Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Templul celor 100 de găini (China - ziua 10)


Delia Mestecăneanu, cu fotografii de Şerban Mestecăneanu

28.09.2015
meste.ro, septembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Prima întâlnire pe ziua de azi a fost cu ghida noastră de aici, pe numele ei englezesc Sandy, care ne-a condus spre un templu micuţ, aflat la vreo 20 de minute de urcat pe jos de hotelul nostru. Locul se numeşte Templul celor 100 de găini datorită găinilor ce umblă în libertate în jurul lui şi care sunt sacrificate în cadrul ceremoniilor. Cred că cei de pe aici au cam exagerat cu sacrificatul şi au uitat să completeze stocul de găini, pentru că noi n-am mai găsit decât vreo 10 astfel de creaturi.


În templu ardeau tot felul de lumânări, care mie mi se păreau a fi de ceară, dar am aflat că de fapt sunt din unt de iac.


Urcuşul spre templu este străjuit de sute de steguleţe multicolore umplute cu diverse extrase din scriptura tibetană. La un moment dat am dat peste un fel de cort construit din steaguri şi am aflat că era în memoria sutelor de oameni ce au murit în timpul cutremurului de acum 2 ani. De sus, priveliştea este frumoasă, într-o parte se vede oraşul, cel vechi cu acoperişuri micuţe gri-negre, înconjurat de zona modernă, de câteva ori mai mare şi mai impersonală. În partea cealaltă se întind munţii şi câmpiile pe care din loc în loc se văd turme de iaci şi unde au loc cursele de cai în luna mai.


Am descoperit că iacul, care este un animal cam ca o vacă, dar are părul lung şi coarne ca de bivol, este principala sursă de orice e nevoie. Produce lapte din care se face unt, iaurt, brânză şi se mănâncă cam tot din el, chiar şi ochii, limba, maţele. Din ce rămâne, coarnele şi capul se folosesc pentru decor, blană pentru haine şi pămătufuri de praf, iar pielea pentru genţi şi cizme. Se pare că prin părţile astea, ca urmare a resurselor limitate, oamenii găsesc unui lucru mai multe întrebuinţări. Astfel, untul de iac se foloseşte atât la lumânări cât şi la ceai. Un asemenea ceai am băut azi în restaurantul unei prietene a ghidei, Yan Yu Mei. Ceaiul se face din ou, zahăr, lapte, ceai verde şi unt de iac. Toate ingredientele se pun într-un cilindru înalt de lemn şi se amestecă bine, le-am amestecat şi eu puţin dar nu prea am dibuit tehnica. Oricum rezultatul e bun şi săţios.

Am fost apoi în piaţă, unde oferta era îmbogăţită de omni-prezenta carne de iac în diverse forme şi mărimi, chiar şi însoţită de coadă.

(raţele de Shangri-la)

Tot pe acolo şi câteva mese de biliard pentru cei doritori de puţină relaxare (oare doamna din poză asta căuta?).


Mergând prin oraş ne-am întâlnit din loc în loc cu grupuri mai mici sau mai mari de călugări budişti, aşa că am decis să vizităm şi Mănăstirea Songzalin, aflată la vreo 10 min de mers cu autobuzul, de fapt un complex vechi de 300 de ani, ce găzduieşte vreo 600 de călugări.



Am sperat că într-un asemenea conglomerat de aşezăminte budiste o să ne călcăm în picioare cu atâţia călugări. În realitate, cu ei ne-am îmbulzit doar în autobuz, iar la mănăstire n-am dat decât peste grupuri de turişti chinezi, însoţiţi de ghizi cu microfoane care păreau să nu respecte nimic, nici măcar rugămintea de a face linişte în interiorul templelor. Cred că toţi călugării ori fugiseră în oraş din calea invaziei turistice, ori erau ascunşi în căsuţele lor modeste.

Spre seară n-am vrut să mâncăm într-un restaurant modest unde probabil că am fi făcut-o cu vreo 30 de lei, pentru că nu mi-a plăcut cum arată bucătăria, aşa că am recurs la o varianta mai elegantă, Zangxi Tibet Restaurant, ce a fost 60 de lei, unde însă am comandat o carne de iac tare ca o scoarţă de copac şi îngrozitor de sărată şi una de vită la fel de sărată, aşa că în final am mâncat mai mult cartofi cu orez şi cu ciuperci. Dar cei care serveau erau tineri şi foarte drăguţi şi doi dintre ei au ţinut neapărat să se prezinte, să ne spună că sunt tibetani şi că vor să ne cânte o melodie. Şi ne-au cântat... senzaţional, mai ales fata avea o voce incredibilă.


Am ajuns la concluzia că toţi de pe aici au voce, pentru că îi auzim necontenit la aproape orice colţ de stradă. Chiar şi pe ghida noastră o auzeam cântând din când în când azi când urcăm la templu. Cred că dacă ar veni cineva să facă o emisiune Tibetanii au talent, ar lua tot oraşul.

Rezumat pentru cei interesaţi în detalii:
Dali: cazare Fairyland Hotel, 100 lei camera/zi, traducător 100 lei/zi, maşină cu şofer 290 lei/zi, mâncare 60 lei/masă pentru două pers fără băutură - autobuz Dali-Shangri-la, 45 lei/bilet
Shangri-la: cazare Noah Inn (nu recomand, există altele mai cochete) 60 lei camera/zi, traducător 100 lei/zi, maşină cu şofer 150 lei/zi, mâncare 60 lei/masă pentru două pers fără băutură

Pe curând...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Elveţia - Circuit alpin (II), Radu-Ilarion Munteanu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Elveţia - Circuit alpin (I), Radu-Ilarion Munteanu (1.0/5 - 1 vot)
Sageata Oraşul care miroase a balsam de rufe, Anca Mureşan (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Roma (II), Sanda Golopenţia (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Roma (I), Sanda Golopenţia (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer