Jurnalul Doamnei Bovary

Domnișoara Bovary în New York aduce o lume de personaje ce se mișcă și vorbesc în culisele cărții. Peste ani, obosite și excedate de atâta analiză, detașate de creatorii lor, personajele trăiesc într-o nouă dimensiune. Tărâmul literelor se intersectează cu cel al peliculei; artele se întâlnesc și se completează. Dacă "snobul de Woody Allen" a plimbat-o pe Emma Bovary pe străzile Manhattan-ului, "singurul care a înțeles ce era în sufletul ei", Berthe iese și ea din cartea lui Flaubert și intră cu tot cu jurnalul mamei sale în universul ficțional al celebrului scriitor american: George Downlake. Berthe, fiica Emmei Bovary, se oprește la primele note ale jurnalului și se revoltă că autorul nu a spus adevărul: "il n'a pas dit la verité" - îl persiflează pe "scriitorul gras si nespălat, duhnind a vin prost și țigări ieftine"... ce declară cu insolență că "Madame Bovary c'est moi". Orice carte este o mistificare și orice istorie se poate scrie în o mie de moduri. Importantă însă rămâne vocea personajelor, ele vorbesc dincolo de carte, libere și autonome. Jurnalul Emmei scris "cu cerneala violetă a ochilor ei", rămâne o enigmă, la care nici zeii creatori Flaubert sau Downlake nu au acces.

Berthe nu pare să-și caute un autor în sens pirandellian; îi aduce scriitorului un mesaj din partea prietenei sale, Lily Monroe, librăreasă la Paris. Așa-zisa Leggy Lily (renumită prin perfecțiunea picioarelor ei), a petrecut cu zeci de ani în urmă o noapte de neuitat în brațele tânărului om de litere. Întâlnirea, ce-i va marca restul vieții, eșuează într-un incendiu ce-i va încheia cariera de stripteuză la New York. Întoarsă în țara de baștină, devine o avidă cititoare a operei faimosului scriitor și expertă în literatură americană. Marele magnat literar este ademenit într-o cameră din Manhattan, similară celei în care l-a primit Leggy Lily cu mulți ani în urmă, de frumusețea, grația și feminitatea Berthei, dar mai ales de jurnalul mamei sale, Emma Bovary, care-l va face și mai celebru. Și pentru că destinul amânat temporar revine ciclic să-și ceară drepturile, timpul răsucit face o piruetă și se întoarce în același punct, în camera de hotel rezervată pe numele aceleiași Monroe. De data aceasta, scriitorul moare în incendiul izbucnit în condiții similare, nu înainte însă de a-și desăvârși opera...

Fascinat de intimitatea budoarului noii eroine, Downlake pregătește deja titlul (de față) al noii sale cărți în timp ce o așteaptă să se întoarcă de la farmacie. La vârsta de șaptezeci de ani, nerăbdător să intre în posesia insolitului jurnal, Downlake se simte din nou tânăr gândindu-se la femeia splendidă ce-l va face deopotrivă fericit și faimos; descrierea ei - cu "ochii sașii și înguști" ca ai unei "leoaice" - gata să-l devoreze, trimite la Nichita Stănescu: Leoaică tânără, iubirea. Ca un Barbă Albastră retras în castelul său, așteaptă s-o alăture pe Berthe celorlalte femei ale sale "întinse pe rafturi" de care "se bucurau tâmpiții" când îi citeau cărțile "înainte să se întoarcă la nevestele lor grase". Aici, firul narativ se întrerupe, sau mai exact face un nod prin care se leagă imperceptibil, recursiv cu lumea cărții lui Downlake în care Berthe pătrunde prin farmacie, ca printr-un văl al Mayei. Farmacia servește aici ca portal între cele două lumi ficționale ce constituie romanul în roman: locul unde se întâlnesc Berthe și Eric pentru că amândoi suferă de dureri de cap.

Berthe împărtășește destinul nefericirii mamei sale, dar povestea ei e alta. Proiectată într-o lume modernă, "unde nimănui nu-i pasă ce faci ori cine ești", feminitatea și spiritul ei liber, lipsa prejudecăților nu mai deranjează nici măcar spațiul primitiv și habotnic al lumii arabe. Spre deosebire de mama sa, Berthe întâlnește iubirea adevărată într-o lume strălucitoare și fastuoasă, la care Madame Bovary a visat o viață întreagă. Tânărul artist, frumos, generos și prosper care o iubește până la adorație, moare subit de cancer pulmonar și o lasă cu un copil în pântece să bovarizeze prin lumea exotică a piramidelor. În Cairo, copilul moare în urma șocului survenit într-un accident de mașină și Berthe se întoarce amnezică la New York unde trăiește, nu la fel de autentic, cu un negustor de artă. O scrisoare ce sosește din lumea arabă îi readuce memoria și viața ei ia un alt curs. Destinul fiicei croite după modelul mamei este altul și nu se finalizează în moarte pentru că moartea survine simbolic și vremelnic în prezența iubirii. Tanathos ucide pentru totdeauna, mai întâi Erosul, apoi fructul lui, dar viața continuă și se împlinește în alte dimensiuni.

În ciuda clișeelor poveștii, scriitura nu lasă loc melodramei. Expunerea directă, frustă, se adresează cititorului cu o mare forță de expresie. Moartea cu izul ei "de mere verzi și frunze de mușcată" sosește imperceptibil, pe vârfuri și schimbă destinul personajelor. Sub semnul ei, marea iubire - episodul cu Eric - se consumă frugal dar intens, apoi o însoțește mai departe în timpul călătoriei în Egipt. Aici, tonul relatării coboară la ralanti; detaliul, filigranul și lentoarea orientală prevalează. Fabulosul expunerii amplificat de exotismul geografic amintesc de scriitura sud-americană. Portrete din lumea arabă: Hasim, negustorul celei mai bune cafele din lume, Aziz - șoferul ce-o invită la el acasă unde o cunoaște pe fetița lui, Hadiha, se conturează magnific.

Firul narativ se structurează cinematografic într-o suită de cadre lungi ce se frâng înainte de termen aducând o tentă de mister și suspans: cadrul iubirii perfecte cu Eric, călătoria în Egipt, întoarcerea în New York - aventura cu Paul, ultimul cadru - scrisoarea Hadihei și deschiderea către un nou plan existențial. Primul cadru se întrerupe cu jurnalul lui Eric, fără a se preciza demersurile ce pregătesc cadrul doi - vizita la Cairo. Accidentul de mașină e revelat abia la sfârșitul cărții, este exclus din episodul Cairo. El lasă să cadă un alt văl al Mayei ce așază personajul într-o neprecizată uitare. Cadrul New-York curmă brusc, fără explicație, relația cu Paul, negustorul de artă. Ultimul cadru - vizita Hadihei - anunță manuscrisul neterminat al marelui scriitor ce moare în timpul incendiului. Legătura dintre cadre se realizează prin câteva pagini în scriere cursivă, cu valoare explicativă - ca inserțiile de text din filmele mute - sunt tablouri ce completează portretul poliedric al Berthei din perspectiva celorlalte personaje. În fapt, este un fals portret pentru un fals personaj; Bertha nu este decât o monadă. Periplul Domnișoarei Bovary la New York este o poveste cu mulți autori și un singur personaj. Personajul este jurnalul Emmei Bovary la care Berthe se raportează și face constant referiri. Berthe este destinul Doamnei Bovary proiectat într-o societate liberă după ce-a moștenit averea lui Lhereux. Autorii se anunță pe rând: Flaubert, Sabina de Rochefort, Downlake, Eric - care ține un jurnal, Paul - iubitul de circumstanță al Berthei, Hasim - negustorul de cafea din Cairo. Autorii secunzi reprezentați de personajele cărții (Hasim, Eric, Paul) vorbesc în raccourci despre Berthe, cu detașare, luând pe rând rolul povestitorului. Berthe este glasul frustrărilor și suferințelor lor, al amintirilor sau iubirilor eșuate din tinerețe la care încă mai visează după modelul "Madame Bovary c'est moi". Prin Berthe, Eric își reabilitează mama alcoolică și decăzută. Se crede responsabil pentru accidentul fatal de mașină în care-i mor ambii părinți pentru că a dorit moartea mamei care-l făcea de rușine; asemănarea cu mama este izbitoare și toată dragostea refuzată mamei dezgustătoare o răsfrânge asupra lui Berthe. Negustorul de cafea, Hasim, proiectează în Berthe iubirea lui de tinerețe cu o franțuzoaică pe care o părăsește pentru că nu-i poate face copii. Cu toată fascinația feminității, a frumuseții și a prieteniei ce i-o arată, Hasim are rezerve față de Berthe, pentru că recunoaște în ea eșecul unei iubiri de tinerețe pe care o regretă și acum. Paul, negustorul de artă, personaj dandesc, căruia îi place să pară ce nu este, vede în Bertha pe soția profesorului de chimie, prima lui experiență erotică cu o ființă frivolă ce-i este inferioară. Deși recunoaște superioritatea și calitățile Berthei, nu o poate detașa de modelul ei adolescentin și prin urmare nu poate s-o iubească. În fapt, discreția, lipsa de curiozitate, de posesivitate, trăsături ce contrazic ideea de femeie în accepția sa, îl intrigă și încearcă să demonstreze contrariul. Chiar și pentru Leggy Lily, Berthe este tot o proiecție: ea înțelege legătura dintre Downlake și marele scriitor francez și descoperă în Berthe Bovary pe fata tânără și frumoasă de odinioară ce a fost pentru o singură noapte amanta marelui scriitor. Berthe iese din carte pentru a îndeplini dorința prietenei sale.

Așa cum o demonstrează secțiunile de text în scriere cursivă, toți autorii scriiturii de față, legitimi sau secunzi, bovarizează, după cum, nu mai puțin - autoarea - parcă ar vrea să ne spună și ea că "Berthe c'est moi".

Sabina de Rochefort locuiește din 2002 la New York - orașul în care personajul său de împrumut își consumă într-un mod original dramele cu toată încărcătura lor ereditară și livrescă. Autoarea a terminat I.A.T.C., secția de teatrologie și filmologie, și a lucrat la Redacția Culturală a Radio-televiziunii Române până în 1997, când a plecat să trăiască o vreme la Cairo.