Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Pingan asaltat de chinezi (China - ziua 20)


Delia Mestecăneanu, cu fotografii de Şerban Mestecăneanu

11.01.2016
meste.ro, octombrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Încă 3 autobuze şi iată-ne ajunşi şi în satul Pingan, de lângă Longsheng, pentru a vedea renumitele terase de orez Spinarea Dragonului (Dragon's Backbone Rice Terraces).


Însă drumul n-a fost chiar floare la ureche. Mai întâi a trebuit să luăm un fel de maxi-taxi din Chengyang în Sanjiang. Michael de la hotel ne-a scris în chineză pentru şofer că-i dăm 2,5 lei în plus dacă ne duce până la staţia de autobuz din Sanjiang. Şoferul s-a uitat urât la noi. Probabil Michael îi scrisese altceva. Aşa că ne-a luat doar 1,5 lei în plus şi ne-a lăsat în mijlocul oraşului. Întrebând din om în om, am reuşit să ajungem şi la staţia noastră. Noroc că plecasem din timp. Următorul tronson către Longsheng a decurs fără probleme, aveam bilete deja cumpărate de un prieten de-al lui Michael, contra modicului comision de 5 lei. Aici însă, ne-a luat vreo 10 minute şi 10 persoane ca să aflăm când pleacă următorul autobuz către Pingan.


În final ne-am suit într-un autobuz ce a devenit pe parcurs neîncăpător şi, deşi am prins locuri pe scaune, am fost destul de înghiontiţi. Drumul a fost foarte aglomerat aşa că în loc de o oră am făcut două şi nici nu ne-a dus până la destinaţie, ci ne-a lăsat în drum, pe serpentine, nemaiputând să înainteze din cauza zecilor de maşini parcate pe şosea. Iniţial am crezut că fusese un accident, dar nu, pur şi simplu micul sat spre care ne îndreptăm noi şi care credeam că e un sat izolat, ascuns în munţi, era invadat de mii de turişti, veniţi cu maşinile proprii sau cu autocare.


Unde sunt atâţia turişti sunt şi zeci de tarabe cu suveniruri la care localnicii te îmbie agasant, iar combinaţia creează o atmosferă sufocantă. La vreo jumătate de oră de la părăsirea autobuzului am reuşit să ajungem şi la hotel, un sfert de oră pe serpentine, un sfert de oră prin sat, pe nişte cărărui pietruite ce urcau permanent, hotelul aflându-se bineînţeles cât mai sus, pe o colină.


După ce ne-am lăsat calabalâcul la hotel am plecat la plimbare. Satul este format numai din suişuri şi povârnişuri pietruite, foarte înguste, şi este înconjurat din toate părţile de terasele de orez. Nu e de ajuns că potecile sunt înguste. Nici că permanent te calci în picioare cu grămezi de turişti. Chinezii ăştia inventivi s-au gândit şi la cei pe care înălţimile s-ar putea să-i descurajeze, aşa că din loc în loc te mai loveşti sau te loveşte şi câte o lectică ce poartă câte o persoană mai corpolentă sau mai obosită.

(probabil porumbei sau alte creaturi zburătoare neidentificate,
frumos expuse lângă un album cu poze din zonă)

După ce am fost în recunoaştere ca să identificăm traseul pe care vom merge mâine, am mai îngheţat o vreme pe afară în noaptea ce s-a lăsat şi apoi ne-am întors la hotel să ne încălzim. Eram convinşi că la hotelul nostru (cu pereţi din lemn) din vârful dealului nu ajung prea mulţi şi că vom avea parte de o seară liniştită. Ei bine, e chiar opusul. E o gălăgie generală, voci pe mai multe tonalităţi, ţipete de copii, muzică din ce în ce mai tare, troncăneli şi bubuieli, de parcă un întreg batalion de chinezi a venit la cea mai tare petrecere de karaoke din sat. Noroc că avem dopuri de urechi! Se pare că nu le-am luat degeaba.

Şerban vrea să se scoale mâine cu noaptea în cap, zice că dacă tot nu e soare, poate are noroc măcar de ceaţă la prima oră să iasă cât-de-cât pozele cu terasele de orez.

Pe data viitoare...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer