Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Schönbrunn


Augustin Ioan

04.02.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Schönbrunn (forma contrasă a expresiei Schöner Brunnen: fântână frumoasă), adică fostul palat imperial austriac, a fost la început o cabană de vânătoare care a înlocuit moara aflată pe terenurile fostei mănăstiri Klosterneuburg, de lângă Viena. Cabana fondului de vânătoare a fost distrusă de turci în vremea celebrului asediu al Vienei, din 1683. Curând, împăratul Leopold I încredinţează comanda construirii unui palat pe acest teren celebrului său arhitect de curte Johann Bernhard Fischer von Erlach, una dintre marile figuri ale istoriei arhitecturii, cu gândul mărturisit de a oferi o alternativă pe măsură palatului Versailles.
 
Spre deosebire de situaţia actuală, proiectul lui Fischer von Erlach plasa palatul imperial pe înălţime (actualul amplasament al Gloriettei), cu grădina în cascade şi terase până jos. De construit, însă, s-a construit exact invers (şi mult simplificat faţă de proiectul iniţial, din cauza subţierii finanţelor imperiale), cu palatul jos şi grădinile ascensionale. Doar loggia a mai rămas pe loc din primul proiect. Corpul central al palatului s-a construit între 1965 şi 1713 şi, după o pauză, construcţia a fost reluată de Maria Tereza, sub comanda lui Johann Emanuel Fischer von Erlach, în manieră rococo, pentru ca, între 1817 şi 1819 să se modifice faţadele dinspre grădină în manieră neoclasică (arh. Johann Aman).
 
Castelul a fost afectat sever în timpul celui de-al doilea război mondial, aşa că a intrat în restaurare până în 1952, fără a se afecta interiorul care, în arhitectura sa rococo, a rămas practic neschimbat de pe vremea Mariei Tereza. Luxul şi grandoarea sunt de găsit mai degrabă la interior decât în afară. Castelul are 1.440 de camere şi, deşi impresionant ca anvergură, nu respiră acelaşi aer monumental ca modelul său, Versailles.
 
Interiorul, însă, este de acelaşi calibru cu originalul. Destul să evidenţiem Marea Galerie (asemănătoare Sălii Oglinzilor de la Versailles), sau Millionen Zimmer (în lemn de trandafir chinezesc asigurând montura panourilor de miniaturi persane de secol al XVIII-lea). Gustul oriental, propriu rococo-ului, continuă cu sala Vieux Laque, cu detalii chinezeşti, sau Cabinetul Chinezesc, decorat cu vase chinezeşti de porţelan alb, pictat cu albastru. În toată această federaţie de arhitecturi exotice, o excepţie: camera de dormit a ultimului împărat care a stat în palat, Franz Iosef, în manieră Biedermeier. De altfel, împăratul s-a şi născut în palat, într-o încăpere de lângă biroul tatălui său, în 1830 şi a murit tot aici, după 68 de ani de domnie, în 1916. Prin comparaţie, frugalitatea spaţiilor sale domestice frapează.
 
Cel puţin la fel de interesante sunt grădinile palatului, la extrema cea mai ridicată a cărora domneşte Glorietta - un memorial dedicat unei înfrângeri, cea a lui Frederick cel Mare, în 1757, constând, de fapt, dintr-o colonadă decorată cu trofee militare. Mai interesante sunt falsele ruine romane, care par a da seama despre un monument antic pe jumătate îngropat, vegheat de statui simbolizând uniunea a două râuri. Atmosfera neliniştitoare a ruinelor înconjurate de pădure servea, probabil, drept memento mori împăraţilor austrieci, alături de dorul de atmosfera imperială romană al barocului. Nu departe de aici, nimfa Hegeria, legendara sfătuitoare a celui de-al doilea rege al Romei, Numa Pompilius, colectează în mâinile sale şi întoarce parcului apele acelui frumos izvor fondator...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer