vehiculează şi se instrumentează în ordinea acţiunii sociale o anumită interpretare, exclusivă şi sărăcăcioasă, a identităţii ca identitate cu sine a unei comunităţi naţionale, etnice, religioase?

De asemenea, e nevoie şi de o reflecţie stăruitoare asupra modului în care arhitectura, cel mai adeseori ca instrument al politicului şi al feluritelor ideologii, se angajează în asemenea procese de agregare, diferenţiere sau chiar excludere. Mai mult ca oricând astăzi, la două decenii de despărţire de naţionalismul primitiv al perioadei din urmă a comunismului, dar şi după intermezzo-ul regionalist-critic, se impune o asemenea repunere în discuţie a rolului arhitectului şi al arhitecturii într-un angrenaj extrem de complicat - în plină şi violentă depliere şi acum.
(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer