Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Comparativism global şi traduceri simultane (II)


Bogdan Ghiu

23.02.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Traducerea din domeniul ştiinţelor umaniste nu mai este (dacă a fost vreodată) doar traducere. Înseamnă muncă laolaltă, înseamnă a deschide nişte colective şi a le prelungi.
 
Traducătorul nu mai trebuie gîndit ca fiind separat, ulterior, posterior. Traducerea participă la creaţie tocmai ca exterior specific, "intenţional", ca alteritate şi "alterizare" specifice. Altfel spus, într-un limbaj care îmi este drag, distincţia autor-traducător se află în plină deconstrucţie obiectivă. Ceea ce nu înseamnă confundarea, ci articularea lor.
 
Aşa cum, în artele vizuale, "performarea" a evadat din tablou şi din gesturi, din gesta creaţiei propriu-zise, s-ar putea spune că un concept epocal precum cel de operă deschisă, de opera aperta, al lui Eco, se materializează şi se literalizează sub ochii noştri: lanţul mereu deschis şi indefinit modulabil al creaţiei în domeniul ştiinţelor umaniste şi sociale, care cuprinde "autori", individuali sau deja colectivi, instituţii dintre cele mai diverse (laboratoare, seminarii, universităţi, edituri), altfel de agenţi, precum traducătorii, de exemplu, montaje financiare şi politici de interes public.

Traducerea este corelativul sau termenul final, capătul (care nu este cu adevărat unul), finalizarea publicării, s-ar putea chiar spune că publicarea este incompletă, neterminată cîtă vreme nu intervine traducerea ca traduceri, la plural.
 
Este important să traduci un text într-o limbă, chiar dacă cei imediat interesaţi îl pot citi, evident, în original. Traducerea, existenţa unui text de idei, de instrumente de lucru, de reflecţie, existenţa unei "cutii cu scule" (cum spunea Michel Foucault) (nu doar de obiecte de plăcere, de consum şi de cunoaştere indirectă, de contemplare, precum literatura), într-o limbă, în spaţiul public al unei culturi, este precum legea: exercită o presiune, fie şi inefabilă, asupra gîndirii publice, şi nimeni nu poate pretinde nepedepsit că nu o cunoaşte.
 
(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer