Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De la convenţia de modernitate la artele unei democraţii ştiinţifice


Bogdan Ghiu

10.05.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cîteva fragmente din postfaţa la Bruno Latour, Nu am fost niciodată moderni, sub tipar la editura Tact.
 
[...] Cartea de faţă este o bombă. Cu explozie nu atît întîrziată, cît prelungită. O carte deja istorică, dar care nu încetează să (se) facă istorie. Un manifest şi în acelaşi timp un pamflet - o revoluţie, dacă lexicul acesta i s-ar mai potrivi, dacă nu l-ar fi depăşit ea însăşi.
 
[...] Nu am fost niciodată moderni a apărut acum un sfert de secol, imediat după căderea Zidului Berlinului, într-un moment de cotitură pentru istoria contemporană, cînd un anumit proiect - sau iluzie - de modernitate - cel (cea) comunist(ă) - lua sfîrşit şi (retro)ceda locul, provocînd însă consolidarea în iluzie, sau înecarea în ea, dacă se poate spune aşa, naturalizarea istorică a celuialt proiect/iluzie de modernitate - cel (cea) capitalist-reprezentativ(ă), capitalist-parlamentar(ă). Prăbuşirea comunismului istoric, sau epuizarea sforţării, a forcing-ului comunist, producea, astfel, daune infinit mai mari - catastrofale - decît pura şi simpla lui dispariţie: relansarea şi adîncirea în minciuna modernă, în asimetria structurală, transversală (dintre "natură" şi "cultură", dintre ordinea de fapt şi ordinea de drept etc.) a modernităţii. Cartea lui Bruno Latour poartă urmele acestei situaţii îngrijorătoare şi reprezintă prinderea din zbor a unei ocazii istorico-teoretice care în niciun caz nu trebuia ratată.  
 
[...] Nici modern, nici anti-modern, dar nici (fals termen sau gen terţ) post-modern, ci ne-modern: aşa se declară Latour, ceea ce este un scandal, pentru că ne propune să ieşim, pur şi simplu, din jocurile complezente ale modernităţii, din illusio modernă, cum ar fi spus Bourdieu (credinţa în miza propriului joc). Pur şi simplu, modernitatea, ca aranjament categorial, ca înţelegere, în sens de convenţie şi de acord mai mult sau mai puţin secrete, conspirative, sau de contract socio-ontologic, trebuie să înceteze, trebuie declarată nulă, închisă, falimentară pentru a nu mai putea continua să producă asimetric, deci nu doar în pagubă, ci întru catastrofă: subiectivarea hibrizilor, trezirea Gaiei (răspuns sensibil al "naturii"). Nu putem fi moderni, nu ne putem ţine propria promisiune. Modernitatea a produs o lume întreagă de hibrizi cu care, urgent, va trebui să învăţăm să ne împrietenim, să cooperăm, să conlucrăm. Nu vom avea decît de cîştigat. Politic, în primul rînd.
 
[...] Doar aparent paradoxal, Latour este, poate, cel mai radical gînditor contemporan tocmai pentru că, vrînd să îmbrăţişeze, cu adevărat democratic, totul, el nu se situează pe o poziţie tare. Radicalismul şi poziţiile metafizic "tari", "pline", centrate, iată, se exclud, se anulează reciproc, în mod alternativ, fiecare părînd că o salvează şi o asigură, pe rînd, pe cealaltă (altă şmecherie modernă). Lecţia lui Latour este că nu poţi fi radical decît adoptînd o poziţie "slabă", "moale" sau "vagă": între, acolo unde se produce întregul refulat al modernităţii, traducerea, producţia jenantă, degradantă de hibrizi.  
 
[...] "Natură", "cultură", ştiinţă, politică, artă (politicul artei contemporane constînd tocmai în aceea că este singura practică ce reuneşte, latourian, ştiinţa şi (adică) democraţia, arta fiind singura reprezentantă actuală a hibrizilor)? Traducere, "pluralism ontologic": cu cît suntem mai mulţi (noi, singuri şi, divers, împreună, animalele şi obiectele "noastre", operele noastre, strămoşii şi nenăscuţii noştri, adică "Natura", Cosmosul însuşi, cu "fenomenele" lui etc. - niciodată lista, enumerarea actorilor nu trebuie închisă: ETC. deci), cu atît şansele de a produce (împreună) adevăr fin, granulat, fidel cresc. Condiţiile de fapt sunt întrunite, recunoaşterea de drept mai lipseşte: ambele situaţii, sau mai exact asimetria faţă/verso a acestei situaţii, constituie tocmai opera a ceea ce, convenţional şi cu deplină duplicitate, atît la bine, cît şi la rău, ne-am obişnuit şi încă ne simţim bine, importanţi, eroici (prometeici, prin urmare damnaţi) să numim "modernitate".  
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer