Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre traducere, azi


Bogdan Ghiu

17.03.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Traducerea, transpunerea, transportul în limba, cultura şi mai ales tiparele mentale româneşti (etern-actuale) înseamnă un act politic: negustorie de arme. "Canonul poststructuralist" constituie alteritatea imediată cea mai eficientă, prin şoc, la modurile româneşti, edulcorat idealizante, epigonic metafizice, de a fi şi de a gîndi. Ca intelectuali şi artişti, fiecare ar trebui să traducem ce ne place, ce credem că merită transmis, transportat, oferit: e ca şi cum fiecare am demara posibilitatea unor noi tradiţii, a unor tradiţii alternative, divergente, virtuale. Apoi, traducerea joacă şi un rol personal, îndeplineşte o funcţie determinantă, ca filtru şi ecran de "alterizare", în constituirea subiectului creator, fiind o cale de a ne obiectiva "proiectiv".

Ca să nu mai vorbim de marea, enorma tradiţie, modernistă şi nu numai, românească dar nu numai, a poeţilor-traducători: a traduce, a transporta este un alt mod, extra-textual, generic-existenţial, de a practica metafora, trăind-o. Nu înţeleg cum poate cineva să nu traducă. Deci pe mine actul de a traduce m-a salvat, ca poet, de la moarte prin sinucidere, alcool sau vegetare, abrutizare, m-a ţinut viu în viaţă dar, evident, m-a şi deformat, ajutîndu-mă totodată să mă definesc, dacă sînt în stare, prin confruntare "capilară", pe piele, cu monştri ai scriiturii-gîndire, ai gîndirii care nu doar se serveşte, aşa cum crede vulgata metafizică, dualismul bunului-simţ intelectual, de scris, de media în general - adică de trup, de materie - ca de o unealtă, ci există şi se inventează, se creează prin ea.
 
În noua lume tot mai mai intens şi mai divers globalizată, idiomul de origine, de producţie, ajunge să nu mai conteze decît ca garanţie de terroir, ca etichetă de "origine controlată", ca la vinuri şi alte bunătăţi (nu întîmplător cultura globalizată imediat accesibilă se exprimă azi primordial gastronomic), deşi şi aici noile tendinţe mai ales extra-europene, trans-occidentale (adică neo-occidentale, din afara "Occidntului istoric") dezvoltă tot mai mult designul, fusion-ul, reţetele de amestec, de combinare. Revenind la literatură, s-ar putea deci ca idiomul de exprimare să nu mai conteze decît ca garanţie de autenticitate, literatura actuală nemaixistînd însă decît prin traduceri, în stare tradusă. Traducerea devine esenţială, dar se automatizează, se adaugă cumva de la sine, devine subînţeleasă. Există deja autori globali, pionieri a ceea ce va trebui să devină în curînd orice autor, care scriu direct tradus, direct în traducere. Asta e condiţia imediat viitoare, care e clar însă că va provoca şi reacţii, replieri, mişcări de opoziţie şi de rezistenţă (din partea poeţilor, sper, cel puţin).
 
Există o industrie editorială globală a ficţiunii sub forma romanului-marfă (care nu trebuie însă confundat cu ceea ce se numea înainte, pe bună dreptate poate peiorativ, "literatură comercială", "romane de gară": azi toată literatura e de aeroport, dacă vrei, oricum pentru lectură nomadă, portabilă, imaterială) care sub-contractează şi emite francize. Începem să facem parte şi noi din această industrie, cu sau fără caii noştri de carne (dacă nu de curse), căci în capitalismul cognitiv, estetic şi cultural global actual este tot timpul nevoie nu numai de pieţe noi (asta era mai ales înainte, acum piaţa e lumea, tejgheaua sînt tableta şi smartphone-ul), ci de noi micro-teritorii de producţie, de etichetare, de semnătură de origine controlată, care coincid tot mai problematic cu vechile culturi naţionale.
 
Ca să revenim nu la metafora, ci la metonimia oenologică iniţială, marile edituri planetare, adevăraţii actori, împreună cu agenţii, mediile şi reţelele lor, devin tot mai mult nişte designeri de cupaje literare mereu inedite, de provenienţe cît mai exotice. Efectul paradoxal, de generaţia (deja) a doua, al globalizării nu mai e (doar) uniformizarea, standardizarea, ci faptul că toţi devenim exotici: micro-exotisme individuale, adică culturi intensive din care se "cupează", se mixează, se "designează" noile produse literare diafan, natural, nu traumatic hibridate, grefate...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer