Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Olteni, saşi şi nemţi, vieţi Dincolo de orizont


Monica Kloos Ilea, pe marginea unei cărţi de Ioana Heidel

29.04.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ioana Heidel
Dincolo de orizont
Editura Sitech, Craiova, 2013 / Editura Nico, Tg. Mureş, 2014



Citiţi un fragment din această carte.

*****

Olteni, saşi şi nemţi, vieţi "Dincolo de orizont"

Dincolo de orizont a Ioanei Heidel este o autobiografie despre identitate şi alteritate, dar şi o carte complexă, radiografică. Societatea comunistă, de la anii copilăriei autoarei până la plecarea în Germania este descrisă polifonic, când în tuşe sobre, când luminată de razele îngăduitoare ale nostalgiei faţă de copilărie şi locurile natale. Cartea, ce poartă (la prima ediţie) subtitlul "amintiri", este într-o anumită măsură o frescă a transformărilor de la începuturile obsedantului deceniu comunist până astăzi, adică o Românie trăită din interior, dar şi revizitată mereu, în gând sau în fapt, după Revoluţie. Fiind o naraţiune la persoana I, avem lumea filtrată prin experienţa personală a autoarei, însă firul epic este adesea fragmentat de inserţii secundare, mărturii, documente, interviuri, pasaje de istorie pură, ce nuanţează percepţia unifaţetată şi zugrăvesc o lume diversă, complexă, stratificată. Intersectând experienţa proprie cu destinele saşilor şi românilor, ale celor din Oltenia şi celor din Ardeal, ale celor plecaţi şi celor rămaşi, a imigrantului român ajuns în Germania, a celor de partea sau împotriva sistemului, de dincoace sau dincolo de gratii, a celor din est şi celor din vest, Ioana Heidel conturează o istorie colectivă adesea violentă, dând contur acelei tulburătoare istorii mari. O istorie atât de sec narată în manuale şi cărţi de specialitate, aici atât de emoţional şi onest trăită, o evocare plină de forţă a unui destin complicat şi adesea cu turnuri dramatice. Astăzi, tabloul din fundalul personajelor cărţii poate fi privit ca o imagine stranie şi distantă sau, dimpotrivă, cu fiorii reci ai unui involuntar şi insuportabil déjà-vu.

În mod insolit şi paradoxal, cartea debutează cu amintirile pe care autoarea-personaj principal nu şi le aminteşte, din anii copilăriei mici, recuperaţi ulterior din poveştile mamei. Profetic, destinul Ioanei stă sub cupola visului mamei, care, conform credinţelor populare de care este înţesată cartea, "se adevereşte". Visul închipuia trei călăreţi ce au răpit-o pe copilă chiar din braţele mamei, pierzându-se fără urmă dincolo de orizont. În mod metaforic, "dincolo de orizont" este locul unde se va catapulta mereu privirea Ioanei mature, dar şi spaţiul unde va locui mereu, acel adevărat acasă, indiferent de locul unde se va afla: în Oltenia, Transilvania sau Germania. Viaţa plină de neprevăzut e Ioanei pendulează mereu între cele trei spaţii, Goicea, Sighişoara şi Würzburg, păstrând intact în sufletul ei tărâmul magic şi tandru din care îşi alimentează forţa prin care reuşeşte să răzbată oricând: Lunca Dunării, aşa cum şi-o aminteşte din copilărie.

Copila Ioana intră în lume sub semnul mai multor complexe pe care se va strădui mereu, sigur adesea inconştient, să le demonteze. Fată în locul băiatului dorit de tată, urâţică în copilărie, zburdalnică şi impulsivă, "cea mică" a cărei voce era ignorată şi subestimată sunt complexele de inferioritate pe care Ioana matură le transformă în atuuri. Devenind o femeie puternică, Ioana este adesea o răzvrătită faţă de sistem, de convenţii, de reguli scrise şi încetăţenite, făcând-o să pară o inadaptată, gata oricând să ia în răspăr orice dat pentru a răzbate. Eroina cărţii este o femeie puternică, o identitate mai degrabă construită şi afişată lucid, pas cu pas, o mască de fier în spatele căreia se consumă imperceptibil o sensibilitate exacerbată. Cartea Dincolo de orizont este născută tocmai din confruntarea aparenţei feminine statuare şi a strigătul înfundat, neauzit şi nebănuit de nimeni ani de-a rândul. În paginile amintirilor răzbate o acută tensiune, fiind foarte perceptibil efectul cathartic pe care scrisul îl are asupra autoarei-personaj. După toate căile labirintice pe care le-a avut de străbătut, Dincolo de orizont este o carte a capătului de drum, a perspectivei clare şi a echilibrului câştigat în timp. O carte care la final pare a spune, în cuvintele lui Sabato că:"... în orice caz există un singur tunel, întunecos şi singuratic: al meu..."

Frazele Ioanei spun întotdeauna mai mult decât spun şi, de multe ori, altceva decât par să spună. Fiind mărturia unei vieţi zbuciumate, amintirile se cer citite şi printre rânduri, purtând intrinsec partea lor de claritate şi partea lor de penumbră.

Amintirile Ioanei urmează un curs cronologic presărat cu evenimente şi întâmplări astăzi greu de imaginat. De fapt, este un parcurs în care cei născuţi la începutul comunismului se vor regăsi. Este destinul fiinţei mărunte prinsă în capcana istoriei, sub vremi, din care este nevoită să-şi caute orice resort pentru a supravieţui. După o copilărie aproape paradisiacă în Lunca Dunării, urmează anii de teroare ai şcolii din cauza dascălilor intransigenţi, apoi facultatea la Bucureşti. Punctul de turnură în viaţa Ioanei Popa este apariţia lui Sven, sas din Sighişoara, tânăr chipeş de care Ioana se îndrăgosteşte în ciuda tuturor piedicilor etnice şi a prejudecăţilor vremii. Astfel Ioana Popa va deveni Ioana Heidel, olteancă ajunsă într-o familie de saşi din Transilvania, nevoită să se ciocnească de bariere impuse de limbă, de tradiţii, de un fond emoţional şi cultural nebănuit.

Pătrunderea în lumea saşilor declanşează un nou complex, cel al intrusului, al diferitului respins din capul locului, etichete cu care Ioana se va lupta întreaga viaţă. În Sighişoara saşilor, olteanca Ioana este un străin aproape exotic, aterizat din altă lume, deci cu totul neacceptat. Din confruntarea celor două familii de părinţi olteni şi saşi se nasc pagini de portretistică, ce creionează lucid, deşi tensionat, trăsăturile celor două comunităţi, cu tarele şi durerile lor. Deşi iniţial saşii sunt percepuţi etnic preponderent negativ, prin prisma ostilităţii cu care este primită în familia soţului, pe parcurs perspectiva se ponderează, astfel încât Ioana ajunge să tolereze ea însăşi diferitul, să accepte specificul comunităţii, ba chiar să respecte cutumele etnice. Percepţia asupra saşilor este înlesnită de anii în care Ioana lucrează ca inginer la CAP-ul din Saschiz, loc unde păşeşte plină de îndoieli legate de diferenţele etnice: "De unde să visez eu la ce mă va aştepta, cum mă vor primi localnicii când vor afla că nu sunt de-a lor?" La finele celor cinci ani de serviciu în Saschiz Ioana ajunge însă să creadă că "Deşi mă aflam pe meleaguri îndepărtate, am reuşit să găsesc cheia cu care puteam deschide inima oricărui saschizean. Mă simţeam ca într-o familie mare, fie că le eram alături la masa de prânz, în câmp la coasă sau în casele lor unde eram mereu binevenită." Din păcate, acest sentiment nu va fi trăit niciodată în familia de saşi ai soţului său.

Pe parcursul cărţii,  cititorul este scufundat abrupt în câte o viaţă din timpul războiului sau comunismului românesc, cu tot arsenalul unor pasaje jurnalistice. Paginile despre saşi cuprind chiar şi două interviuri în care dl. Andreas Christiani şi Wilhelmine Folberth, supravieţuitori ai războiului şi deportării, vorbesc despre cei mai sumbri ani ai istoriei comunităţii lor. Sunt pagini care descompun nucleul narativ al cărţii, alături de celelalte documente, fragmente cu informaţii pur istorice sau istorii personale - familia Löw foştii proprietari ai Ţesătoriei şi Vopsitoriei de Bumbac din Sighişoara şi ai Fabricii de Cărămidă de aici, reveniţi în 2013 în oraş - digresiuni care au o logică în sensul completării caleidosopului cărţii, intenţionată evident ca o complexă frescă a societăţii şi a vremurilor, în paralel cu destinul eroinei.

Din nou neaşteptat, olteanca Ioana, căsătorită cu un sas, va pleca în Germania în plin comunism, înaintea lui Sven şi a celor din familia soţului. Deşi este un nou "orizont" de care Ioana mărturiseşte că nu şi-ar fi dorit niciodată să treacă, plecarea în Germania devine singura şansă de salvare a copilului grav bolnav. În societatea comunistă unde sistemul sanitar era mult deficitar, Ioana se vede nevoită să treacă orice piedici pentru a-şi duce copilul la tratament în străinătate. În aceste condiţii, Ioana îşi afişează din nou masca inexpresivă, ia destinul familiei în mâini şi pleacă în Germania într-un mod aproape incredibil în contexul social de atunci. Şi totuşi, o mamă hotărâtă să-şi salveze copilul sparge toate graniţe închise şi ajunge în Germania, unde starea copilului se ameliorează treptat, în anii ce vor urma.

Sosirea în Germania, dincolo de un alt orizont, este un nou şoc cultural trăit în singurătate. Ioana găseşte cu greu empatie în rândul prietenilor şi familiei deja stabiliţi aici, adesea reticenţi în a-i sări în ajutor. Apoi, Ioana soseşte împreună cu copilul într-o ţară de data această cu totul străină, la sute de ani distanţă de România comunistă din care a plecat, fără să vorbească germană, fără venituri, doar cu un copil grav bolnav ce avea nevoie urgentă de tratament. Şi totuşi, încă o dată, lamentaţiile lasă locul firii demne şi hotărâte a femeii, nevoită să se reinventeze pe tărâm străin pentru a supravieţui împreună cu Hendrik, băiatul său. Sven, soţul din Sighişoara va apărea târziu în viaţa celor doi, când Hendrik depăşise perioada critică, iar Ioana începuse un lung drum de acomodare şi specializare în noua ţară, ce o va duce în final tocmai în competitivul domeniu IT din Germania. Din nou, sunt pagini pe care citindu-le, ai impresia că Ioana Heidel, mama singură la un moment dat, olteanca între saşi, românca venită din comunism în lumea civilizată are nevoie mereu să demonstreze ei şi tuturor că poate, că se poate. Paginile acomodării în Germania sunt adevărate lecţii de determinare. Pe parcursul lor, Ioana este din nou omul închis în sine, opac pentru cei din jur, pe fondul unor trăiri interioare tensionate, dar nebănuite, ce va duce la depresie şi în final la retragerea prematură din câmpul muncii. Cortina care s-a lăsat în viaţa socială a Ioanei a însemnat ridicarea cortinei emoţionale, prin această carte ce este cu siguranţă frapantă pentru toţi cei care o cunosc.

A privi dincolo de orizont implică automat o continuă tentare a limitei, un parcurs ce transfigurează şi revelează esenţele. Uneori, având tonul unui subtil manifest feminist, viaţa Ioanei este o luptă cu propriile limite şi cu cei din jur. Ca în povestea rabinului Eisik din Cracovia[1], pentru a găsi ceea ce cauţi trebuie să faci mai întâi un lung ocol, să te întorci la tine de departe, după parcurgerea drumului. Ioana Heidel nu este nici visătoare, nici peregrin, ci un om care îşi asumă drumul în viaţă ca pe o misiune revelatoare şi plină de sens. Aproapele sau sinele poate fi înţeles numai prin experienţa depărtării şi a necunoscutului, prin înstrăinarea de sine şi de tot ce înseamnă mediul previzibil, familiar.

Deşi este o carte de debut, deşi fraza sună uneori uşor livresc sau artificial, deşi elanul emoţional sau privirea atotcuprinzătoare subjugă pe alocuri continuitatea firului epic, este o carte polifonică, elocventă pentru o viaţă povestită departe de teritoriul ficţiunii, pentru destinul unei întregi etnii, cea a saşilor plecaţi din Transilvania, pentru anii crânceni ai comunismului, pentru tot ce a însemnat diversitatea etnică a acestui spaţiu. O istorie trăită personal, în acelaşi timp foarte dramatic şi demn.

Îmi amintesc că în facultate, mai în glumă, mai în serios, unul dintre profesori ne sfătuia să nu scriem niciodată recenzii autorilor vii. Pentru mine este cu atât mai greu cu cât sinceritatea frapantă a acestor pagini mă face să simt că am pătruns în intimitatea unui om pe care îl respect şi cu care am avut plăcerea să vorbesc adesea. În răspărul cărţii se simte determinarea cu care Ioana ne ia de mână şi ne conduce senin şi cadenţat scrutând zările aparenţei, stranierităţii, etnicităţii, deznădejdii, atingând în final starea de echilibru a Ioanei Heidel-autorul. La capătul vârfului plin de povârnişuri escaladat o viaţă întreagă, autoarea priveşte clar şi atotcuprinzător, în sine şi dincolo de orizont, de la înălţimea la care doar o viaţă plină de împlinire, dar şi de renunţare şi sacrificiu te poate aduce.


[1] După mulţi ani de sărăcie grea, care însă nu i-au zdruncinat încrederea în Dumnezeu, rabinului Esik din Cracovia i s-a poruncit în vis să meargă să caute o comoară la Praga, sub podul care duce la palatul regal. După ce visul s-a reptat de trei ori, rabinul Esik s-a hotărât şi a plecat la Praga. numai că podul era păzit zi şi noapte de gardieni, astfel încât rabinul  nu a îndrăznit să se apuce de săpat. Venea însă în fiecare dimineaţă lângă pod şi îi dădea târcoale până seara. În cele din urmă, şeful pazei, intrigat de ceea ce vedea, l-a întrebat politicos ce caută acolo: caută ceva anume sau aşteaptă pe cineva? Atunci rabinul Eisik i-a povestit visul datorită căruia venise de atât de departe la Praga. Paznicul a izbucnit în râs: "Bietul de tine, cu pingelele tale tocite! Ai pornit la asemenea drumeţie de dragul unui vis! Deh, aşa e când te încrezi în vise! Şi eu ar fi trebuit să-mi iau picioarele la spinare, când mi s-a poruncit odată, în vis, să merg la Cracovia şi, în odaia unui jidov pe care, chipurile îl cheamă Eisik, fiul lui Jekel, să sap undeva după sobă ca să găsesc o comoară. Eisik, fiul lui Jekel! Parcă mă văd la locul cu pricina - unde probabil jumătate dintre locuitorii evrei se numesc Eisik şi cealaltă Jekel - scotocind prin toate casele!" Şi paznicul a izbucnit din nou în râs. Rabinul Eisik s-a înclinat, s-a întors acasă, a dezgropat comoara şi, cu o parte din ea, a construit o casă de rugăciune care se numeşte şcoala Reb Eisik Reb Jekel.
Luaţi aminte la această poveste şi primiţi învăţătura ei: anume că există ceva care nu e de găsit nicăieri în lume, ici chiar lângă cel Drept şi Sfânt, dar că totuşi există un loc unde lucrul acela poate fi găsit.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer