Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Cum să ridici moralul lui Jiayu Hu (China - ziua 2)


Delia Mestecăneanu, cu fotografii de Şerban Mestecăneanu

27.07.2015
meste.ro, septembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Ce poţi face când eşti unul dintre miile de chinezi veniţi în Shanghai în căutarea unei slujbe mai bună, dar nu găseşti nimic pentru că eşti tânăr, n-ai experienţă şi concurenţa e mare?


Îţi iei un caiet şi rogi trecătorii, în special străinii, să-ţi scrie câte ceva, ce vor ei, ceva care să te ajute să-ţi ridice moralul şi să-ţi întărească încrederea în ţine şi poate aşa îţi găseşti şi ceva de lucru. Cel puţin aşa făcea Jiayu Hu azi dimineaţă când l-am întâlnit noi, venit de ceva vreme din provincia Guanxi pe care o s-o vizităm şi noi. Aşa că i-am scris şi noi ceva şi i-am urat baftă.


Am folosit prima dată metroul astăzi şi după ce am reuşit cu greu să ne luăm bilete, luptându-ne cu un meniu care nu stătea decât câteva secunde în engleză apoi fuga înapoi în chineză, am intrat întâi la linia greşită, ca apoi să aflăm că, deşi ne bucurasem că metroul era aproape de hotel, linia care ne trebuia nouă era la câteva străzi distanţă.


Apoi am fost să vizităm Shanghai Museum, cel mai reprezentativ muzeu din China, cel puţin aşa zice ghidul. Prima galerie vizitată şi cea care ne-a plăcut cel mai mult a fost cea a bronzului, cu piese din secolele 3-18 Î.C. După câte vase de vin erau pe acolo, se pare că îndrăgeau tare mult această licoare chinezii antici, deşi noi nu am îndrăznit încă să încercăm varianta ei actuală. Apoi am trecut destul de repede peste sculptură, cu zeci de variante de Buddha şi caligrafie, unde păcat că n-am înţeles mai nimic, dar le-am admirat grafica. La sigilii am fost uimiţi câte lucruri se pot grava pe un obiect atât de mic şi cum au reuşit să ridice un obiect utilitar la nivel de artă.


Pe urmă ne-am plimbat în sfârşit pe Bund, locul de promenadă cel mai vestit din tot Shanghaiul, de-a lungul răului Huangpu, unde era o buluceală de nedescris, încât nici la balustradă să privesc apa n-am reuşit să ajung cu una cu două. Se întunecase, iar impresionantele clădiri istorice de pe partea noastră şi cele noi de pe partea cealaltă erau îmbrăcate în zeci de lumini care mai de care mai sclipitoare, încât nici nu-i de mirare că atrăgeau atâta mulţime, care parcă se zbătea ca nişte fluturi de noapte în jurul becului.


Când am plecat de acolo să căutăm un restaurant am avut senzaţia că s-au stins luminile din restul oraşului, până când am găsit o stradă plină de restaurante, unde ne-a fost destul de greu să alegem unul.


Şi până la urmă am ales unul de mare soi. Mai întâi ne-au adus 2 meniuri, unul cu poze şi cu explicaţii în chineză, altul cu explicaţii în engleză şi chineză, dar fără poze. Am zis că nu contează prea tare, comandăm după poze, după cum arată. După ce am răsfoit puţin meniul cu poze, i-am zis lui Şerban într-o doară să se uite puţin la explicaţii, pentru că nu-mi dau seama exact care e puiul. Când s-a uitat, surpriză, am descoperit că există şi feluri de mâncare cu... CÂINE (braised dog meat in clay pot)!!! Deşi nu mai mâncasem nimic de dimineaţă şi era 6 seară, am avut câteva clipe o lipsă bruscă de apetit. Încercând să trec totuşi peste această senzaţie, am renunţat complet la meniul cu poze şi am trecut la cel scris.

Bună alegere! Trecând peste câine, melci, broască ţestoasă şi şarpe, am comandat pui picant şi raţă prăjită. Mai întâi a venit puiul. Ei bine, picant e puţin spus. Noi credeam că ne place mâncarea picantă, dar puiul asta avea atâţia ardei iuţi câţi ne-ar ajunge pentru un an întreg! După aceea ne-au adus nişte porţii uriaşe de orez şi de tăiţei, deşi eu aveam în cap nişte castronaşe mici cu mâncare care se învârt printre meseni, dar se pare că ori am greşit locul, ori comanda... Şi finalul! Aţi încercat vreodată să mâncaţi o rată întreagă cu beţigaşe chinezeşti? Puţin tăiată, e adevărat, dar totuşi, toată raţa. Ei bine, noi a trebuit să încercăm, pentru că nu aveam la îndemână decât beţigaşe şi linguri. De mâine ne-am propus să împrumutăm o furculiţă de la micul dejun pentru orice eventualitate.


Animal de casă sau mâncare!? După faza de la restaurant ar putea fi orice... Din fericire în cazul de faţă domnul încerca să îl dea ca pet.

Apropo de micul dejun, Şerban n-a vrut să se abată de la reţetele locale nici la acest capitol, aşa că şi-a comandat nişte fierturi incerte, pe care însă stomacul lui nu s-a lăsat convins să le accepte. De mâine trece la chestii continentale.


Şerban: Nu m-am putut abţine să nu fur cadrul cu aceşti drăguţi paznici de la muzeu...

Pe data viitoare...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer