Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Sport  Sageata  Cupa Mondială 2014

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cupa Mondială 2014 (10) - Bleu-albastrul din vene


Mihai Brezeanu

25.06.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Soarele frige. Aerul e deopotrivă cald şi umed. Spectatorii sunt apatici. Jocul curge chinuit, pasele merg greu, şuturile sunt rare, driblingurile aproape că nu există. Italia pasează mai mult, Uruguay aşteaptă momentul potrivit. Minutele trec în linişte şi plictis. Marele meci din concluzia grupei "morţii" produce o prima repriza demnă de liga secundă mioritică.

 

Pauza trece la fel de lent şi anost, în ton cu reclamele cu care publicitarii aleg să (dez)onoreze cel mai important şi mai urmărit eveniment sportiv al anului. În paranteză fie spus, e tare interesant cum presa scrisă moare pe capete pentru că domnii din publicitate virează banii spre TV, dar când televizorul are privilegiul de a găzdui, vreme de o lună, un produs premium, cu un public uşor de dibuit dpdv obiceiuri şi preferinţe, tot ce putem privi e o defilare de clipuri inepte. V-a rămas vreunul în cap? O să cumpăraţi vreun produs graţie pauzelor de Mondial? Paranteză închisă.

 

Reîncepe meciul. E la fel de cald, la fel de umed, la fel de plictisitor. Unde e spectacolul meciurilor cu Anglia? Unde e furia ofensivă, unde e imaginaţia, unde e ritmul entuziasmant? Se poate trăi şi fără ele? Putem privi până la capăt un meci ce se încăpăţânează să fie anost? Unde până şi publicul latin, fie el sud-american, sau sud-vest european e cuprins de toropeală? În epoca goanei după spectacol, după surpriză, după record, după nemaivăzut, la ce mai foloseşte un 0-0 la goluri, la ocazii, la momente memorabile?

 

Am continuat să privesc, furios pe demonul ce mă îndemna să comut canalul.

 

Mi-au revenit în minte anii copilăriei, când silabiseam fascinat: U-ru-gua-y Fran-ces-co-li Mon-te-vi-de-o Ta-bá-re-z. Obişnuit să ghicesc după nume naţionalitatea unui fotbalist, am învăţat că mai toate numele bizare, greu clasabile, vin  din Uruguay. De acolo să mi se tragă pasiunea pentru echipa în bleu?

 

Am retrăit Mondialul din 2006. Semifinală aceea dintre Italia şi Germania, prelungirile acelea când fotbalul înnebunise, când fiecare clipită a jocului părea o capodoperă, când fiecare om de pe teren juca mai bine şi mai intens decât o făcuse vreodată. De acolo să mi se tragă slăbiciunea pentru azzurri?

 

De fapt, amorul intră în sânge pe porţi necunoscute. Nu ştim niciodată de ce iubim, de ce nu mai iubim. Putem să încercam să înţelegem, dar sensul adânc al venirii şi plecării marilor sentimente ne va rămâne mereu străin.

 

Habar nu am de ce am ridicat pumnii în aer în semn de bucurie la "ceafa" lui Godin, omul ale cărui lovituri de cap, plasate în intervalul unei singure luni, i-au adus lui Atletico Madrid titlul (1-1 la Barcelona, în ultima etapă) şi proximitatea agonizantă a Ligii Campionilor (un 1-0 anulat de Real cu doar câteva secunde înainte de final), iar Uruguay-ului calificarea în optimile Cupei Mondiale.

 

Nu ştiu exact de ce finalul ţăcănit, cu Buffon căutat de centrarea lui Pirlo, cu Suárez refuzând cu încăpăţânare tâmpă să renunţe la minge în favoarea  unui Cavani aşteptând, mereu singur, pasa de 2-0, cu cămaşa cândva impecabilă a lui Prandelli îmbibată de transpiraţie şi de furie neputincioasă, cu 40.000 de oameni în picioare, urlând (în fine!) numele ţării favorite, cu acel suporter italian sărutând, întru îndurare divină, mini-tricolorul roş-alb-verde de pe tricoul albastru pe care era gata să îl umple de lacrimi, nu ştiu, aşadar, de ce acest final m-a găsit ţinând pumnii pentru italieni şi rugându-mă ca arbitrul să mai prelungească nebunia.

 

Ce ştiu, totuşi, e că n-aş da acest atât de antipatic Uruguay - Italia 1-0 pe zece, pe douăzeci, pe câte zeci de meciuri înţesate de goluri, ocazii, driblinguri şi faze poftiţi. Spectacolul fotbalului nu îl va depăşi niciodată pe cel al fotbaliştilor, după cum bulele şampaniei clipei nu vor avea niciodată savoarea vinului născut de via care a avut, peste timpuri, ani mai buni şi ani mai proşti. Plictisul bleu-albastru de aseară e doar o zi proastă din viaţa unei pasiuni. Să fim recunoscători că fotbalul ne da şansa să iubim şi să nu-l confundăm cu distracţia, fie ea ieftină sau scumpă!

 

Uruguay-Italia 1-0

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cupa Mondială 2014 (20) - De ce Argentina (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cupa Mondială 2014 (19) - Riscul de a nu risca (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cupa Mondială 2014 (18) - Nenumita (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cupa Mondială 2014 (17) - Riscurile meseriei (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cupa Mondială 2014 (16) - Insuportabila uşurătate a fiinţei franceze (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Sport de poveste
Sageata Zi de zi, mingea e rotundă
Sageata Euro 2008 - Mai mult decât fotbal
Sageata Olimpice
Sageata Cupa Mondială 2010
Sageata Je suis Football


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer