Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Praful de pe tobă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Conversaţie la bibliotecă


Radu Părpăuţă

19.10.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De pe rafturile de sus ale unei biblioteci publice câteva personaje ale literaturii române se boldeau nedumerite la bibliotecară. Nu înţelegeau nimic din ce vorbea aceasta la telefon.
- Un bairam de căcat, tu! A fost naşpa. Da' naşpa cu spume, nu aşa. M-am şi machit, tuuu! Eram fleaşcă... Cum cu cine? Cu Flocea, nu ţi-am zis? Ăla mic, nu bulangiul ăla mare... E bulumac rău tu. Eu cred că le are cu capu'... P-ormă ne-am uşchit. Îi zic lu' Flocea: Eject, omule! Prea e de căcat aici. Şi el a percutat.

O vreme bibliotecara tace, ascultând:
- Nu spune, tu! Serios? I-aşa papagal? L-am mirosit eu că e varză, da' chiar aşa? Că eu la cardeală nu prea pun botu'... Măcar are lovele?

Bibliotecara ascultă din nou, potrivindu-şi zulufii de culori violente:
- Cum, nici maibacu' nu-i a lui? E-a lu' babacu'su? Aoleu!... Eh, în fine, doar ne-am mozolit puţin în maşină. Mai dă-l în puii mei... Pa, tu, pa!

După ce termină convorbirea, bibliotecara se uită pe iphone şi exclamă veselă:
- Vai, s-a terminat programul! Uşcheala! Apoi sare în sus şi iese val-vârtej, închizând uşa cu cheia.

În acest moment personajele literaturii române încep să coboare de pe rafturi: mai bulucindu-se, mai îmbrâncindu-se.
- Vezi pe unde calci, nană, că-mi murdăreşti rochia, zice o doamnă uitându-se de sus (probabil doamna Herdelea) către o bătrână cu figură de cal şi haine cernite.
- Să iertaţi, doamnă! zice Fefeleaga, căci ea este. Am poalele prăfuite de când nu mă mai citeşte nimeni.

În fine, personajele ajung jos. Începe să vorbească un domn înalt, dându-şi pe ceafă pălăria cât roata carului. Este Domnu Trandafir:
- Ce păsărească vorbeşte copchila aiasta, oameni buni? Am atâţia ani în şcoală, dar aşa ceva n-am mai pomenit. Păi să fie aiasta în şcoală la mine, i-aş arăta eu, zice Domnu arătând pumnul.
- Doamne, a dispărut floarea ruşinii în ţara românească, se cruceşte un popă mărunţel şi pleşuv. E Popa Duhu. Păi să nu-i faci chica topor, spinarea dobă şi pântecele cobză?
- No, apăi că aşa-s domnii. Dară că! se bagă şi Fefeleaga.
- Mais pardon, il est un petit peu toqué, zice o doamnă franţuzită (de la Alecsandri sau Negruzzi).
- Les petites miseres de la vie humaine, dhragă! graseiază altă doamnă cu chignon, un coc de păr fals.
- Vulgarité, exclamă prima doamnă.

Un personaj inconsistent din literatura proletcultistă sare pe un tom gros şi vorbeşte ca de la tribună:
- E un element mic-burghez cosmopolit şi periculos! Avea dreptate tovarăşul Stalin: Să nu uităm pericolul burgheziei proletare, tovarăşi.
- Da, da, trebuie tăiat în carne vie! îl susţine intransigent un ipochimen cu salopete muncitoreşti de defilare. Pare că vine de la Alexandru Jar sau Petru Dumitriu.
- Ia mai tăceţi, bre, nu-şi astâmpără gura părintele Duhu. Educaţiunea şi bunul comportament vin de la cei de sus, de la cei care ne conduc.

Un domn cam zaharisit, preşedinte la mai multe comitete şi comiţii, îl confirmă:
- Da, da, o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are.
- Când veţi vedea urâciunea pustiirii stând la locul unde nu se cade să steie, să ştiţi că aproape este sfârşitul, a zis Hristos, sare iar popa Duhu.
- Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă! se revoltă un proletar.
- Domnule, lasă că aţi zdrobit-o voi o dată şi rămăserăm cu pantalonii rupţi în cur, îi ripostează Moromete.
- Cine mănâncă poporul să meargă la cremenal, îşi dă cu părerea jupân Titircă.

În acest moment îşi drege glasul Caţavencu:
- Stimaţi concetăţeni, un om politic trebuie, este dator, mai ales în împrejurări ca acele prin care trece patria noastră, împrejurări de natură a hotărî o mişcare generală, mişcare (mângâie şi umflă cuvintele distilându-şi tonul şi accentul) ce, dacă vom lua în consideraţie, trecutul unui stat constituţional, mai ales un stat tânăr ca al nostru, de abia ieşit din...
- Ne laşi? îi taie macaroana Pirgu. Caţavencu se retrage jignit.

Personajele literaturii par obosite de discuţii sterile. Tac cufundate în gânduri negre despre destinul ţării.
- Of, of, of, of, săraca ţara Moldovii, oftează Miron Costin după o vreme.

Nişte răzăşi din Sadoveanu oftează şi ei din rărunchi de ţi se rupe inima.
- Ne sug sufletul bambirii, oftează de asemeni Ghiţă Pristanda.
- Ce bampiri, domnule, ce bampiri! Nu există vampiri.

Şi în mijlocul adunării iese ca din pământ un domn sever, cu pelerină neagră. Are toate însemnele contelui Dracula al lui Bram Stocker: ochi înfundaţi în orbite, colţi avizi de sânge. Celelalte personaje se dau la o parte îngrozite. După ce-şi face cruce cu limba-n gură, coana Chiriţa îi spune mieros contelui:
- Vai, arhonda, dar parcă eşti olecuţică de bampiraş. Ba, drept să-ţi spun, sameni bucăţică tăietă cu el.
- Nu sunt vampir, coană Chiriţă. Sunt chiar Vlad Ţepeş din cartea de istorie. Uite, colţii sunt falşi, sunt fardat pe la ochi. Mă vopsiră ăştia ca pe o sorcovă.
- Care iştia, măria ta?
- Ăştia cu turismul, cu imaginea României în lume. Fac parte din... stai niţel (scoate din sân o hârtie şi citeşte)... eterna şi fascinanta Românie. Sunt adică unul din branduri.
- Da' ce-s acelea, bre?
- Cum să-ţi spun, coană: un fel de ciurucuri numai bune de scos la expoziţie, care suntem scoase în lume, ca să se minuneze prostimea de noi.

Unele personaje râd, altele se indignează, cele mai multe sunt indiferente. Din gloata personajelor se ridică un tânăr în redingotă, cu ochi arzători de boală şi de viitorul pe care-l întrevede. E Bălcescu al lui Camil Petrescu:
- Timpul grăbeşte să ne ridicăm caracterele, să smulgem egoismul din inima noastră, să ne pătrundem de misia românilor. E timpul de lucru şi de-o gândire serioasă. E timpul să ne dăm mâna, să formăm o unire frăţească. Datoria noastră e mare: trebuie să ştim...
- Ai puţintică răbdare, stimabile...

În acest moment, se aude cheia în uşa bibliotecii. Personajele literaturii române se bulucesc pe rafturi şi fiecare se aşază în cartea lui. Intră nişte muncitori şi încep să care cărţile în camioane.

Din ordinul primarului biblioteca s-a mutat undeva la periferie. Acolo localul bibliotecii era mai mic. Mare parte din cărţi cu tot cu personaje a ajuns la deşeuri de hârtie.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




3 comentarii

  • text de tot rîsu
    dan rechesan, 19.10.2015, 23:07

    da, Radu, un text de tot rîsu..desi as fi asteptat oaresce cotiri de morala in final!

    • RE: text de tot rîsu
      dan rechesan, 24.10.2015, 12:48

      morala e clara, de fapt vroiam sa zic ca ma asteptat la un final neasteptat.

    • RE: text de tot rîsu
      Radu P., 20.10.2015, 02:52

      Morala,Dane? O trag cititorii

Spacer Spacer