Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un strop de bunăvoinţă


Marian Rădulescu

22.08.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Perioada campaniei electorale anunţă, invariabil, inflamarea sentimentelor naţionale. Ba chiar şi religioase. Unii lideri politici (şi nu numai) nu ezită să-şi transforme în capital electoral identitatea - formală - de creştin ortodox, pe lângă - evident - virtutea de "bun român". "Mulţi, dar proşti" spune Moţoc; "Proşti, dar mulţi" îi răspunde Lăpuşneanul. Caţavenci suntem - măcar în zilele fierbinţi din timpul alegerilor - cu toţii. Sau nu. Pentru că mai există o anumită parte a "norodului" care - cu timp şi fără de timp - vrea cu tot dinadinsul să o rupă cu trecutul, să-şi proclame neobosit "năpârlirea" şi asumarea noii identităţi. Dacă se poate, cea nord-americană, de tip melting pot.

Îmi amintesc o discuţie avută cu o româncă în Marea Britanie. Dorea să fie cât mai british, cât mai "modernă", mai "de-a lor". Nu mai ştiu cum a venit vorba despre filmul Moromeţii. Filmul (ca şi cartea) îi producea silă nu prin lipsa calităţilor artistice, simplul fapt că "e cu ţărani" o îngrozea şi-i stârnea oroare. Până la un punct, e de înţeles dorinţa de "emancipare" a celor care au ales să pună un alt început vieţii lor, în străinătate. Asumarea noii "identităţi" e mai uşoară atunci când te dezbari, ca de ciumă, de tot ceea ce te leagă de patrie: credinţa strămoşilor, copilăria, şcoala, familia. Limba maternă însăşi devine o povară. Aud câteodată pe unii care spun că nu vor să o mai vorbească pentru că le "face rău". Şi pentru că e dureros (dacă nu cumva cu neputinţă) a şterge cu buretele totul, a te preface că toate acestea nu au existat, mulţi găsesc un ţap ispăşitor în, vai, abstracta noţiune de ţară. Aceeaşi ţară căreia i se aduc deşănţate osanale de politicieni şi votanţi ultrasensibili la discursul naţionalist. Ea, ţara, este pricina tuturor relelor, ea, ţara, este iadul. Ea, ţara, devine o obsesie, un cal de bătaie. Pentru birocraţia ei, pentru "infernul comunist", pentru un fantasmagoric regim terorist, uitând (sau neştiind) că "tirania Puterii, dictatura, opresiunea, totalitarismul", dar şi "prefacerea libertăţii în nebunie, desfrâu, dezmăţ, anarhie" (Nicolae Steinhardt) sunt la fel de vătămătoare.


OK, România - din 1944 până în 1989 - a fost o închisoare. Dar chiar şi aşa, dacă atunci când o părăseşti te alegi cu sentimente de acreală, "închisoarea şi suferinţele au fost de haram". O spune un evreu care s-a creştinat - clandestin - într-una din puşcăriile politice de la începutul anilor '60, care s-a declarat "sută-n sută evreu şi mie-n sută român". Sigur, ţine de constituţia sufletească a fiecăruia în parte, ţine de o anumită zestre (familie, educaţie, împrejurări etc.) de care dispune fiecare. Şi mai ales de o "nebunie" numită bunăvoinţă. Numai aşa rezultatul poate fi "un complex de linişte şi de înţelegere şi de scârbă faţă de orice silnicie şi şmecherie". Numai atunci - scrie Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii - "închisoarea şi suferinţele au fost spre folos şi ţin de căile nepătrunse pe care-i place Domnului a umbla". Pentru că "puterea de a iubi, la ieşirea din închisoare, trebuie să fi crescut în proporţii de necrezut".
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




3 comentarii

  • 1944-1989
    aleatoriu, 23.08.2015, 17:57

    Daca acceptam ca in cei ani Romania a fost o inchisoare, cum sa ii numim pe cei care au putut sa calatoreasca in tarile "capitaliste", au avut privilegiul studiilor externe, iar in tara au trait bine, unii chiar foarte bine?
    Erau membri ai conducerii "inchisorii", gardieni? Toti?

    Le acordam "un strop de bunavointa"?

  • 1944-1989
    aleatoriu, 22.08.2015, 18:24

    Romania intre 1944- 1989 nu a fost o inchisoare. Nu cred ca e expresia potrivita. Desi nu am trait toata acea perioada, cred ca unii dintre ani au fost teribili, altii grei sau foarte dificili, dar nu a fost o supravietuire in masa, a fost o deplina traire cu multe momente de fericire.

    Cei care isi renega tara si limba in care s-au nascut, fac nu numai un pacat dar arata ca sunt fiinte nevolnice si snoabe.

    • RE: 1944-1989
      Razvan Penescu [membru], 23.08.2015, 15:08

      Cred că România chiar a fost o închisoare, din moment ce libertatea de a ieşi din ea era drastic limitată, iar vieţuirea în ea era mereu controlată, decizia asupra evoluţiei vieţii fiind în altă parte decît la fiecare individ în parte. Este chiar definiţia închisorii.

      În ce priveşte existenţa unor momente de fericire, da, au fost şi din acelea. În marea lor majoritate personale şi net mai puţine decît ar fi fost într-o ţară normală.

      Renegarea ţării şi a limbii cred că e, uneori, o chestiune personală şi care poate fi tare dureroasă. Nu cred că e o decizie uşoară pentru nimeni. Oricum, nu cred că e excesiv de răspîndită, cel mult poate fi vorba despre o ignorare a acestora. Uneori la fel de dureroasă, indiferent cum pare de la suprafaţă.

Spacer Spacer