Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pasajul despre poezie (Diminutivul Metafizic)


Bogdan Ghiu

24.02.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Poezia, arta mi se pare că preexistă tot timpul nu atît ca materiale, cît ca mediu, ca un "cod", şi că artiştii, creatorii nu sînt decît inventatorii unor dispozitive prin care "starea naturală" de poezie devine perceptibilă, devine limbaj utilizabil, limbă comună. Bineînţeles că şi aceasta e o metaforă şi o utopie, să zicem a "cărţii naturii", adaptată însă la frenezia tehnologică actuală. Walter Benjamin (auzise de la Gershom Scholem şi îi povestise lui Ernst Bloch, care re-povesteşte în Spuren, fiind la rîndul lui re-povestit de către Agamben, de unde re-povestesc acum eu): deja o întreagă micro-tradiţie, care o activează pe cea mare, abisală) îl citează undeva pe un vechi rabbi care spunea că eternitatea este la fel ca lumea aceasta, cu o singură mică, infimă schimbare de detaliu, pe care însă n-o amintea, tocmai aceasta fiind "cheia". Sîntem deja, dintotdeauna, în paradis, în poezie, în artă, dar preferăm să nu ştim, să uităm, apărîndu-ne vital binele de mai-bine. Iar atunci cînd apare vreun poet sau vreun profet cu o utopie (şi apar tot timpul, asta e arta: regimul excepţiei continue), ne supărăm că ne aduc aminte de propria uitare, singura însă care ne ajută să existăm.
 
Poezia încearcă dintotdeauna să "opereze" eternitatea (prin momente-simptom - "momente poetice", poezia e doar moment, momentul e însă poezie - de discronie, de încrucişare-criză a timpului cu alte [a]temporalităţi), adică să identifice "trucul", "nimicul", "detaliul" care ar trebui schimbat pentru ca lumea asta, aşa cum e, să poată să devină eternă, de fapt să fie deja eternă, să-şi apară în primul rînd ei înseşi ca imanent eternă, lumea asta să fie eternitatea care este de fapt fără a avea nevoie de distrugeri, judecăţi, reforme, revoluţii şi alte "distrugeri creatoare". Revoluţia constă tocmai în infima deplasare care ar putea schimba totul, de care depinde salvarea. Eternitatea e o problemă de reglaj fin, de "cheiţe" şi "osişoare", cum spunea Virgil Mazilescu ("proprietarul / unui milion de cheiţe ruginite"), care ştia ce ştia ("frîngi şi împarţi la repezeală osişoare / ay osişoarele tale dragi ay cîinele tău credincios") atunci cînd a introdus în poezia română, deci universală, diminutivul metafizic, diminutivarea tactică înţeleasă ca microoperaţiune magic-poetică de căutare, de operare a deplasării infime care ne-ar deplasa pe loc în eternitate. Mesianism al cuvintelor.

(Dintr-o convorbire cu Marius Chivu în curs de apariţie în Dilemateca.)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer