Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Introducere la Misticism şi logică


Michael Ruse, pe marginea unui volum de Bertrand Russell, traducere de Monica Medeleanu

28.05.2014
Editura Herald
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Bertrand Russell
Misticism şi logică şi alte eseuri
Editura Herald, 2011

Traducere din limba engleză de Monica Medeleanu


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Introducere

Bertrand Arthur William Russell, nepot al omului de stat victorian, lordul John Russell, s-a născut în Anglia, în 1872. În copilărie, fiind educat în particular, a fost trimis ca student la Universitatea Cambridge, pentru a studia matematica. În următorii douăzeci de ani, Russell a lucrat intens la studii filosofice; cu toate acestea, dat fiind faptul că a avut întotdeauna preocupări sociale uriaşe, interesele lui s-au extins întotdeauna dincolo de cercetările academice restrânse. În timpul Primului Război Mondial, Russell a devenit celebru datorită pacifismului său declarat şi, în cele din urmă, acesta i-a adus o condamnare la închisoare de şase luni. După terminarea războiului, activităţile lui Russell au devenit din ce în ce mai radicale şi mai cunoscute. O parte importantă a activităţii lui a fost întemeierea unei şcoli progresiste, concepută astfel încât să ofere copilului libertate autentică şi să evite reprimările educaţiei convenţionale. În acelaşi timp, Russell îşi susţinea familia scriind numeroase lucrări de popularizare.

Al Doilea Război Mondial l-a găsit iar pe Russell, care moştenise titlul de conte al familiei în 1931, în ape tulburi, fiindcă i se negase dreptul la un post de lector la City College din New York, din cauza neortodoxiei lui periculoase. Apoi, pentru o vreme, a urmat o perioadă mai liniştită pentru el. Fiindu-i recunoscut geniul, i s-a acordat cea mai înaltă distincţie civilă britanică, Ordinul de Merit, precum şi Premiul Nobel pentru literatură. Dar, creând controverse până la sfârşit, ultime decenii ale lui Russell au fost petrecute denunţând răul armelor nucleare şi angajându-se în proteste faţă de implicarea americană în Vietnam, care au avut parte de o publicitate imensă. A murit la o vârstă foarte înaintată, în 1970, în Wales, bucurându-se de suportul prietenilor, al familiei şi al celei de-a patra soţii.

Bertrand Russell a fost unul dintre cei mai mari filosofi britanici, demn de a fi pomenit alături de Locke, Hume şi propriul său naş (foarte secular), John Stuart Mill. Realizările lui majore au apărut relativ devreme, în special prin colaborarea cu colegul său de la Cambridge, filosoful-matematician Alfred North Whitehead. Împreună, în magistrala lor operă în trei volume, Principia Mathematica (1910-1913), au încercat să demonstreze filosofia cunoscută sub numele de "logicism", conform căreia adevărurile matematicii se obţin, fiindcă, în final, sunt consecinţe deductive ale legilor logicii. Din nefericire, a devenit evident că această filosofie este imposibil de validat, cel puţin într-un mod simplu şi evident, din cauza anumitor paradoxuri - paradoxuri care pot fi evitate doar prin extinderea ariei "legilor logicii" dincolo de plauzibilitate. Acesta este însă doar unul dintre acele cazuri în care eşecul este valoros aproape mai mult decât succesul, fiindcă activitatea desfăşurată de Russell atât în interiorul cât şi în jurul logicii a avut o influenţă imensă asupra gândirii filosofice din acest secol. El şi alţii din cercul lui au schimbat pur şi simplu direcţia gândirii noastre.

După cum vă puteţi aştepta, filosofii de profesie tind să nu piardă prea mult timp cu scrierile de popularizare ale lui Russell. Totuşi, acestea sunt cele care i-au adus numeroşi adepţi şi o audienţă largă. Erau redactate în mare viteză - putea dicta trei mii de cuvinte într-o zi, fără să corecteze un singur cuvânt pe pagină, precum şi să facă un calcul şi să înceapă o carte de 65.000 de cuvinte cu exact trei săptămâni înainte de termenul de predare agreat! Cu toate acestea, erau capodopere de stil, perfect echilibrate, clare şi directe, fără să fie vreodată condescendent...

Permiteţi-mi să vă atrag atenţia asupra persoanei lui Bertrand Russell şi a modului în care, pe parcursul îndelungatei sale vieţi, şi-a făcut o virtute din a nu se alina cu zei falşi, sacri sau seculari şi din a nu crede în lucruri pentru că le considera atrăgătoare din punct de vedere psihologic. Şi cum, de asemenea, refuzând să se plece în faţa destinului orb, dând un sens relaţiilor personale, găsind acele adevăruri ale naturii care ne sunt accesibile şi iubindu-şi cu pasiune semenii, Russell a descoperit o filosofie a vieţii demnă nu numai de stoici, dar şi de cel mai îndrăgit dintre toţi filosofii, faţă de care Russell şi-a exprimat un ataşament deosebit, raţionalistul olandez, Baruch Spinoza.

În unele privinţe, Russell mă frapează în această ipostază ca foarte apropiat de teologul ortodox care evită în mod absolut şi total orice fel de teologie naturală şi care acceptă cu recunoştinţă viziunile pe care le are de oferit ştiinţa; persoana care vede ştiinţa şi religia ca limbi diferite care se ocupă cu probleme diferite. Pentru astfel de teologi - şi aici gânditorul danez Søren Kierkegaard este marea inspiraţie - însuşi punctul de plecare al credinţei este acela că nu are nici un fel de suport intelectual. Blestemul nostru ca oameni este că suntem cu adevărat separaţi de Dumnezeu, alienaţi şi că lumea experienţei în sine nu are nici un sens - sau, mai degrabă, SENS. Credinţa este absurdă şi necesită un salt, dar aceasta o face să fie ceea ce este. Sensul este prezent mai degrabă în relaţiile personale, ceea ce gânditorul evreu Martin Bubber a numit relaţii "Eu-Tu", decât în relaţiile "Eu-acela" ale ştiinţei.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer