Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Urbarium

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dosarele X


Adrian Buz

26.04.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
- Oamenii sunt ciudaţi! exclamă el visător.
- Nu, nu sunt, sunt previzibili, îi răspunse privindu-l cu o mirare ironică.
- Viaţa e minunată!
- Eşti stupid, vorbeşti în clişee.

Un tren fluieră, rupând noaptea mută în două, ca pe o pâine arsă, o bufniţă strigă îngrozită de visul care chinuie un copil ajuns la vârsta primei zi de şcoală, stelele zumzăie electric în haloul lor milenar şi toate acele chemări melancolice nu pot acoperi fondul microscopicei erori, a eşecurilor interumane care îţi răstoarnă oraşul la picioare, lăsând în urmă fundul uscat al unui ocean de urât, în care fumegă un cauciuc, iar ploaia roade tinicheaua unui milion de cutii de conserve de suflete. Zi după noapte, asculţi încordat sunetele vibrante ale celeilalte realităţi, de fapt, realitatea pură, realitatea fără om şi iluzia lui, şi, noapte după zi, nu-ţi poţi alunga din mintea incandescentă traiectoriile energiilor nestăpânite, un pas înainte cere alt pas înainte în acest sistem bisolar, regatul omului. În jurul orei 3 a.m. norii acoperă brusc soarele nopţii. Poate că foşnetul ploii de septembrie mă va adormi în cele din urmă.

La 1840, Khalil Edkhem, directorul Muzeului de Istorie din Istambul, găseşte într-un vechi palat, unde inventaria diverse obiecte bizantine, o hartă desenată pe piele de gazelă. Harta reprezintă partea sudică a continentului african, precum şi pe cea nordică a recent descoperitului continent antarctic. Are un şoc. Pe hartă, ţărmul Antarcticii e dezgolit de zăpadă, ba chiar prezintă un lanţ muntos. Harta e făcută de Piri Reis, amiral otoman care a trăit la o mie cinci sute şi ceva. Amiralul recunoaşte că a copiat-o după alte hărţi mult mai vechi. Exactitatea ei a putut fi probată abia secolul următor, după cel de-al doilea război mondial, în 1949, când o expediţie norvegiano-suedezo-britanică a reuşit să facă un profil seismic al zonei. Harta lui Reis răstoarnă teoriile glaciaţioniste şi naşte o întrebare firească: după ce hărţi „străvechi” s-a inspirat otomanul?

O altă hartă, provenind din aceeaşi perioadă şi reprezentând aceeaşi zonă, întocmită de Orontius Finaeus, a provocat o tulburare şi mai mare, atunci când a fost descoperită şi studiată de specialişti. Ca şi în cazul primei, autorul ei recunoaşte ca sursă alte hărţi „străvechi”, iar detaliile cartografice şi maniera lor de alcătuire dovedesc cunoştinţe extrem de emancipate: se pare că harta este fragmentul unei compilaţii stereografice.
Având în vedere aceste descoperiri bizare, n-a fost greu ca cineva să plaseze civilizaţia pierdută a Altantidei pe continentul acum congelat. Puţinele şi straniile mărturii despre Atlantida, deşi unele dintre ele vin din surse demne de încredere, bunăoară Platon, lasă loc multor interpretări, dacă nu cumva nu fac altceva decât să probeze o utopie. A existat într-adevăr o altă omenire care a ajuns la un asemenea grad de civilzaţie şi dezvoltare, încât, dacă am săpa sub muntele de gheaţă, omenirea de astăzi ar suferi un năucitor salt în evoluţie? Mă surprind visând cu ochii deschişi... îmi privesc telecomanda cu milă, bisericile naţiunilor se surpă îngropând mistificările creştine, am scăpa oare de cozile la urnele de vot? de banala, dar sâcâitoarea gripă? de manipulări şi compromisuri? Cântând într-o singură limbă comună, omenirea de astăzi ar dansa pe străzi în veşminte albe, ca o sectă de masoni îndopaţi cu amfetamină.... Şi cred că ar trebui să recunosc aici un lucru foarte trist: cunosc câteva doamne, de altfel foarte onorabile, pentru care aş înşfăca pe loc ciocănelul de spart gheaţă şi mi-aş rezerva bilet la vapor, visând la noua specie care am putea fi.

- Ce faci meştere? sâsâie Mihăiţă, Mişu... vecinul de palier. Are 6 ani, uniformă cu şapcă şi stă atârnat peste balustradă, scuipând în golul celor 5 etaje, prin golul unui dinte lipsă. Vine liftu’ ăla?
- Cum e la şcoală? încerc să-l abat de la cascadoria pe care o execută adormit.
Plici, ecoul îi luminează faţa.
- Naşpa rău de tot.
- Înseamnă că nu s-a schimbat mare lucru.
- Ete na... ce să-ţi spun! Fumează ăia dintr-a treia la veceu în pauză... şi ne caftesc pe noi.
E clar că nu s-a schimbat mare lucru. Copilul primeşte la şcoală educaţie, iar raportul de forţe în comunitate e prima lecţie pe care o învaţă.
Când liftul ajunge jos, ţâşneşte ca din puşcă, lăsând uşa să se trântească. Îi iau urma prin dimineaţa pâclosă. Nu e greu, frunzele nu s-au aşezat la loc în urma lui. Miroase a ud şi nu mă simt de loc bine. Graba lui Mişu îmi spune că e, totuşi, un supravieţuitor. Ca noi toţi, de altfel.

Coco s-a trezit devreme în dimineaţa asta. A intrat în baie şi s-a miroasit sub braţ. Barba îi cerea o lamă. S-a ridicat adormit de pe closet, s-a şters cu o hârtie extrem de fină şi scumpă. A intrt sub duş şi a înşfăcat de pe etajeră spuma de ras Gillette, şi aparatul cu trei lame, aceeaşi marcă, şi-a mângâiat satisfăcut bărbia curată, s-a săpunit, insistând în zona inghinală, ceea a dus la o dublă descoperire: sexul i s-a micşorat, în schimb, din cauza sedentarismului, hemoroizii au căpătat o nou dimensiune. A rămas pentru o vreme gânditor. Nevastă-sa i-a strigat de dincolo de uşă să se grăbească.
Intru în birou plin de presimţiri. Coco râde când mă vede.
- Arăţi ca dracu’. Mai lasă masonii ăia şi internetul. O să te înnebunească de tot.
- Până la urmă, cred că asta-i scopul.
- Vezi că şeful vrea dosarele. Mă tem că ai cam căcat-o. Rânjeşte. E dreptul lui să rânjească. Coco e mai şef ca mine pentru ca are maşină, se îmbracă mai bine, e maestru la pupat în cur şi foloseşte produse marca Gillette.
Intru la şef. Probabil că urmează să claseze Dosarele X. Ei bine... lucrurile astea se întâmplă de când lumea. Şi nici nu se vor schimba vreodată.



Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer