Spaţiul public, arhitectura, arta (planuri de discuţii)

Etc.
 
Erodarea neoliberală a spaţiului public: dispariţia/acapararea SP este actualitatea SP; luptele public/secret aici se dau, sînt cele mai actuale.
 
Spaţiul public şi politica: oraşul clasic, centrat, sacralizarea şi autocelebrarea puterii politice.
 
Spaţiul public şi economia: azi, actualitate, acaparea economică a SP, cu acordul şi binecuvîntarea, garanţia puterii politice, desigur.
 
Spaţiul public şi arta: discuţie recurentă, dar pericolul estetizării, al decorării SP.
 
Spaţiu public / Spaţiu comun
 
Spaţiu public şi politică / politici (politic/policies): garantare, dar ne-însuşire; accesul.
 
Spaţiul public şi arta (publică): arta în spaţiul public (temă recurentă a artiştilor, colaborare arhitecţi-artişti.
 
Spaţiul public şi democraţia fluxurilor: economic, financiar, uman (maşină/reţea/monument).
 
Spaţiu public, acces, democraţie
 
(Micro-)specificităţi (culturale) ale spaţiului public: oraşe, cartiere, epoci.
 
Spaţiul public: fragil (expus: arta) // efemer // ameninţat, periclitat // potenţial, virtual: poate fi ocupat, distrus, acaparat, abuzat, şi chiar este, asta se întîmplă tot timpul. De-asta trebuie permanent apărat, cultivat, reafirmat, manifestat. E în acelaşi timp material şi simbolic. Trebuie reconstruit tot timpul.
 
Arta ar trebui, poate, nu doar să ia ca atare, de bună, de-a gata, de la sine înţeleasă, definiţia spaţiului public, aceasta este deja dată, deja astfel concepută încît să nu poată fi re-definită. Arta, artiştii ar trebui, poate, ar fi, strategic, mai bine dacă ar propune o definiţie a lor, o contra-definiţie a spaţiului public ca spaţiu comun.
 
Cetatea, spaţiul public ca casă-a-fiinţei-comun (fiinţă - comun)
 
CASA: privată (persoană, familie, sînge, descendenţă, oikos, gospodărie) // public-comună. Confuzia gospodărie/cetate, economie/politică. Economia e prin esenţa ei privată, numai politica vizează comunul.
 
Arta nu doar în spaţiul public, acesta nu pre-există, ci arta ca spaţiu public, ca reafirmare a spaţiului public ca spaţiu comun, în comun.
 
Arta manifestă, re-marcă, afirmă spaţiul public afirmîndu-se pe ca spaţiul public prin excelenţă.
 
SPAŢIUL PUBLIC: distanţa deschisă de reflecţie şi deliberare, de întîlnire permanent re-constituantă - acolo unde se doreşte formarea de habitusuri şi reflexe, de automatisme.
 
Arta nu trebuie să decoreze spaţiul public, ci permanent să-l refacă.
 
SPAŢIUL PUBLIC e locul graniţelor sociale trecute, al negocierii non-negociabile a alterităţii în toate declinările ei, care compun societatea.
 
ARTA nu ca estetizare-decorare-ornamentare, ci ca practicare, ca spaţiere publică ne-dată. "Vandalizare", "profanare" (invers, Agamben).
 
"Curatorierea" spaţiului public.