Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Desen, schiţă, schije (II). Bruion - Cu mîinile ocupate


Bogdan Ghiu

03.02.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Sîntem în epoca, într-o nouă epocă a de-colorării - nu doar în artă, arta poate fi, dacă se respectă, dacă se ia în serios, un meta-semn, o meta-expresie, un mediu, un regim şi un registru de vizibilitate şi de lectură a ceea ce se petrece, a ceea ce se produce creator în lume -, deoarece culoare (colorare) = piaţă (capitalism), ambalaj, dar şi camuflare ("secularizare"). Dominare prin culori, prin decolorare.

Dar şi, la polul opus, prin design, prin minimalism funcţional, prin redesenarea obiectului, a mărfii.

Deşi - tocmai pentru că - se opune culorilor şi colorării, designul face pereche, strategic, cu ele, dominînd expresia şi gîndirea contemporană împreună ele, deviind şi blocînd nevoia de re-schiţare, re-desenare, re-scriere a lumii.
 
Azi, într-un mod extra-occidental sau contra-european, alternativ, dublu (anacronic, discronic, simptomal, fantomal etc.) european, subversiv, cel care începe să conteze şi să prevaleze e desenul, care este apropiat, pînă la indistincţie, de scris, configurînd Schiţa, nevoia de re-schiţare a lumii, a tuturor lucrurilor: "brouion general" (Das allgemeine Brouillon), cum spunea Novalis, tot într-un moment de mare răspîntie europeană (1798-1799).  
 
Prin desen-scris, adică prin schiţă şi schiţare, omul îşi reapropriază lumea, accesul manual, mediat doar somatic, natural mediat (nu există non-mediere) la re-facerea lumii.
 
Indistincţia desen-scris ca Schiţă, unul trecînd în altul, nu ştii unde se termină scrisul şi unde începe desenul, ca nou scris, ca re-scrierea a lumii.
 
Exemple: da Vinci, dar şi Artaud şi Klee, mai ales, care nici nu desenează propriu-zis, nici nu scrie propriu-zis, inventînd printr-un desen care nu reprezintă o scriere care nu desemnează. Indistincţia creatoare, reformatoare epistemologic, desen-scris.
 
Ce se întîmplă însă cu designul, care şi el, nu-i aşa, se opune culorilor, împachetării şi ascunderii, minciunii prin colorare? S-o opune el, dar o face dinăuntrul sistemului, formînd, mai precis, împreună cu culorile, cu ambalajul de piaţă, cu marfa-colorare, prin opoziţie cu această, sistemul pieţei. Designul e falsa opoziţie, falsul război, designul e cadrul invizibil, non-perceptibil, insensibil care se autodenunţă ajungînd să se exprime pe sine în loc ca doar să încadreze expresia. Designul simulează, mimează, blochează desenul, desenul-scris, re-schiţarea epistemologic-transcategorială a lumii, a tuturor lucrurilor. Designul pare desen, trece drept schiţă. E un minimalism al obiectului, redesenează marfa în spiritul epocii, care însă este acela al depăşirii (dizolvării) obiectului-marfă.
 
Schiţa, desenul-scris se luptă deci (ca nevoie de ieşire-din, de "exod": structura, schema este, o dată în plus, "mozaică", revoluţie prin plecare) şi cu culoarea, aceasta fiind lupta spectaculoasă, imediată, evidentă, şi cu designul care îl mimează ocupîndu-i locul, aceasta fiind de fapt lupta cea grea, "lupta cea mare": desen-scris contra design.
 
Designul e tehnologic şi pentru tehnologie. Tehnologia este în acelaşi timp, circular, autoreflexiv, şi subiectul, şi obiectul designului, designul însuşi, designul ca atare trebuind să fie gîndit ca meta-tehnologie.
 
Desenul-scriere, în schimb, recurge doar la "tehnologia" somatică, fiind nu atît luare în posesie, cît asumare creatoare directă a realităţii, a lumii.
 
Mîna scapă, delirează: cînd scrie, cînd desenează, imposibil de stăpînit.
 
Se vorbeşte mult azi despre "conţinuturi" trans-mediale, care, adică, pot glisa de la un mediu şi de la un suport la altul, economisind astfel costurile de adaptare şi creînd  confuzie, întreţinînd continuitatea şi omogenitatea. Libertatea de re-imaginare a lumii prin luarea ei în posesie prin imagini proprii nu poate fi redusă doar la o chestiune de "conţinuturi", dat fiind că acestea sînt încadrate şi impuse, comandate de formele de exprimare unice care sînt dispozitivele tehnice: suportul şi mediul sînt forma mesajului, forma filtrînd, controlînd automat conţinuturile.
 
Am scăpat de efort (desen, caligrafie etc.), aparatele desenează, scriu, schiţează pentru noi, imediat, şi o fac minunat, reproducînd lumea, inducîndu-ne permanent senzaţia fericită că participăm la creareaa realităţii care nu este, de fapt, decît reproducerea ei "liber aleasă".
 
Mîna ne e ocupată, încadrată, avem mîinile ocupate, să nu scape, să n-o ia cumva razna şi să înceapă, copilăreşte, nebuneşte, să scrie-deseneze altceva, altfel.
 
Dar ar putea oare somatizarea accelerată a noilor tehnologii, hibridizarea cu tehnologie a somaticului uman să rezolve problema? Rămîne de văzut, lucrurile vor fi în continuare în balans, în ambiguitate, în indecizie, numai omul poate decide ce face cu vechile şi cu noile sale organe, dar mai trebuie, desigur, şi ca alegerea, ca decizia să mai fie posibilă, să mai fie imaginabilă, să mai poată fi formulată ca posibilitate, ca variantă.
 
Ceea ce este psobil ca tocmai noile proteze, noul corp să nu mai facă posibil, să aibă chiar rolul de a face imposibil, de a împiedica, impunîndu-şi noul "suflu", noul "suflet", noul "spirit", acela al supunerii frenetice şi exultante, al participării creative la propria aservire, al creativităţii de autosupunere, ceea ce n-ar fi deloc străin spiritului speciei umane, numai că i-ar imprima un nou suflu.
 
Din fericire, lupta încă se poartă, este în curs, tehnologiile par a trezi mai curînd pofta de eliberare a tineretului, deşi nu se poate spune că ele decid, sau inspiră lupta, provoacă la luptă, ci tot vechea, învechita, acrita realitate a subjugării politice.
 
Tehnologia poate însă induce senzaţia falsă a participării la lupte de eliberare sau, mai rău, ne poate face să credem că am cîştigat deja, ca prin minune, fără luptă, că ni se face cadou libertatea, că asta e libertatea (tehnologia ca atare).
 
Cu atît mai mult cu cît nicio tehnologie nu devine accesibilă, nu e cedată şi comercializată decît în momentul cînd poate fi controlată de tehnologii inaccesibile...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer