Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ioana Nemeş, viaţa universală (dégradé contra degradare)


Bogdan Ghiu

11.08.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cine a apucat să vadă expoziţia, vai, postumă a Ioanei Nemeş care s-a închis duminica trecută, 4 august 2013, la Salonul de proiecte, Sometimes we shouldn't pretend everything is OK, nu a putut să nu remarce... i-remarcabilul, dez-ego-izarea (de două deci) discretă, falsa afirmare egotist-individualistă ca o condiţie, vai, încă din viaţă presimţită şi înţeleasă de către tînăra artistă - şi tocmai aceasta e, suprem şi comun, arta, întotdeauna invenţie tehnică de viaţă -, a supravieţuirii, de fapt a post-vieţuirii, a atingerii şi realizării stării de artă ca un perpetuum mobile realist-simbolic, lipsit de iluzii şi mituri, capabil să reproducă şi să relanseze un fel de eu generic diminuat, dar cu o viaţă universală.
 
Să scriem despre noi înşine mare şi incolor, decolorat, transparent, invizibil, să ţinem socoteala propriei vieţi, să ne creăm deci viaţa pretinzînd că o consemnăm generic, anonim, nespecific, prin afecte universale, comune, să ne ţinem jurnalul de fiinţă universală decolorată pe lucruri, căci tocmai lucrurile cu care aveam de-a face şi pe care le facem sînt jurnalul nostru, să ne supra-scriem ca să supra-vieţuim, să ne scriem mare şi transparent, abia vizibil, trans-vizibil, pe lucruri, mare, ca nişte afişe de eu, ca nişte afişări de fiinţă, se vede prin noi ca text-viaţă anonim, abia dacă putem fi descifraţi dar nu pentru că am fi încîlciţi ci, dimpotrivă, prea clari, prea limpezi.
 
Ioana Nemeş, din interviul din expoziţie (voce egală, egal transparentă, deja mediu, nu mesaj, deja supravieţuitoare, universală, parcă a nimănui, a unui eu discret): spre deosebire de sport, în artă "nu ştii dacă ai pierdut sau ai cîştigat", aceeaşi invizibilitate, estompare a graniţelor, inclusiv, suprem, între viaţă şi moarte, ştergere care este tocmai graţia discretă, neafişată, transvizibilă a artei.
 
Apoi: arta ca evaluare permanentă, dar dez/trans-individualizantă, de sine. În societatea neoliberală a individului-întreprindere (vezi Gary Becker, vezi Foucault), a măsurării şi a evaluării fiecăruia de către alţii, "experţii", arta ca auto-evaluare, ca re-centrare, ca expertiză comună a vieţii, prin simplul fapt de a fi vii, autoevaluare care de fapt e creaţie, "realizare" de sine prin falsă descriere, prin acte performative de limbaj, prin scriere: fiinţa, generic, supra-literar, se scrie, e de domeniul scriiturii, deci al autocreaţiei "tehnice", etice, "tehnetice".
 
Mici stări egale, de fapt toate la fel, starea de a fi viu ca un continuum fără graniţe radicale.
 
Scriere afişată în nuanţe radical de-radicalizate, transparent-incolore, de-colorate, ale zilelor-stări, ale afectelor meteorologice care, generic, sîntem, nori de fiinţă, individuare prin hecceitate, cum spunea (voia) Deleuze, scrierea vieţii noastre persistentă tocmai pentru că dificil vizibilă, trans-vizibilă, de-colorată: se distinge greu, dar nu se şterge, ca să nu se şteargă. Dar este din capul locului, suprem etic, concepută aşa, sustrasă istoriei care este întotdeauna istorie a degradării. Dégradé contra degradare.
 
Filele de jurnal ca afişe.
 
Parcă nici n-ar fi murit, nici nu contează, şi trebuie distinsă aici, deloc epatant, tocmai, o latură stoică, de dez-afirmare şi de diminuare încă din timpul vieţii ca artă a anticipării şi a de-realizării morţii. A murit, n-a murit, nu se vede şi nu contează, a realizat starea tehnic-etic-artistică de automatism ontologic, de perpetuum mobile pneumatic a vieţii: însemnări ale unui eu generic care anulează, care neutralizează finitudinea consunînd cu "Neutrul".
 
Afecte dez-individualizate, viaţă universală.
 
În epoca hipercolorării pornografice şi a morţii eului prin supralicitarea individualismului la comandă, standardizat, tehnologizat, pentru a contrabalansa, deci, moartea prin supra-afirmare, prin hiper-individualizare falsificantă, arta nu poate salva omul decît de-colorîndu-i mesajele şi expresiile, neputînd decît să preîntîmpine etic, stoic moartea prin de-colorare, devenind, din mesaj agresiv, mediu al vieţii universale.
 



Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer