Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nagy Balint & Tsai


Augustin Ioan

30.07.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
L-am cunoscut pe arhitectul maghiar Nagy Balint prin bunăvoinţa rectorului de la Collegium Budapest, care a ţinut să îmi prezinte nu doar un bun prieten al său, dar şi un personaj reprezentativ pentru ceea ce ar putea fi (ar fi putut fi, mai bine spus) o generaţie "optzecistă" a arhitecturii ungureşti. Spre deosebire de versiunea sa românească, generaţia echivalentă ungară - de la literatură la arhitectură - a avut o vehementă conştiinţă civică şi antitotalitară. Dacă a fost posibilă schimbarea de regim în felul în care a fost făcută în Ungaria, este şi datorită acestei generaţii care se afla, la schimbarea lui Kadar, la intrarea în maturitate. Dar să nu intrăm într-un subiect dureros pentru ambele părţi - şi pentru cei care n-au făcut decât "rezistenţă prin cultură", dar şi pentru cei care le-o reproşează astăzi de la înălţimea, spun cei criticaţi, a absenţei operei.

(Aici ajunşi însă, un mic adagio: când îi trage de urechi pe tinerii critici literari care impută celor mai vechi lipsa de acţiune ante-1989, alta decât vagile şopârle strecurate în text cu voie de la poliţie, dl. Manolescu se înşală. Mai întâi invocă întru apărarea respectivilor complexitatea situaţiei. "Complexitatea" nu e o scuză, realitatea românească nu a fost vreo clipă mai "densă" decât cea a vecinilor. Pentru ce va fi fost mai greu aici să fii cu adevărat rezistent decât în Ungaria sau Cehoslovacia? De ce nu s-au făcut deloc, dar deloc palate staliniste de talia Casei Scânteii în Budapesta, deşi aceasta fusese dărâmată aproape integral în război dar s-au făcut în schimb la Bucureşti, practic intact în 1945? De ce nu s-au făcut centre civice şi Case ale Poporului în ţările Tratatului de la Vişegrad? Şi, dacă e vorba să propunem valorile în numele cărora critică literatura tinerii critici, cu care mă simt deplin solidar, apoi ele sunt - în arhitectură şi, nu mă îndoiesc că şi în literatură - cele ale lumii libere, ale culturilor democratice. Iată: în loc de Casa Poporului, Parlamentul din Canberra, contemporan ei, sau chiar, în ciuda "faraonismului", excepţionalele "grands projets" mitterandiene. În locul cartierelor de blocuri, locuinţele unifamiliale americane şi chiar experimentele sociale ale unor reuşite HLM-uri franceze. În locul prefabricatelor tâmpite, inteligenţa proiectării celei mai rafinate, chiar cu materiale paupere; în locul betonului massificator, materialele naturale, sticla şi oţelul pe care îl produceam "pe cap de locuitor", dar nu reuşeam să îl schimbăm în structuri flexibile ca trestia, pentru cutremurele de care lipsă nu ducem.).

Atelierul Nagy Balint & Tsai cuprindea, poate, cincisprezece persoane, printre care un designer şi un director de prezentare, cel care a şi avut bunăvoinţa să îmi ofere spre publicare în revista Arhitectura o serie de lucrări ale firmei. De asemenea, atelierul are şi o extrem de activă galerie de artă. Din vreme în vreme îmi mai răspundea la telefon într-o română aproximativă şi câte un tânăr arhitect venit probabil din Ardeal (este surprinzător de altfel câtă lume emigrată de acolo este gata să îţi vorbească, uneori chiar cu bucurie, în română la Budapesta). Se asculta jazz, se vorbea, se fuma. Aflat în centrul Budapestei, undeva între Deak Ter şi Gara Nyiugati, în profunzimea unei curţi interioare a unei masive şi foarte întunecate clădiri neoclasice, atelierul părea o oază în agitaţia mediului de afaceri a centrului de oraş. Firma nu este una aglomerată de mari lucrări, prin urmare proiectează cu aceeaşi bucurie şi amenajări de interior de mici dimensiuni, şi design de obiect, dar şi biserici sau bănci. Acum corpolent şi cu o barbă patriarhal de amplă şi albă, blândul Nagy Balint mi-a arătat experimentele sale spaţiale, pornind de la cubul de lemn devenit casă, dar şi temă / logo a multora din lucrările sale ulterioare şi terminând cu coloana-omagiu lui Brâncuşi sau proiectul de spaţiu sacru şi comemorativ pe ruinele unei biserici acum absente de pe Insula Margareta.

Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit la lucrările firmei Nagy Balint & Tsai este lucrul firesc, relaxat, cu materialele naturale, într-un mod însă diferit de cel pe care îl practică Makovecz Imre şi urmaşii lui. Descins direct din modernismul târziu, arhitectura firmei NB&T este una în care materialul este aprehendat în raţionalitatea alcătuirii sale interioare şi folosit tocmai pentru calităţile sale, iar nu în numele unui ideal transcendent. Lemnul este folosit pentru căldura sa, de pildă, iar nu pentru că ar sugera cine ştie ce nebuloasă mistică a originilor. Geometria este investigată ca posibil motor al raţionalităţii formelor, dar apelul la materiale naturale o îmblânzeşte. Pe scurt, un mod de a proiecta lipsit de fasoane şi, tocmai de aceea, fertil, pe care nu pot decât să îl recomand cu căldură colegilor români.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer