Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Mihail Sebastian la Cuvântul lui Nae Ionescu


Miruna Lepuş, pe marginea unei cărţi de Mihail Sebastian

04.05.2016
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mihail Sebastian
Articole din Cuvântul lui Nae Ionescu
Editura Vremea, 2016

Ediţie îngrijită şi prefaţă de Miruna Lepuş


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Mihail Sebastian la Cuvântul lui Nae Ionescu

Mihail Sebastian s-a născut la 18 octombrie 1907, la Brăila, la naştere purtând numele Iosif Hechter. După debutul din anii de liceu, cu versuri, urmează cel publicistic, în 1926, când semnează pentru prima dată cu pseudonimul consacrat un articol în ziarul Politica. Adevărata carieră de jurnalist şi-o va începe însă în paginile Cuvântului, la 14 august 1927, la nici 20 de ani, la publicaţia bucureşteană fiind invitat să colaboreze de către Nae Ionescu, profesorul care îl remarcase în timpul examenului de bacalaureat.

După terminarea Facultăţii de Drept din Bucureşti, Mihail Sebastian a obţinut o bursă pentru studii doctorale la Paris, de unde s-a întors în 1931. În paralel, susţine o activitate publicistică intensă în paginile Cuvântului (redactor până la 1 ianuarie 1934, când ziarul este interzis) şi în numeroase reviste şi ziare: Universul literar, Tiparniţa literară, Contim­poranul, Vremea, Rampa, Ştiri din lumea evreiască, Cuvântul nostru, România literară, Reporter, Azi, Răboj, Viaţa românească, Adam, Index, Lumea românească, Vitrina literară, Revista Fundaţiilor Regale (redactor între 1936 şi 1940), L'indépendance "Roumaine" etc.

În aceşti primi ani ai deceniului al patrulea, Mihail Sebastian a participat la manifestările de prim-rang ale tinerei generaţii interbelice, în rândul căreia Nae Ionescu îl numea încă din 1928[1]. În 1927, Sebastian făcea parte dintr-un cerc de prieteni compus din Mircea Eliade, Ionel Jianu, Petru Comarnescu, Mihail Polihroniade, Mircea Vulcănescu, Belu Zilber, Petre Viforeanu ş.a.[2] Alături de aceştia şi de numeroşi alţii (Dan Botta, Haig Acterian şi Marietta Sadova, Floria Capsali şi Mac Constantinescu, Paul şi Margareta Sterian, George Racoveanu, Ion Călugăru, Harry Brauner, Lily Popovici, Constantin Noica, Arşavir Acterian, Eugen Ionescu, Ion I. Cantacuzino, Paul Costin Deleanu, Mircea Nicolau, Emil Botta, Gabriel Negry, M.H. Maxy, H. Daniel, Al. Vianu, C. Floru, Mircea Grigorescu, R. Hillard, Emil Gulian, Anton Golopenţia ş.a.), Mihail Sebastian a făcut parte din asociaţiile importante ale generaţiei sale - "Forum", "Symposium" şi, apoi, "Criterion" -, ţinând numeroase conferinţe în cadrul seriilor de evenimente organizate de acestea. Dintre colegii de generaţie, Sebastian era legat mai ales de Mircea Eliade, George Racoveanu, Constantin Noica, Petru Comarnescu, Ionel Jianu, Emil Gulian, Cella Serghi, Anton Holban, de cercul tinerilor actori şi, plus, de mai vârstnicii Camil Petrescu, Camil Balthazar. În ciuda unei vieţi sociale foarte active, jurnalul lui Sebastian este mărturia unui tânăr vulnerabil, capabil de mari prietenii - dar rămas, în fond, singur - şi aproape incapabil de despărţiri nete, în ciuda celor mai evidente divergenţe.

A debutat editorial cu volumul Fragmente dintr-un carnet găsit, urmat, în 1933, de romanul Femei, în 1934, de romanul De două mii de ani, cu celebra prefaţă semnată de Nae Ionescu, urmat de un adevărat scandal de presă şi de replica autorului, în 1935 - Cum am devenit huligan; tot în 1935, Sebastian publica romanul Oraşul cu salcâmi; urmează, în 1939, un volum despre Corespondenţa lui Marcel Proust şi, în 1940, romanul Accidentul. În timpul vieţii, i s-au jucat piesele Jocul de-a vacanţa şi Steaua fără nume (sub pseudonimul Victor Mincu). Piesele Ultima oră şi Insula (terminată de un prieten al autorului) au fost puse în scenă după moartea sa. În 1936 i s-a acordat Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru proză.

În paralel cu activitatea publicistică şi scriitoricească, Mihail Sebastian a fost secretar de avocat şi mai apoi chiar avocat, pledând şi pentru colegii săi de generaţie: în procesul în care Geo Bogza era acuzat de pornografie şi, alături de Ionel Jianu, în procesul intentat de Petru Comarnescu, Mircea Vulcănescu, Alexandru Christian Tell şi Gabriel Negri defăimătorilor de la Credinţa (Sandu Tudor, Zaharia Stancu), în aşa-numitul scandal al "Cavalerilor de curlanda". Acest incident, după care Sebastian a rupt legăturile cu cei doi acuzaţi, a fost primul din seria destrămării grupului. A urmat drama de a-şi vedea prietenii îndepărtându-se din cauza convingerilor politice, totul fiind povestit în jurnalul ţinut începând cu anul 1935.

A urmat instaurarea dictaturii regale, care l-a afectat în chip dramatic - fiind evreu, a fost exclus din barou şi din postul de redactor la Revista Fundaţiilor Regale şi nu i s-a mai permis să publice în presă. Nemaiavând un venit stabil, trăieşte din împrumuturi şi expediente. În 1940, a fost concentrat pentru câteva luni şi, din 1941, a predat la un liceu evreiesc. După 23 august 1944, a putut pleda din nou ca avocat, a fost consilier principal de presă la Ministerul Propagandei Naţionale şi a ţinut un curs la Universitatea Liberă Democratică.

A murit la 29 mai 1945, la Bucureşti, în urma unui accident, fiind înmormântat în cimitirul Filantropia din Bucureşti (bd. Ion Mihalache, nr. 89-91).

*
Începând cu anul 1928, când Nae Ionescu devenea directorul ziarului, aproape jumătate din pagina întâi şi mare parte din pagina culturală erau realizate de tineri precum Mircea Eliade, Mihail Sebastian, D.C. Amzăr, Petru Manoliu, Ion Călugăru, Paul Sterian, G. Racoveanu, Mircea Vulcănescu, Stelian Mateescu, Mac Constantinescu. Mai toţi se număraseră printre studenţii profesorului de care erau legaţi prin convingeri şi idealuri comune şi, nu de puţine ori, de ajutorul pe care Nae Ionescu li-l acordase; Sebastian, de exemplu, obţinuse bursa la Paris mulţumită sprijinului acestuia.

În ziarul lui Nae Ionescu, tânărul publicist a semnat cu pseudonimele Mihail Sebastian (cu care debutase în presă cu un articol singular în ziarul Politica, în 1926), m. sb. şi Amyntas (de la titlul unui volum de călătorii al lui André Gide, unul dintre scriitorii preferaţi ai autorului; amyntor înseamnă, în limba greacă, apărător). Sebastian a fost unul dintre cei mai asidui colaboratori ai ziarului, în general publicând două, trei articole pe săptămână.

Încă de la început, Nae Ionescu i-a spus lui Sebastian: "scrie ce vrei"[3], aşa că tânărul a semnat cronici de carte (şi chiar a făcut parte din Gruparea criticilor literari români) şi de eveniment, chiar ample studii literare despre autorii care îl pasionau. Au urmat, începând cu 1929, articole pe teme de actualitate şi apoi cu trimiteri spre lumea politică, texte publicate în coloanele în care semnau Nae Ionescu şi redactorii cu vechime. Din paginile Cuvântului nu au lipsit nici corespondenţele din străinătate, fragmentele literare sau de jurnal semnate de Mihail Sebastian.

Aşa cum scria Mircea Eliade, tinerii discipoli şi colaboratori ai lui Nae Ionescu erau "solidarizaţi cu concepţiile şi opţiunile politice ale Profesorului"[4]. "Tot ceea ce s-a dezbătut de «generaţia tânără» - «experienţa», «aventura», «ortodoxia», «autenticitatea», «trăirea» - îşi găseşte rădăcinile în ideile profesorului Nae Ionescu"[5], mentor de la care tinerii au preluat unele idei şi chiar stilul de a scrie sau de a vorbi în public. Arşavir Acterian nota că "se scrie şi se vorbeşte ca Nae Ionescu"[6], iar Vasile Băncilă observa faptul că mulţi tineri interbelici "scriu cărţi cu ideile lui Nae"[7]. Mihail Sebastian nu face excepţie: în articolele din Cuvântul îl citează adeseori pe profesor, preia stilul acestuia de a-şi structura articolele, precum şi tonul ironic, presărat cu observaţii spumoase; în conferinţe, Petru Comarnescu vedea un Sebastian imitându-l pe Nae Ionescu[8]. Asemănările nu mergeau însă foarte departe, în primul rând pentru că Mihail Sebastian se considera "congenital impropriu" trăirii noii spiritualităţi, cu latura ei mistică.[9] Totuşi, Sebastian pare a fi singurul membru al Asociaţiei "Criterion" care semna în mod curent articole pe teme de actualitate politică, socială.

Textelor pe teme literare şi de actualitate culturală le-au urmat cele despre criza cărţii - surprinzând problemele din toate verigile lanţului: autori, editori, librari, public, instituţii ale statului - şi despre învăţământul românesc şi problemele lui - de la cadrul legislativ în continuă schimbare la reformele de suprafaţă şi şomajul intelectualilor. Un accent aparte a pus Sebastian pe problemele tinerilor jurişti, în rândul cărora se număra şi el.

Articolele pe teme politice, publicate încă din 1929, dar concentrate mai ales în 1933, dovedesc o bună cunoaştere a lumii contemporane, dar şi a marilor gânditori români. Sebastian admira linia Eminescu-Iorga-Nae Ionescu, "gânditorii noştri politici care au făcut critica statului nostru democrat, denunţând formele lui de viaţă exterioare, artificiale şi strict juridice, fără nici o legătură cu necesităţile colective generale."[10] La fel ca Nae Ionescu, Sebastian punea în discuţie valorile "capitaliste, burgheze şi democrate, confruntându-le cu realităţile vii ale unei ţări de plugari", cu "spiritul organic şi valorile colective"[11], propunând soluţii mergând în siajul profesorului, dar nu atât de departe, firea împăciuitoare şi originea împiedicându-l să facă afirmaţii hazardate sau radicale. Admirator al unora dintre reformele aduse de sistemele din Spania, Italia, Germania, el nu poate deci să nu le critice pe cele care încălcau libertăţile personale.

Pentru a înţelege poziţia lui Sebastian în redacţia ziarului şi preţuirea de care se bucura din partea Profesorului, plin de semnificaţie este faptul că scrierea istoricului ziarului pentru numărul aniversar din noiembrie 1933 a căzut în sarcina tânărului publicist, istoricul acoperind 7 din cele 100 de pagini ale ziarului din acea zi. În acelaşi număr, el semna şi un articol despre operele complete ale lui Eminescu. Acest fapt, coroborat cu cele numai 7 articole publicate de Sebastian în lungul întregului an 1934, după suprimarea Cuvântului, arată dificultatea acestuia de a se desprinde, de a merge mai departe, de a începe noi colaborări, jurnalul său stând mărturie de sentimentele pe care tânărul scriitor le-a purtat până la moarte profesorului şi colegilor de redacţie.

Din articolele lui Sebastian din Cuvântul se construieşte o imagine veridică a lumii interbelice, dar şi una atemporală a societăţii româneşti din secolele XX şi XXI - înlocuind nume şi ani, unele dintre articolele sale descriu situaţii care se perpetuează până astăzi, dovadă a capacităţii sale de a pătrunde esenţa lucrurilor şi a talentului său scriitoricesc.

*
Pentru volumul de faţă, am selectat articole ce surprind viaţa culturală a epocii şi mai ales manifestările tinerei generaţii din care făcea parte Sebastian, precum şi articole politice semnificative pentru orientarea autorului, în dorinţa de a pune la dispoziţia publicului larg textele integrale şi a evita pe viitor citarea unor pasaje rupte din context şi analizate neţinându-se seama de realităţile epocii în care au fost scrise. La fel ca şi ceilalţi congeneri ai săi, Sebastian este exponentul unei societăţi, al unor mentalităţi, al unui cadru istoric şi economic irepetabil; citirea textelor sale prin grile actuale este nu doar inutilă ci şi contraproductivă.


[1] Nae Ionescu, "Ce gândeşte tinerimea", Cuvântul, an IV, nr. 1088, 4 mai 1928, p. 1.
[2] Ionel Jianu, "Amintiri despre Mircea Eliade", în "Dosarul" Mircea Eliade, vol. VIII (1967-1970), cuvânt înainte şi culegere de texte de Mircea Handoca, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2003, pag. 59.
[3] Mihail Sebastian, Cum am devenit huligan, în De două mii de ani... Cum am devenit huligan, Editura Hasefer, Bucureşti, 2003, p. 276.
[4] Mircea Eliade, Memorii 1907-1960, ediţia a II-a revăzută şi indice de Mircea Handoca, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, pag. 336.
[5] Mircea Eliade, "...Şi un cuvânt al editorului", în Nae Ionescu, Roza vânturilor. 1926-1933, Roza vânturilor. 1926-1933, ediţie îngrijită de Mircea Eliade, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1937, pag. 434.
[6] Arşavir Acterian, "Nae Ionescu şi «Roza vânturilor»", Vremea, an X, nr. 490, 6 iunie 1937, p. 9.
[7] Vasile Băncilă, Nae Ionescu. Un cavaler prestant al spiritului, ediţie îngrijită de Dora Mezdrea, Editura Eikon, Cluj‑Napoca, Editura comunicare.ro, Bucureşti, 2011, pag. 50.
[8] Petru Comarnescu, Jurnal. 1931-1937, Institutul European, Iaşi, 1994, pag. 29.
[9] Mihail Sebastian, răspuns la "Anchetă. Noua spiritualitate", Tiparniţa literară, an I, nr. 2, 30 noiembrie 1928, pag. 47.
[10] Vezi infra, pag. 206.
[11] Vezi infra, pag. 27.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer