Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ceaiul de joi dimineaţă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Arhitectului ce-mi proiectează sufletul...


Ilinca Anamaria Prisăcariu

29.08.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Sufletul meu e mare cât o plajă şi e plin de nisip care se lasă purtat de vânt. Toată lumea calcă pe el şi adeseori, când e furtună, nisipul intră în ochii celor care trec pe aici. Bate vântul destul de des, dar nu contează. Tu eşti un copil ingenios care vrea să construiască castele de nisip, apoi împărăţii întregi. Sau nu neapărat, dar orice ar fi, tu vrei să construieşti aici, pe plaja aceasta, din nisipul acesta. Nu îţi pasă de vânt şi nici de oamenii care trec pe aici mereu şi cară mereu în papucii lor bucăţi din plaja mea. Tu ai puterea de a opri vântul sau de a-l ghida după bunul plac. Tu vii mereu şi suplineşti materia, construieşti şi repari, dacă ceva se strică. Ai în cap un proiect măreţ. Nu mă pot împotrivi. Sunt o plajă, ce pot eu să fac? Pot numai să mă bucur.
 
Nu ştiu ce învăţaţi voi acolo, pe băncile facultăţii, dar nu cred că se potriveşte cu nimic din ce presupune cu adevărat viaţa asta. Viaţa e un proiect foarte complex, cred eu. Adică, dacă s-ar pune problema aşa, ar trebui mai întâi să intraţi în profunzimea vieţii, ca să puteţi mai apoi să încercaţi să o reproduceţi. Pe când voi, acolo, cel mai probabil, învăţaţi chestii tehnice, iar prin puncte şi linii faceţi tot felul de minunăţii. Presupun că faceţi şi matematică, nu? Geometrie în spaţiu şi toate cele. Sunteţi demni de apreciat, serios. Pe mine mă fascinează matematica, numai că nu o înţeleg îndeajuns. De fapt, pe mine mă fascinează în general lucrurile pe care nu le înţeleg. Îmi pare că semănăm atât de bine... eu şi chestiile de ne-nţeles. În mare parte aşa sunt şi eu: mă uit la mine, nu mă înţeleg, dar mă minunez într-un mare fel şi chiar ajung să-mi fiu simpatică. Asta pentru că eu şi cu mine petrecem foarte mult timp împreună. Dacă aş petrece la fel de mult timp şi cu matematica, ar ajunge şi ea să-mi fie simpatică. Mi-ar fi puţin mai greu, totuşi, pentru că ea e în continuă mişcare şi ar cere de fiecare dată câte ceva de la mine, pe când eu mă mulţumesc cu stadiul de confort în care mă scald zilnic. Nu pot să zic că doar mă mulţumesc cu puţin, dar nici nu cer prea multe... Singurul mod prin care mă mai antrenez este privindu-i pe cei care vin şi pleacă din sufletul meu.
 
După tot timpul acesta în care eu şi cu mine am stat împreună, am ajuns să îmi cunosc într-un fel limitele. Dar când am crezut şi eu că am ajuns într-un punct de echilibru, hop!, apare o incertitudine: de ce să-mi cunosc limitele, dacă eu urăsc să mă limitez? Limitele nu sunt bune. Uite, marea... Marea nu are limite şi se păstrează la fel de frumoasă. Oh, dar aici intervine ştiinţa: poate că nu are limite în ochii noştri, dar pe hartă nu e decât... un ochi de culoare albastră care delimitează alţi ochi de culori mai închise.
 
Marea mea e mare şi mai mereu agitată. Poate că în ochii mei nu are limite, dar în ai altora da. În ochii savanţilor, cel mai probabil. Sau, mai târziu, cei care mi-au vizitat plaja îşi aduc aminte de ea ca fiind un simplu loc pe care îl vedeau fără limite şi de care s-au bucurat cândva. Mai apoi, în ochii lor nu este decât un alt loc pe hartă, iar în rest rămân numai statistici: "Pe litoralul sufletesc ajung, în fiecare an, diverşi oameni care oferă dinamism împrejurimilor. Pe timpul verii, mai ales, vin în grupuri mari şi îşi creează tot soiul de activităţi interesante, provocatoare de amintiri. Pe timpul iernii este pustiu, marea este mult mai agitată şi mai rece, dar în continuă mişcare. Din când în când se mai aventurează câte un hipiot curios, căruia îi displace aglomeraţia şi vine să caute iubire, cel mai probabil. Fiind perioada cea mai rece din an, persoana în cauză eşuează lamentabil şi, din frică, renunţă. Astfel, în unele momente, plaja rămâne pustie şi, din cauza singurătăţii, se restrânge cu tendinţă de închidere în sine, se şi micşorează pe hartă, dând peste cap registrele. Până în momentul scrierii acestei viziuni ştiinţifice asupra litoralului sufletesc (primăvara anului curent), nu s-a găsit o formă stabilă a acestuia, acest fapt determinând modificarea constantă a hărţilor, la nivel mondial. Iată cum un simplu suflet poate da totul peste cap, dacă nu este calculat cu precizie şi bună cuviinţă. În cel mai scurt timp se vor lua măsuri serioase, pentru a schimba această situaţie. Litoralul sufletesc trebuie să-şi găsească o formă finală."

Te-au delegat pe tine să vii şi să mă proiectezi. Ai venit şi ţi-ai instalat cortul pe plaja sufletului meu şi te-ai pus, migălos, pe lucru, fără să îmi spui nimic sau fără să aştepţi ceva de la mine. Priveai în jur şi schiţai încontinuu în caietul tău imens. Măsurai cu precizie fiecare loc, ba chiar făceai şi scufundări, pătrundeai până în adâncuri şi scotoceai prin cele mai întunecate locuri. Mi-ai luat sufletul aşa cum era şi l-ai explorat. Aveam o plajă destul de curată, dar cu multe cotloane în care s-au strâns alge putrede, sticle de bere şi mucuri de ţigară, cărţi şi ziare vechi, benzi desenate uitate şi casete audio cu muzică mai veche decât mine, toate îngrămădite de-a lungul timpului în grote adânci. Au prins mirosuri şi forme ciudate, s-au transformat în amintiri urâte pe care voiam să le ascund. La ele se mai adăugau şi deşeurile tuturor celor care m-au vizitat. Treceau pe la mine şi îşi lăsau gunoaiele. Unii şi le strângeau, alţii le ascundeau, iar restul le lăsau acolo. Eu le luam cu valurile mele şi le îngropam în adâncuri, ca să nu mai ştie nimeni de ele, iar cei noi, care veneau în vizită, să nu fie dezgustaţi şi să plece. Tu nu te-ai sfiit să cobori după ele şi să le scoţi la suprafaţă. Le-ai adunat pe toate şi le-ai reciclat. Le-ai transformat în instrumente de scris şi de desenat, pentru că momentul reproiectării se apropia foarte rapid, suprafaţa era mare, iar tu aveai nevoie de material cu care să lucrezi. Ce ai făcut tu nu a mai făcut nimeni altcineva: m-ai refăcut din propria-mi materie şi mi-ai dat un sens nou. Fără statistici, fără cărţi şi fără savanţi. Doar din mintea ta.

Ce-i drept, eu le-am permis tuturor să fie creativi pe plaja mea, dar nimeni nu a reuşit să mă uimească îndeajuns de tare încât să-mi liniştească marea. De obicei fiecare a stat să-mi asculte valurile, pentru că, na, de obicei marea te îndemnă la visare. La tine a fost altfel; marea mea s-a oprit pentru o clipă şi a stat să te asculte.

Ai început, aşadar, să-mi proiectezi sufletul. La început stăteai şi ronţăiai creionul, privind noua foaie goală din caietul tău. Apoi te-ai hotărât să laşi totul baltă şi ai început să desenezi cu degetul pe nisip. Nu aveai nevoie de nimic, pentru că deja cunoşteai locul, cu toate ascunzişurile lui. Nu mă puteam cenzura în nici un fel în faţa ta, dar ştiam că acolo, în mâna ta, viitorul meu prezent arată bine. Plaja era răvăşită. Tu ai aşternut-o grijuliu, ca o lenjerie nouă de pat, frumoasă şi proaspătă. Marea era agitată. Tu ai calmat-o, pentru că aveai ceva de spus. Iar eu te-am ascultat. Ai început să spui poveşti de tot felul, în timp ce îmi proiectai sufletul acolo, pe viu. Era ca o operaţie pe cord deschis făcută cu o pană. Nu durea, dar îmi provoca valuri de fiori. Tu mi-ai luat geamandurile cele portocalii, le-ai dat pe răzătoare şi le-ai împrăştiat pe cer, la răsărit. Mi-ai hrănit pescăruşii şi le-ai curăţat cerul de nori cu o radieră, pentru a se putea bucura de zborul lor cât mai mult. Tot nisipul care era împrăştiat pe dinafara plajei mele, l-ai luat şi l-ai adus la locul lui. Din materia reciclată mi-ai umplut faleza cu desene dichisite. Savanţii erau şi ei mulţumiţi, că totul prindea formă acum, dar habar nu aveau că tu nu mai urmai nicio schiţă, ci făceai totul după instinct. Nici nu aveau nevoie să afle. Totul se întâmpla aşa cum trebuie.

Viitorul meu a devenit prezent, prezentul trecut şi tot aşa. Trăim acum şi tu încă mai eşti aici. Ai făcut containere speciale pentru sortarea deşeurilor. Fiecare vizitator al plajei mele se comportă cu mai multă grijă acum. Dacă oamenii trec pe aici, o fac fără să ia şi fără să lase nimic. Privesc şi se minunează de ce ai făcut tu din mine. Cei mai mulţi vin pentru a vedea dacă e pe bune ce se întâmplă aici, dacă arhitectul acesta chiar rămâne, iar proiectul său e într-o continuă schimbare. Ei bine, da. Oamenii vin, pleacă, dar tu rămâi şi îţi faci treaba cu atât de multă grijă. Lucrezi curat şi de fiecare dată surprinzător. Statisticile nu mai sunt plicticoase şi dureroase, amintirile sunt mereu vii şi frumoase, grotele au devenit biblioteci pentru poveştile tale, iar geamandurile care impuneau cândva nişte limite, apar şi dispar libere pe cer, la răsărit şi la apus. Degetul tău continuă să-mi traseze liniile plajei, valurile mele aduc noi şi noi fiori, curiozitatea turiştilor e din ce în ce mai mare. Cu toţii se întreabă "cum?". Uneori mă întreb şi eu, dar, ca să nu mă pierd, prefer să-mi spun, mai degrabă: "şi încă cum!" Savanţii s-au liniştit. Arhitectul meu e deştept, pentru că i-a împăcat pe toţi. Dar cel mai limpede mă simt eu. Şi cam atât. Nu ştiu dacă e bine sau rău, dar e important că este. Şi oricum ar fi, nu mă pot împotrivi. Sunt o plajă, ce pot eu să fac? Pot numai să mă bucur.

Arhitectule ce-mi proiectezi sufletul... îţi mulţumesc!


(Ilustraţie de Ioana Pătraşcu)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Şireturi, Ilinca Anamaria Prisăcariu (4.3/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mascarada, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestea omului care s-a pierdut în propriile lui buzunare, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Anotimps, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Soluţia, Ilinca Anamaria Prisăcariu (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer