Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fotografie  Sageata  Atelier foto

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal de culise - Dincolo de tu, tu


Mircea Albuţiu, cu un text de Oana Moisil

04.09.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Tao nu are început. Nu are sfârşit. Nu are trecut. Nu are viitor. Până şi momentul acesta este o iluzie. Tao este sursa tuturor cuvintelor celor care tac. Tao dă putere celor care nu folosesc putere."

Tao Way scrie pe tricoul lui. Cu mâna stângă pipăie o uşă veche, neagră. Îi prinde lacătul, se sprijină în el şi rămâne doar într-un picior. Se uită înainte cum şi-ar privi demonii şi le-ar zice: Pot! Trăiesc! Plecaţi!

***
Câteva uşi înalte sfârşesc coridoare acoperite de covoare roşii pe care, mâine, sute de spectatori vor călca, îşi vor căuta scaunele şi vor lua loc, cu ochii căscaţi şi gurile închise la spectacolul de balet.
Am repetat în fiecare zi. De la 10 la 10. Am slăbit iar. Abia aştept să se termine, ca să îmi revin.

Un leşin perfect se petrece în colţul stâng al scenei, lângă trupul aplecat în grijă al unei balerine. Băiatul căzut respiră greu ca un bătrân şi halucinează. Cântă ceva care seamănă cu o melodie de leagăn, într-o limbă nouă. Când deschide ochii, tresare de fulgerele verzi care-i inundă privirea din adâncul unui suflet pe care nu-l cunoaşte. N-o recunoaşte pe fata care îi ţine capul în braţe, amnezia îşi face iar de cap. Radu te cheamă, ai 28 de ani, eşti balerin, ai leşinat, eu sunt Ruxandra, fosta ta iubită, lasă-mă să te îngrijesc până când îţi revine memoria.

Radu zâmbeşte.
***
Iiihuuu! M-au luat! M-au luat! M-au luat în spectacol!, strigă un tânăr de 19 ani şi face şuruburi pe loc de fericire.
Iiihuu! Te dai! Te dai! Te dai în spectacol!, îl trag de obraji trei fete îmbrăcate în costume roz, cu umerii dantelaţi.

Băiatul le îmbrăţişează şi le sărută de câteva ori pe obraji, când muzica le acoperă râsetele cu note grave, de ajun de spectacol. Ana trece prin faţa lor ca un robot mărunt, în tutu alb, cu poante aurii în mâini şi se opreşte în faţa ferestrei înalte. O deschide cu sete, se apleacă peste pervaz şi trage puternic aerul oraşului în piept. Îşi imaginează că, dacă inspiră destul, o să adulmece în gând poveştile oamenilor de pe stradă şi le va putea spune colegilor, în pauzele de repetiţii, ca bârfe despre lumea fără poante.

***
Oftaturi mici, repetate, discrete ies din cabina Iyeokăi. Încearcă să îşi prindă părul strâns, strâns şi desparte cu dinţii agrafe mici, pe care le împinge pe suprafaţa scalpului şi, uneori, se zgârie. În total, în păr are 10 agrafe şi un trandafir roşu, artificial, lângă coc. L-a primit de la tatăl ei, înainte să danseze pentru prima dată în public. Mai are şi medalionul, rotund, mărunt, în jurul gâtului lung. Înghite în sec, în gând îi apare chipul lui şi lacrimile stau la coadă, să i se rostogolească pe obraji. Nu le dă voie. Zâmbeşte forţat, îşi mângâie trupul şi stinge lumina înainte să plece grăbită spre scenă.
O umbră cu rochie, părul prins în voal şi mâini subţiri rămâne în urma ei. Îşi trosneşte oasele, îşi mişcă gleznele şi îşi îndreaptă spatele de câteva ori. Când ritmul devine alert, ţâşneşte în mijlocul balerinilor şi dansează ca un recunoscător de viaţă.

***
Lumini albe şi albastre se joacă pe pulpele ei ca o peniţă care nu ştie în ce direcţie să ducă firul poveştii şi îl ţine pe cititorul de viaţă în transă. Ochii lumii sunt aliniaţi în jurul ei, ca şi cum ar aştepta un fel de mântuire.
Liniştea piruetelor seamănă cu o hrană pentru speranţă - poate că totul e bine când între noi apar focuri de energie caldă îmbrăcate în tutu şi-n pantaloni mulaţi.

***
Ce fac aici? Fumez şi mă gândesc că, dacă n-aş simţi baletul ca pe o călătorie în feluri minunate de a fi, aş fi plecat demult să călătoresc prin lume.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer