Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Trădarea traducerii (scutirea de gîndire)


Bogdan Ghiu

09.02.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Traducerea e un mod de lucru, de colaborare şi de producţie.
 
Nu doar rezultatele, produsele, "ţintele" traducerii, ci traducerea în act, ca act, traducerea ca verb continuu e importantă. Traducerea-gîndire.
 
Mulţi intelectuali (români), intelectualul ca (proiect de) specie (pentru moment, dacă s-ar putea, măcar de rasă) dispreţuiesc şi chiar urăsc traducerea. Ei fie barbarizează (transplantează), fie neaoşizează (naturalizează): aceeaşi mişcare, acelaşi gest, din sensuri opuse Dar nu traduc, adică nu numesc, nu efectuează.
 
A nu traduce = a nu gîndi, a refuza să gîndeşti, să efectuezi, să desfăşori actul gîndirii, a sări tocmai proceduralismul politic al gîndirii, care, democratic, etic, adică pragmatic ("pragmetic", ceea ce include şi emetismul), este traducere sau nu este deloc.
 
A nu traduce, a sări sau a trăda traducere = lene "intelectuală" de a gîndi, de realiza fiinţa, adică împreună cu alţii. A rata cu voinţă şi deliciu raportul esenţial, însăşi structura şi resortul gindirii, tensiunea (din) care (se) face gîndirea.
 
A nu traduce, a refuza, cu superbie, traducerea, să traduci, existenţa-în-traducere şi gîndirea-în-traducere, este indiferenţă la context, la situare şi poziţionare, a ta şi a celorlalţi, la mediu ca mediu de cultivare a vieţii ca inteligenţă şi creativitate, la actualitatea ca actualizare raportată. A sări, fie prin transplant, fie prin reducere, tocmai traducerea, adică tocmai gîndirea.
 
Nu există originale, nu există decît traduceri mai mult sau mai puţin reuşite, altfel spus poziţionări, raportări, conectări plurale şi dinamice unii la alţii. O creaţie este o foarte bună traducere, o traducere reuşită, un act izbutit, ne-ratat adică efectuat, realizat, de traducere în act, adică împreună cu ceilalţi, prin raportare în act la ei. Traducerea este etico-politică, politică etică.
 
A traduce înseamnă a gîndi raportat, a gîndi ca raportare, a gîndi actualul şi localul: prezentul.
 
Adevărul e topic, prozodic, suprasegmental: indicial-pragmatic. Limbajul e doar traducere ostensiv-intensională (dacă se poate spune aşa). A vorbi = a traduce.
 
(Revin şi încep să dezvolt.) Un intelectual, pentru a-şi marca şi a atrage atenţia că trebuie să-i fie re-marcată distincţia (intelectualitatea ca distinctivitate, condiţie idiosincratică), adică faptul că este intelectual (trecerea subreptice a pretenţiei de intelectualitate în regimul faptelor "descriptibile"), vorbeşte "snob", cuvînt însă repede infamant care riscă să nu spună, adică să nu traducă exact, suficient, "snob" adică barbar, smulgînd şi transplantînd fără aclimatizare, violent, cuvinte din limbi străine (cu care îşi etalează, astfel, comerţul primordial, principalul comerţ, comerţul curent: intelectualitatea ca gîndire în limbi străine, lumea ideilor semnalizată ca limbă străină, de circulaţie supra-: supra-naţională, adică supra-mundană), adică fără a le traduce şi, în felul acesta, trădînd tocmai universalul din care şi-a făcut profesiune (declarativă) de credinţă, sărind, cu dispreţ suveran, peste traducere.
 
Asta mai cu seamă oral, vorbit. Adică şi în scris, poate chiar mai cu seamă în scris, unde intelectualului îi place să afecteze spontaneitatea şi familiaritatea, "vorbirea" ideilor.
 
Asta pentru că există, şi oral, dar mai cu seamă în scris, un mod scriptic, livresc de comunicare (mai precis: de exprimare iradiantă de sine), cînd intelectualul, foarte rar, şi doar în chip accesoriu, subordonat, alogen, pentru distincţie, pentru blazon şi din raţiuni de autoritate, de exercitare a puterii şi de chemare la ordine, de clamare a ordinii, nu ca act firesc de exercitare etică a gîndirii, catadiscseşte să traducă. Atunci, el îşi va marca distincţia nu transplantînd, "barbarizînd" abuziv, ci, dimpotrivă, adică simetric, naturalizînd, "neoşizînd" excesiv, şi anulînd din nou, din sens opus de data aceasta, diferenţele şi, tocmai, esenţialitatea fără esenţă, esenţialitatea relaţională a traducerii: "lucrurile sînt deja aici, au fost deja exprimate, traducere este, aşadar, inutilă". După trădarea universalismului, abuzarea lui. Două reflexe autocultivate de ingnorare a spaţiului de relaţie cu celălalt ca însăşi "patrie a Fiinţei"-fiinţare (fără "diferenţă[-diferenţiere] ontologică", fără naţionalism ontologic, operaţiune de naţionalizare-"ontologizare" a onticului "natural", "sălbatic", "nud").
 
Din nou, traducerea este sărită, ocultată, scurtcircuitată. Traducerea ca act imanent etic, politic de gîndire. Nerecunoaştere a "traductivităţii" esenţiale a gîndirii şi a acţiunii, sfidare a umilităţii, resimţite ca umilinţă şi umilire, de a gîndi situat, în raport permanent cu ceilalţi, cu toţi, de con-lucrare, tocmai, la/ca logos: refuz de ţesere, de urzire a limbajului, a fiinţei, adică.
 
Deviza naţionalismului intelectual: ori barbarism, ori neaoşism, dar în niciun caz traducere. Pentru intelectual, a traduce echivalează cu trădarea propriei misiuni de a fi, adică de a se înfăptui, de a se reclama. Intelectualul este un segregaţionist al universalului.
 
Iar aceasta este o opţiune etică şi politică intimă a gîndirii: de a nu gîndi.
 
"Nu cumva să traduci", adică să gîndeşti împreună. "Exprimă-te" şi, mai cu seamă, "comunică".  
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • taios si adevarat
    viorica , 09.02.2014, 11:56

    articol care trebuie URGENT citit de ...literatii "autististi"

Spacer Spacer