Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fiara E suveranul (Jacques Derrida traduce) (lecţia ultimă) (I)


Bogdan Ghiu

01.02.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"(căci acesta este un seminar) [...] (să nu uităm că acesta este un seminar) [...]  lăsându-vă să citiţi singuri [...] textul scris al unui seminar [...] Nu vom avea timpul să citim împreună această foarte bogată analiză heideggeriană a plictiselii (faceţi-o voi înşivă) [...] Heidegger profesor [...] cerându-vă să citiţi ceea ce precedă şi ceea ce urmează [...] concatenări structurale [...] solidaritate, afinitate sau atracţie structurală [...] cauzalitate [...] configuraţie structurală [...] contiguitate [...] Şi Heidegger le declară, atunci, studenţilor că nu vrea să repete [...] seminarul nostru [...] acest seminar [...] acest seminar (post-Sein und Zeit, 1929-1930) [...] [iar această trecere la noi este interesantă, Heidegger revine aici la imediata apropiere, li se adresează studenţilor săi, auditorilor săi şi se include în această presupusă comunitate, despre care se presupune că e adunată aici într-o activitate sau într-o experienţă, într-o cercetare, de fapt o comunitate a chestionării, a drumului chestionant, care nu încape nicio îndoială că ea, această comunitate a drumului chestionant, constă în a filosofa: aici chiar acum nu numai că filosofăm, dar să nu ne îndoim, dar nu putem spune «noi» decât în măsura în care filosofăm printr-un act de a filosofa, printr-o parcurs filosofic care ne adună laolaltă şi justifică acest «noi» pe care îl spun eu] [...] această comunitate a unui «noi»  chestionant, profesorul şi auditorii reuniţi în imediata proximitate a întrebării împărtăşite [...] ceea ce trebuie făcut nu fac şi nu pot să fac împreună cu voi într-un seminar. Nu pot să refac toate astea aici împreună cu voi [...] Solitudinea însăşi, care este una dintre temele majore ale acestui seminar [...] Putea el să prevadă că, în posteritatea arhivei probabile improbabile, va veni o zi în care un animal francez, făcând la rândul său un seminar despre acest seminar şi adulmecând miercuri de miercuri amprentele de paşi sau pista unui improbabil vineri, ar ajunge să se înverşuneze asmuţindu-se [...] Nu traduc aceste cuvinte, acest verb sau acest verb substantivat pentru că va trebui să ne întoarcem la el data viitoare, dând întreaga amploare care i se cuvine chestiunii traducerii, a interpretării şi a mizelor [...] În timpul şedinţei, Jacques Derrida reciteşte citatul, modificându-l din nou [...] nu traduc pentru moment [...] În acest pasaj pe care nu am timp să-l citesc împreună cu voi, vom vedea anul viitor [...] Căci nu este suficient ca noi, toţi şi toate, voi şi eu şi atâţia alţii, aici şi acum sau oriunde şi oricând, să avem vagul sentiment reconfortant că ne înţelegem, că vorbim între noi aceeaşi limbă, că împărtăşim un limbaj inteligibil, într-o acţiune comunicaţională consensuală, de exemplu în utilizarea cuvintelor «lume» (Welt, World, mundo), «lumea noastră» comună, unitatea lumii etc. [...] un cu totul alt patos decât cel în voia căruia m-am lăsat pentru ultima şedinţă a unui seminar [...] această şedinţă cvasi-finală [...] Seminarul nostru din 1929-1930 [...] Tocmai de aceea m-am precipitat un pic, în ultimele săptămâni, spre sfârşit [...] Aşa cum puteţi constata, târziu în viaţa mea de lectură a lui Heidegger, am descoperit un cuvânt care pare să mă oblige să pun totul într-o nouă perspectivă. Şi iată ce se întâmplă şi ar trebui reflectat la nesfârşit. Dacă n-aş fi alăturat, în problematică, fiara şi suveranul, pun pariu că forţa şi puterea organizatoare a acestui cuvânt german atât de dificil de tradus, dar care informează, care dă formă întregului text heideggerian, nu mi-ar fi apărut nicicând ca atare. Aşa cum nu le-a apărut, după ştiinţa mea, nici altora [...] extrema dificultate de a vorbi şi de a traduce cât mai aproape de ceea ce încearcă, aici, să se gândească într-o limbă, care nu este doar o limbă naţională, germana, ci limba unui discurs articulat o singură dată de cineva (Heidegger) care, cu această limbă, face cutare frază şi nu alta, pentru a spune cutare lucru şi nu altul [...] Pliul care trebuie re-marcat aici este, într-un cuvânt, că această suveranitate poetică şi spirituală a limbii, aşa cum Heidegger va preciza imediat, semnează ea însăşi, într-o anumită măsură, utilizarea intraductibilă şi idiomatică a însuşi cuvântului [...] cuvânt el însuşi foarte poetic şi singular în utilizarea pe care i-o dă Heidegger, cuvânt atât de greu de tradus şi care poartă întreaga povară a unei gândiri a purtării, a sarcinii [...] Dat fiind că trebuie să închei cât mai repede cu putinţă [...] Sunt sigur că, dacă vreţi, puteţi s-o faceţi şi fără mine [...] (promiţându-mi să revin anul viitor) [...] cum cred că nu voi mai avea timp [...] în acelaşi timp o lectură literală a lui Sofocle şi o puternică, supra-puternică apropriere-traducere heideggeriană [...] în timpul vacanţei după care tânjiţi cu fiecare clipă mai mult, aţi putea reciti, dincolo de ceea ce am putut să fac aici împreună cu dumneavoastră [...] Ar fi de ajuns să îmi daţi câteva ore în plus pentru a putea deduce din toate acestea [...] Aş vrea să închei, dacă îmi mai acordaţi o secundă [...] Este vorba, într-un cuvânt, de ceea ce va fi asediat acest seminar, din spatele cohortelor de incineranţi şi de înhumanţi de toate felurile şi al altor paznici ai doliului ce va să vină: moartea însăşi, dacă există, a fost tema noastră [...] Întrebarea care rămâne, şi care a fost întrebarea seminarului nostru, este: cine poate să moară? Cui îi este acordată sau refuzată această putere? Cine poate moartea, şi, prin moarte, să facă să eşueze super- sau hiper-suveranitatea [...] ca urmare a acestei întreţeseri a limbilor care face dovada unei interes susţinut arătat problemei traducerii de-a lungul întregului acest seminar"
 
*
Traducem traduceri. Derrida  a trăit şi a murit traducând. A-l traduce pe Derrida înseamnă a nu traduce. A învăţa când să traduci şi când nu. Şi cum să nu.
 
Al doilea an (2003) al Seminarului Fiara şi suveranul este exploziv, dă peste margini. Preaplinul lui este în acelaşi timp emoţional şi intelectual, indisociabil emoţional-intelectual, afectiv-filosofic.
 
Şi asta pentru că este ultimul seminar parizian (adică normal, curent, ţinut la EHESS) al lui Derrida, iar în el filosoful se joacă cu moartea: o "tematizează" demn, aproape stoic, dând un ultim exemplu de includere a vieţii şi a istoriei, a actualităţii, în filosofie, ca prim "obiect", îndemn şi suport al acesteia. Derrida îşi "traduce" filosofic spaima de moarte, nemergând însă până a-şi permite falsa înţelepciune, fals sau derivat, târziu cinică de a comite auto-infanticidul de a nu se lăsa afectat de speranţă: speră, deşi poate doar formal, că va continua seminarul, adică, viaţa, traducerea infinită. Ceea ce nu se va întâmpla. Ca fost participant, în alte momente ale lui, la acest seminar-viaţă de filosofie-traducere, îmi pot închipui emoţia care străbătea, în anumite momente, audienţa din marele amfiteatru de pe bulevardul Raspail.
 
(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer