Spre Damasc

Un colţ de stradă cu o bancă sub un copac. Se vede portalul lateral al unei bisericuţe gotice; un oficiu poştal şi o cafenea cu scaune afară. Oficiul poştal şi cafeneaua sunt închise.
Se aud tonurile de la un marş funebru apropiindu-se şi apoi îndepărtându-se.
Necunoscutul stă pe marginea trotuarului şi pare că se întreabă în ce direcţie s-o apuce. Bate ora dintr-un turn de biserică: mai întâi patru bătăi pentru sferturi, pe un ton mai înalt; apoi trei bătăi de ceas pe un ton mai jos.
Intră Doamna, îl salută pe Necunoscutul, vrea să meargă mai departe, dar se opreşte.

NECUNOSCUTUL
A, iată-vă! Aproape că ştiam că veţi veni.
DOAMNA
Aşadar m-aţi chemat; da, am simţit asta. Dar de ce staţi aici, la colţul străzii?
NECUNOSCUTUL
Nu ştiu; trebuie să stau undeva cât aştept.
DOAMNA
Ce aşteptaţi?
NECUNOSCUTUL
De-aş putea spune. - Patruzeci de ani am aşteptat ceva, cred că fericirea se numeşte, sau o fi doar finalul Nefericirii. - Ascultaţi tonurile astea oribile, ascultaţi! Nu plecaţi, nu plecaţi, vă rog, căci mi se face frică atunci când plecaţi.
DOAMNA
Stimate domn şi prieten! Ieri ne-am întâlnit pentru prima dată şi am vorbit preţ de patru ceasuri. Mi-aţi trezit compasiunea, dar pentru aceasta nu vă dau voie să abuzaţi de bunătatea mea.
NECUNOSCUTUL
E adevărat, n-ar trebui. Dar vă implor: nu mă lăsaţi singur. Sunt într-un oraş străin, n-am niciun prieten şi puţinii cunoscuţi pe care-i am mi se par mai mult decât necunoscuţi, aş spune ostili.
DOAMNA
Duşmani peste tot; singur peste tot! De ce aţi plecat de lângă soţie şi copii?
NECUNOSCUTUL
De-aş şti! - De-aş şti măcar de ce exist, de ce stau aici, încotro s-o apuc, ce să fac. - Credeţi că există condamnaţi deja de aici, din viaţă?
DOAMNA
Nu, nu cred.
NECUNOSCUTUL
Uitaţi-vă la mine!
DOAMNA
Dar dumneavoastră n-aţi avut niciodată nicio bucurie în viaţă?
NECUNOSCUTUL
Nu; şi când, aparent, am avut vreuna, a fost doar o capcană pentru a mă ademeni să continui mizeria; când, vreodată, fructul de aur mi-a căzut în mână, era otrăvit sau putrezit pe dinăuntru.
DOAMNA
Ce religie aveţi - scuzaţi-mi întrebarea?
NECUNOSCUTUL
Aceasta: când devine prea greu, eu plec.
DOAMNA
Încotro?
NECUNOSCUTUL
La pieire. Faptul că am - moartea în mâinile mele, asta îmi dă un sentiment incredibil de putere...
DOAMNA
O, Doamne, vă jucaţi cu moartea!
NECUNOSCUTUL
Aşa cum m-am jucat cu viaţa - doar am fost poet. Neluând în seamă melancolia mea înnăscută, n-am putut niciodată să iau ceva foarte în serios, nici măcar propriile mele mari tristeţi şi există momente când mă îndoiesc că viaţa are mai multă realitate decât poeziile mele.

(Se aude cortegiul funebru cântând psalmi: De profundis.)

NECUNOSCUTUL
Iar au venit! Nu ştiu de ce trebuie să mărşăluiască pe-aici pe străzi!
DOAMNA
De ele vă temeţi?
NECUNOSCUTUL
Nu, dar mă enervează, căci e ca un făcut.... - Nu de moarte, ci de singurătate mă tem, căci în singurătate întâlneşti pe cineva. Nu ştiu dacă pe altcineva sau pe mine însumi mă percep, dar în singurătate nu eşti singur. Aerul devine mai compact, aerul germinează şi încep să crească făpturi care sunt invizibile, dar care sunt percepute şi au viaţă.
DOAMNA
Asta aţi observat dumneavoastră?
NECUNOSCUTUL
Da, observ totul de la o vreme încoace; totuşi nu ca înainte, când vedeam doar lucruri şi întâmplări, forme şi culori, acum văd gânduri şi sensuri. Viaţa, care înainte era un mare nonsens, a căpătat un sens şi observ un scop acolo unde înainte nu vedeam decât hazardul. - Spre exemplu, când v-am întâlnit ieri, mi-a venit ideea că mi-aţi fost trimisă în cale ori spre a mă salva, ori spre a mă distruge.
DOAMNA
De ce v-aş distruge?
NECUNOSCUTUL
Fiindcă e misiunea dumneavoastră.
DOAMNA
Eu nu am absolut deloc asemenea gânduri şi cum dumneavoastră în principal îmi treziţi compasiunea - da, n-am văzut niciodată un om, niciodată în viaţa mea n-am văzut un om care să mă facă să-mi vină să plâng doar când îl văd.... Spuneţi, ce aveţi pe conştiinţă? Aţi comis vreo faptă reprobabilă, care nu a fost destăinuită sau pedepsită?
NECUNOSCUTUL
Trebuie să întrebaţi cu un scop! Nu am eu mai multe nelegiuiri pe conştiinţă faţă de alţii care umblă liberi - ba da, una: n-am vrut să fiu nebunul vieţii.
DOAMNA
Şi trebuie să ne lăsăm înşelaţi mai mult sau mai puţin pentru a putea trăi.
NECUNOSCUTUL
Pare aproape o îndatorire şi cum eu am vrut să mă sustrag... sau poate există un alt secret în viaţa mea pe care nu-l cunosc... Ştiţi că în familia mea circulă o poveste cum că eu aş fi fost schimbat la naştere?
DOAMNA
Cum adică?
NECUNOSCUTUL
Că sunt un copil al ielelor, schimbat cu un copil nou-născut de om.
DOAMNA
Dumneavoastră credeţi în aşa ceva?
NECUNOSCUTUL
Nu, dar mi se pare o metaforă aparte. - Când eram mic plângeam în continuu şi păream că nu-mi prieşte viaţa; îmi uram părinţii aşa cum mă urau ei pe mine; nu suportam nicio constrângere, nicio convenţie, nicio lege şi singurul meu dor era îndreptat spre pădure şi mare.
DOAMNA
Aţi avut vreodată vedenii?
NECUNOSCUTUL
Niciodată! Însă deseori mi s-a părut că observ că două fiinţe diferite îmi conduc destinul: una îmi dă tot ce-mi doresc, iar cealaltă stă alături şi unge darul cu mizerie, astfel încât, atunci când acesta vine, e atât de lipsit de valoare, că nu-l vreau în mâinile mele. Chiar e adevărat că am primit tot ce mi-am dorit în viaţă - dar totul s-a dovedit lipsit de valoare.
DOAMNA
Aţi primit totul şi cu toate astea sunteţi nemulţumit.
NECUNOSCUTUL
Asta numesc eu blestem...
DOAMNA
Nu afurisiţi! - Dar atunci de ce nu v-aţi desfăşurat dorinţele dincolo de această viaţă, acolo unde nu există mizerie?
NECUNOSCUTUL
Pentru că m-am îndoit că există ceva dincolo de această existenţă.
DOAMNA
Dar ielele?
NECUNOSCUTUL
A fost doar o poveste! - Dar nu vreţi să ne aşezăm acolo pe bancă?
DOAMNA
Ba da, dar ce aşteptaţi?
NECUNOSCUTUL
De fapt, să se deschidă oficiul poştal, căci acolo e o scrisoare care mă caută pe retur fără să mă găsească. (Se aşează amândoi. Doamna croşetează.)Povestiţi acum puţin despre dumneavoastră!
DOAMNA
Nu e nimic de povestit.
NECUNOSCUTUL
Ciudat, dar aş prefera şi să mi vă închipui impersonal, fără nume - nu ştiu cum vă cheamă, decât pe jumătate - aş vrea să vă dau eu un nume - lăsaţi-mă să mă gândesc cum v-ar chema! Ba da, v-ar chema Eva. - (Cu un gest spre culise.) - Fanfare. (Se aude marşul funebru.) Marşul funebru din nou! - Acum o să vă dau o vârstă, căci nu ştiu câţi ani aveţi... De acum încolo aveţi treizeci şi patru de ani şi sunteţi prin urmare născută în o mie opt sute şaizeci şi patru. - Primiţi caracterul Foarte bun, căci nici asta nu cunosc. Aveţi un caracter foarte bun, căci vocea dumneavoastră sună ca a răposatei mele mame - prin mamă mă refer la un termen abstract de mamă, pronunţat "mamă", căci mama mea nu mă alinta niciodată, dar îmi amintesc că mă bătea. Da, căci vedeţi dumneavoastră, eu sunt crescut în ură. Ură! Duritate pentru duritate! Ochi pentru ochi! Priviţi rana aceasta din frunte; e de la un topor, manevrat de fratele meu, căruia îi spărsesem un dinte incisiv cu o piatră. La înmormântarea tatălui meu n-am participat, căci el a pus să fiu dat afară de la nunta surorii mele. M-am născut în pat nelegitim, în timpul administrării unui faliment, în timp ce familia purta haine de doliu după sinuciderea unui unchi. Acum îmi cunoaşteţi familia. Din aşa copac, aşa fruct! În total, de paisprezece ani de muncă silnică am scăpat cu greu şi am de aceea toate motivele să fiu recunoscător dacă nu chiar bucuros... vizavi de iele.
DOAMNA
Îmi face mare plăcere să vă ascult, dar vă rog să nu atingeţi subiectul ielelor; mă doare atât de tare, atât de tare!
NECUNOSCUTUL
Sincer vorbind, eu nu cred în ele, dar cu toate astea ele revin în permanenţă. Nu sunt ielele spirite osândite care n-au atins mântuirea? Ba da! Atunci şi eu sunt copilul trolilor. O dată, am crezut că mântuirea este aproape; printr-o femeie, dar n-a fost iluzie mai mare, căci astfel a început al nouălea iad.
DOAMNA
O, cum vorbiţi! Da, sunteţi un osândit, dar nu trebuie să rămâneţi aşa...
NECUNOSCUTUL
Vreţi să spuneţi că sunetul clopotelor şi apa sfinţită m-ar linişti... am încercat, dar n-a fost decât mai rău. Mi s-a întâmplat precum Necuratului când vede semnul crucii. Haideţi să vorbim despre dumneavoastră acum!
DOAMNA
Nu e nevoie! - Aţi fost vreodată învinovăţit pentru a vă fi profanat darurile?
NECUNOSCUTUL
Am fost învinovăţit pentru tot şi toate. Nimeni din oraşul meu nu era atât de urât ca mine, nimeni atât de dispreţuit. Singur a trebuit să merg, singur a trebuit să vin. Dacă intram într-un loc public, oamenii se mutau trei sute de metri mai încolo. Dacă voiam să închiriez o cameră, era ocupat. Preoţii anunţau excomunicarea din amvon, profesorii, de la catedră şi părinţii, din case. O dată, consiliul parohial a vrut să-mi ia copiii de lângă mine. Atunci m-am simţit ofensat şi-am ridicat pumnul spre - cer.
DOAMNA
De ce sunteţi atât de urât?
NECUNOSCUTUL
Nu ştiu! Ba da, nu i-am putut vedea pe oameni suferind - şi-atunci am zis şi-am scris: eliberaţi-vă, o să vă ajut! Şi i-am zis săracului: nu-l lăsa pe bogat să te exploateze! Şi către femeie: nu-l lăsa pe bărbat să te asuprească! Şi pe urmă, şi asta cred că a fost cel mai rău, către copii: nu vă ascultaţi părinţii când sunt nedrepţi. Urmările: da, ele sunt absolut de neînţeles, căci i-am atras imediat împotriva mea şi pe bogaţi şi pe săraci, bărbaţi şi femei, părinţi şi copii; şi după aceea au venit: boala cu sărăcia, cerşetoria cu dezonoarea, divorţul, procese, exil, singurătate şi acum, la urmă - credeţi că sunt nebun?
DOAMNA
Nu, nu cred...
NECUNOSCUTUL
Atunci sunteţi singura cred, cu atât mai preţios pentru mine.
DOAMNA (Se ridică.)
Acum trebuie să vă părăsesc...
NECUNOSCUTUL
Şi dumneavoastră!
DOAMNA
Dar nu puteţi rămâne aici.
NECUNOSCUTUL
Şi unde să mă duc?
DOAMNA
Duceţi-vă acasă să munciţi.
NECUNOSCUTUL
Eu nu sunt muncitor, eu sunt poet.
DOAMNA
N-am vrut să vă rănesc şi aveţi dreptate: poezia e un dar ce se dă, dar poate fi luat la loc... Nu-l pierdeţi din neglijenţă!
NECUNOSCUTUL
Unde vă duceţi?
DOAMNA
Am o treabă...
NECUNOSCUTUL
Sunteţi religioasă?
DOAMNA
Nu sunt nimic.
NECUNOSCUTUL
Cu atât mai bine, atunci o să deveniţi ceva.
O, mi-aş dori să fiu bătrânul dumneavoastră tată orb pe care să-l duceţi în târguri să cânte, dar marea nefericire e că eu nu pot îmbătrâni - aşa e şi cu copiii ielelor, ei nu cresc, le creşte doar capul şi ţipă... Mi-aş dori să fiu câinele cuiva pe care să-l urmez, ca să nu fiu niciodată singur - puţină mâncare uneori, un şut din când în când, o mângâiere o dată, o lungime de bici de două ori -
DOAMNA
Acum trebuie să plec! Rămâneţi cu bine!
NECUNOSCUTUL (Cu gândul în altă parte.)
Rămâneţi cu bine!

(Rămâne pe bancă; îşi dă jos pălăria, îşi şterge fruntea. După care desenează ceva cu bastonul.)
(CERŞETORUL intră. Arată foarte ciudat; adună ceva din şanţuri.)

NECUNOSCUTUL
Ce adună domnul cerşetor?
CERŞETORUL
În primul rând: cum adică? Şi în al doilea rând, eu nu sunt cerşetor - am cerut eu ceva?
NECUNOSCUTUL
Atunci îmi cer scuze, dar e foarte greu să judecăm oamenii după înfăţişare.
CERŞETORUL
Da, păi chiar aşa e. De exemplu, puteţi ghici cine sunt?
NECUNOSCUTUL
Nu, nici nu pot şi nici nu vreau; într-un cuvânt, nu mă interesează.
CERŞETORUL
Cine ştie aşa ceva dinainte; interesul vine de obicei după, când e prea târziu. Virtus post nummos!
NECUNOSCUTUL
Ce! Cerşetorul e familiarizat cu limba romanilor?
CERŞETORUL
Ei uite, interesul se trezeşte. Omne tulit punctum qui miscuit utile dulci. Eu sunt cel care a reuşit în tot ce a întreprins, din motivul că niciodată n-am făcut nimic. M-aş numi Polycrates, cel cu inelul. Dumneavoastră ştiţi că eu am primit tot ce-am vrut de la viaţă? Dar eu n-am vrut niciodată nimic şi, obosit de reuşită, am aruncat inelul. Acum, la bătrâneţe, mă căiesc şi îl caut în şanţuri, dar cum căutarea poate fi lungă, nu refuz, în lipsa inelului de aur, nici chiştocuri de ţigară aruncate.
NECUNOSCUTUL
Nu ştiu dacă cerşetorul e satiric sau dacă e mai puţin coerent.
CERŞETORUL
Vedeţi, nici eu nu ştiu.
NECUNOSCUTUL
Dar dumneavoastră ştiţi cine sunt eu?
CERŞETORUL
N-am nici cea mai vagă idee; şi nici nu mă interesează.
NECUNOSCUTUL
Interesul vine de obicei după aceea... Dar ia ascultaţi puţin: Staţi aici şi mă amăgiţi să vă iau vorbele din gură. E ca şi cum ai fuma chiştocurile de ţigări ale altora. Ptiu!
CERŞETORUL (Ridică pălăria.)
Şi nu vreţi să fumaţi după mine?
NECUNOSCUTUL
Ce e cu cicatricea din fruntea dumneavoastră?
CERŞETORUL
O am de la o rudă apropiată.
NECUNOSCUTUL
Nu, acum mi se face frică. Pot să pun mâna pe dumneavoastră, să văd dacă sunteţi real? (Pune mâna pe braţul Cerşetorului.) Da, e real! - N-ar vrea domnul să se învrednicească să primească un dar mai mic în bani, în schimbul promisiunii de a căuta inelul lui Policrat într-o parte mai îndepărtată a oraşului (Îi întinde o monedă.) Post nummos virtus... Nu, uite cum stau iar aici şi mă repet. Plecaţi! Plecaţi!
CERŞETORUL
O să plec, dar e mult prea mult. Uitaţi, vă dau trei sferturi înapoi, aşa că nu ne suntem datori unul celuilalt mai mult de un dar ca de la prieten la prieten!
NECUNOSCUTUL
Dar ca de la prieten la prieten! Sunt prietenul dumneavoastră?
CERŞETORUL
Cel puţin, eu sunt al dumneavoastră, şi când eşti singur pe lume, nu trebuie să acorzi atâta atenţie oamenilor.
NECUNOSCUTUL
Permiteţi-mi, la despărţire, să arunc micul cuvânt ruşine după dumneavoastră.
CERŞETORUL
Cu plăcere, cu plăcere; dar când ne vom reîntâlni, eu o să am pregătit un cuvânt de întâmpinare care n-o să fie mic. (Pleacă.)
NECUNOSCUTUL (Se aşează şi desenează cu bastonul.)
E duminică după-amiază: după-amiaza de duminică lungă, cenuşie şi tristă, când familiile au mâncat varză acră şi friptură de vită cu cartofi răzuiţi mare. Şi acum, cei bătrâni dorm de amiază; cei tineri joacă şah şi fumează tutun; servitorii s-au dus la cântecul de seară şi magazinele sunt închise. O, această după-amiază lungă şi ucigătoare, ziua odihnei, când sufletul încetează să se mişte, când e la fel de imposibil să dai peste un chip cunoscut cum e să intri într-o cârciumă...
DOAMNA (S-a întors; acum are o floare la piept.)
NECUNOSCUTUL
Ia uite! Tipic pentru mine că nu pot deschide gura să spun ceva fără a fi imediat dezavuat.
DOAMNA
Tot aici sunteţi?
NECUNOSCUTUL
Da, dacă stau aici şi scriu în nisip sau altundeva, se pare că e totuna, doar să scriu în nisip.
DOAMNA
Şi ce scrieţi? Lăsaţi-mă să văd!
NECUNOSCUTUL
Scrie Eva, 1864... Nu, nu călcaţi pe el...
DOAMNA
Şi ce-o să se întâmple?
NECUNOSCUTUL
Un necaz, dumneavoastră şi mie.
DOAMNA
Şi asta ştiţi dumneavoastră?
NECUNOSCUTUL
Da! Şi în plus mai ştiu că floarea aceea de elebor pe care o purtaţi în piept e o Mandragora. Conform simbolisticii, înseamnă răutate şi calomnie, dar în medicină a lecuit odată nebunia. Vreţi să mi-o daţi mie?
DOAMNA (ezită)
Ca medicament?
NECUNOSCUTUL
Bineînţeles! - Mi-aţi citit scrierile?
DOAMNA
Doar ştiţi că le-am citit, că am a vă mulţumi pentru educaţia mea la libertate şi credinţa în drepturile omului şi demnitatea omului!
NECUNOSCUTUL
Atunci nu aţi citit ultimele cărţi...
DOAMNA
Nu, şi dacă nu sunt la fel ca primele, nu vreau să ştiu de ele niciodată!
NECUNOSCUTUL
Bun! Făgăduiţi-mi că n-o să mai deschideţi niciodată o carte de-a mea.
DOAMNA
Lăsaţi-mă să mă gândesc puţin mai întâi! - Da, promit!
NECUNOSCUTUL
Bun! Dar nu încălcaţi această promisiune! Amintiţi-vă de soţia lui Barbă-Albastră, când curiozitatea a ademenit-o să deschidă camera interzisă...
DOAMNA
Observaţi cum revendicările dumneavoastră sunt deja ale unui Barbă-Albastră? Şi nu observaţi cum deja, de multă vreme, aţi uitat că sunt căsătorită, că soţul meu e medic şi că este admiratorul dumneavoastră, astfel încât casa lui vă e deschisă oricând doriţi să fiţi binevenit?
NECUNOSCUTUL
Am făcut totul pentru a uita asta, şi am nimicit asta din memoria mea în aşa măsură, că a încetat a mai fi realitate pentru mine.
DOAMNA
Dacă aşa e, aţi vrea să veniţi cu mine acasă în această seară?
NECUNOSCUTUL
Nu! Dar dumneavoastră vreţi să veniţi cu mine?
DOAMNA
Unde?
NECUNOSCUTUL
În lume, oriunde. Casă nu am, doar un cufăr; bani am uneori, dar rar - e singurul lucru pe care viaţa se încăpăţânează să nu vrea să mi-l dea, poate pentru că nu l-am cerut destul de apăsat.
DOAMNA
Hm!
NECUNOSCUTUL
Ei bine, la ce vă gândiţi?
DOAMNA
Sunt uimită că nu sunt jignită de gluma dumneavoastră.
NECUNOSCUTUL
Glumă sau seriozitate, e totuna pentru mine, - - - Ia uitaţi! a început să cânte orga; asta înseamnă că şi cârciuma se deschide numaidecât.
DOAMNA
E adevărat că beţi?
NECUNOSCUTUL
Mult! Vinul îmi face sufletul să părăsească bordeiul, zbor în spaţii, văd ce nimeni n-a bănuit şi aud ce nimeni n-a auzit....
DOAMNA
Şi a doua zi?
NECUNOSCUTUL
Am frumoasele procese de conştiinţă; aflu sentimentul eliberator al vinei şi regretului; savurez suferinţa trupului, în timp ce sufletul pluteşte ca un fum în jurul frunţii; e ca între viaţă şi moarte, când spiritul simte că şi-a ridicat aripile şi că o poate lua la fugă dacă vrea.
DOAMNA
Intraţi cu mine în biserică, doar o clipă; n-o să ascultaţi vreo predică, doar muzica frumoasă a liturghiei vesperale.
NECUNOSCUTUL
Nu, nu în biserică! Mă face atât de rău şi mă face să simt că nu e locul meu acolo, că sunt un osândit şi că niciodată n-o să mai pot veni acolo, la fel de puţin cum o să mai pot deveni din nou copil.
DOAMNA
Toate astea le simţiţi deja?
NECUNOSCUTUL
Aşa departe am ajuns; şi mi se pare că stau tăiat mărunt în oala Medeei şi fierb la foc mic: ori mă duc la săpunărie, ori ies întinerit din propriul meu extract de carne! Totul depinde de dibăcia Medeei.
DOAMNA
Asta sună ca ceva dintr-un oracol. Să vedem acum dacă nu puteţi deveni copil din nou!
NECUNOSCUTUL
Atunci ar reîncepe de la leagăn - şi aleasa ar reveni!
DOAMNA
Exact! - Dar aşteptaţi-mă aici cât intru în capela Sainte-Elisabeth. Dacă ar fi deschisă cafeneaua, v-aş implora foarte frumos: nu beţi; dar din fericire e închis.

(NECUNOSCUTUL se aşează la loc şi desenează în nisip. Intră şase gropari îmbrăcaţi în maroniu şi nişte oaspeţi. Unul poartă un stindard cu însemnele dulgherilor şi cu crep de doliu maroniu; un altul un topor mare împodobit cu crengi de brad; un al treilea are la el o pernă cu un ciocănaş de preşedinte de parlament. Se opresc în faţa cafenelei şi aşteaptă.)

NECUNOSCUTUL
Dacă-mi permiteţi, cine e defunctul?
OASPETELE I.
A fost dulgher! (Scoate un sunet ca acela produs de mecanismul unui ceasornic.)
NECUNOSCUTUL
Un dulgher adevărat sau unul din aceia care stau în pereţi de lemn şi ticăie?
OASPETELE II.
Ambele, dar mai mult unul din aceia care stau în pereţi şi ticăie - oare cum îi zice?
NECUNOSCUTUL (pentru sine)
Pungaşul! Acum vrea să mă prostească să zic insectă-dulgher, dar o să răspund altceva ca să-l tachinez. Oaspetele se referă la un giuvaergiu?
OASPETELE II.
Nu, nu la asta mă refer.

(Ticăitul ceasului se aude din nou).

NECUNOSCUTUL
Intenţionaţi să mă speriaţi sau mortul face minuni? În acest caz, cer să mi se dea permisiunea să explic că nici nu mi-e frică şi nici nu cred în miracole. Puţin ciudat găsesc în orice caz că invitaţii ţin doliu în maroniu, de ce nu în negru care e şi ieftin, şi frumos, şi practic?
OASPETELE III.
Pentru noi, în naivitatea noastră, e negru, dar dacă Domnia Voastră porunceşte, o să fie maroniu pentru dumnealui.
NECUNOSCUTUL
Nu pot nega că alaiul e extrem de bizar şi simt o nelinişte pe care aş prefera s-o atribui beţiei cu Mosel de ieri. Dar dacă spun că sunt crengi de brad în jurul toporului, atunci o să aud că e - da, ce e?
INVITATUL 1
E un butuc de viţă de vie.
NECUNOSCUTUL
Am bănuit eu că nu pot fi crengi de brad. Ia uite: acum se deschide cârciuma - în sfârşit!

(Se deschide Cafeneaua; Necunoscutul ocupă o masă şi primeşte vin. INVITAŢII ocupă mesele libere.)

NECUNOSCUTUL
E un mort vesel, din câte văd, s-a aşteptat mult moartea lui, odată ce invitaţii se îmbată după sfânta faptă.
INVITATUL I.
Da, a fost un om inutil care n-a putut lua viaţa în serios.
NECUNOSCUTUL
Şi care probabil a făcut abuz şi de băuturi tari?
INVITATUL 2
Asta a făcut.
INVITATUL 3
Şi i-a lăsat pe alţii să-i hrănească soţia şi copiii.
NECUNOSCUTUL
Foarte urât a procedat. Dar probabil de aceea şi primeşte o asemenea cuvântare funerară frumoasă din partea prietenilor săi. - Vă rog să nu vă împingeţi în masa mea când beau.
INVITATUL 1
Când beau eu, e corect...
NECUNOSCUTUL
Când eu, da, căci e o mare diferenţă între mine şi ceilalţi.

(INVITAŢII sorb. Intră CERŞETORUL)

NECUNOSCUTUL
Uite, e Cerşetorul, care iar adună.
CERŞETORUL (Ocupă o masă şi comandă vin.)
Vin! - Mosel!
GAZDA (Iese cu un panou.)
Te rog să pleci! Dumitale nu ţi se serveşte nimic, fiindcă nu ţi-aţi plătit contribuţiile. Aha, uite aici decizia Tribunalului Primăriei şi aici e numele, vârsta şi caracterul dumitale.
CERŞETORUL
Omnia serviliter pro dominatione! Eu sunt un om liber cu pregătire academică, am omis să plătesc impozite fiindcă nu vreau să devin deputat. - Mosel!
GAZDA.
Şi o să primiţi o călătorie gratis spre casa de săraci a comunei, dacă nu plecaţi - imediat!
NECUNOSCUTUL
N-ar vrea domnii să rezolve această afacere în altă parte? Vă deranjaţi oaspeţii.
GAZDA.
Ba da, dar trebuie să fiţi martori că se procedează corect...
NECUNOSCUTUL
Nu; eu consider că toate astea sunt extrem de penibile, şi pentru că cineva nu şi-a plătit dările - hm! - poate să aibă dreptul să savureze micile bucuri ale vieţii, nu?
GAZDA.
Aha, ia uite unul din aceia care eliberează nemernicii de datorii!
NECUNOSCUTUL
Nu, acum aţi mers prea departe! Dumneavoastră ştiţi că eu sunt un om celebru?

(GAZDA şi INVITAŢII râd)

GAZDA.
Vestit poate! Ascultaţi acum, haideţi să vedem aici pe panou dacă semnalmentele nu cumva coincid: treizeci şi opt de ani, păr şaten, mustaţă, ochi albaştri; nu este angajat permanent; surse de venit necunoscute; căsătorit, dar a fugit de lângă soţie şi şi-a părăsit copiii; cunoscut pentru intenţii subversive în chestiuni legate de societate şi face impresia a-i lipsi deplinătatea facultăţilor mintale... Coincid!
NECUNOSCUTUL (Se ridică, palid şi distrus.)
O, ce e asta!
GAZDA
Pe sufletul meu, cred că a coincis.
CERŞETORUL
Poate e el şi nu eu.
GAZDA
Aşa pare! Acum cred că domnii pot să se ia de gât şi să facă paşi.
CERŞETORUL (Către Necunoscut.)
Haideţi, noi plecăm!
NECUNOSCUTUL
Noi! - Asta începe să arate a intrigă!

(Sună din turnul bisericii; iese soarele şi luminează fereastra-rozetă de deasupra porţii, care se deschide şi dezvăluie interiorul bisericii; se aude orga şi cântecul Ave Maria Stella.)

DOAMNA (Iese din biserică.)
Unde sunteţi, ce faceţi? De ce m-aţi strigat iar? Ca un copil, trebuie să staţi agăţat de fusta unei femei!
NECUNOSCUTUL
Da, acum mi-e frică; aici se întâmplă lucruri ce nu pot fi explicate pe cale naturală.
DOAMNA
Dar dumneavoastră nu vă era frică de nimic, nici măcar de moarte.
NECUNOSCUTUL
Nu, nu de moarte, ci de - celălalt! Necunoscutul!
DOAMNA
Ascultaţi-mă acum, drag prieten, daţi-mi mâna şi-o să vă duc la doctor, căci sunteţi bolnav! Haideţi!
NECUNOSCUTUL
Poate. Dar spuneţi-mi un lucru mai întâi: ăsta e un carnaval sau aşa trebuie să fie?
DOAMNA
Sunt destul de reali...
NECUNOSCUTUL
Dar cerşetorul ăla, sigur e un om oribil. E adevărat că seamănă cu mine?
DOAMNA
Da, dacă veţi continua să beţi, o să ajungeţi ca el. Dar acum trebuie să intraţi la poştă să vă ridicaţi scrisoarea; pe urmă veniţi cu mine.
NECUNOSCUTUL
Nu, nu mă duc la poştă. Scrisoarea nu conţine decât acţiuni judecătoreşti!
DOAMNA
Dar dacă nu e aşa?
NECUNOSCUTUL
Atunci sunt doar răutăţi.
DOAMNA
Faceţi cum doriţi; nimeni nu scapă de soarta sa. Şi în această clipă simt de parcă forţe superioare s-au aşezat la sfat şi decid asupra noastră...
NECUNOSCUTUL
Şi dumneavoastră! Ştiţi că tocmai acum am auzit ciocănelul căzând, scaunele împinse de la masă şi funcţionarii scoşi afară... O, teama asta... Nu, nu vin cu dumneavoastră...
DOAMNA
Spuneţi, ce aţi făcut cu mine... acolo în capelă n-am putut simţi nicio evlavie; o lumânare s-a stins în altar şi un vânt rece m-a lovit în faţă exact când v-am auzit strigându-mă.
NECUNOSCUTUL
N-am strigat; doar îmi era dor de dumneavoastră...
DOAMNA
Nu sunteţi copilul slab pe care-l jucaţi, puterea dumneavoastră e incredibilă şi mi-e teamă de dumneavoastră...
NECUNOSCUTUL
Când sunt singur, sunt slab ca un paralizat, dar imediat ce găsesc un om, devin puternic! Acum vreau să fiu puternic şi de aceea vin cu dumneavoastră! -
DOAMNA
Haideţi şi poate mă eliberaţi de vârcolac!
NECUNOSCUTUL
E vârcolac?
DOAMNA
Aşa îi zic eu...
NECUNOSCUTUL
Bun! Atunci sunt de acord să mă bat cu trolii, să eliberez prinţese, să omor vârcolaci, asta e viaţă!
DOAMNA
Haideţi, eliberatorul meu! (Îşi trage vălul pe faţă, îl sărută repede pe gură şi iese în grabă.)

(NECUNOSCUTUL stă o clipă uimit şi zăpăcit. Un acord ridicat pe mai multe voci de femeie, ţipete care se apropie se aud din biserică. Fereastra-rozetă luminată se întunecă repede; copacul de deasupra băncii se cutremură; invitaţii la înmormântare se ridică de pe locurile lor şi se uită în sus spre cer, de parcă ar fi văzut ceva neobişnuit sau înfiorător.)
(NECUNOSCUTUL se grăbeşte după Doamnă.)