Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

10 pentru Film la TIFF, 2016 - Să fiu independentă şi să-mi asum alegerile a fost cel mai dificil lucru pe care l-am avut de învăţat


Ioana Flora, un interviu cu Cătălina Bălălău

20.05.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Ioana Flora: Ce-ai fi fost dacă nu ai fi fost actriţă?
Cătălina Bălălău: Actriţă.

I.F.: Cum te-au crescut părinţii tăi?
C.B.: Ca pe o pisică. M-au lăsat să fac ce vreau, când şi cum vreau, să-mi julesc genunchii. De multe ori chiar eram supărată, ştiu că aveam dileme şi o întrebam pe mama: 'Mamă, cum să fac cu problema asta? Aş putea să fac aşa.' Şi mama: 'Da, fă aşa!'. Eu: 'Da, dar dacă fac aşa se întâmplă asta şi nu e bine'. Mama: 'Păi, nu face aşa...' Eu: 'Măi, mamă, dar nu poţi să îmi spui şi mie măcar o dată ce să aleg?!?'.

De fapt ei m-au învăţat să fiu independentă şi să-mi asum alegerile. Ăsta a fost şi rămâne cel mai dificil lucru pe care l-am avut de învăţat. Pe lângă părinţi, am şi o soră mai mică de la care învăţ despre disciplină şi rigoare. În copilărie am avut toţi bunicii plus un străbunic care a murit la 102 ani şi a prins amândouă războaiele. Am crescut cu poveşti frumoase şi multă multă distracţie. Şi ţuică.

I.F.: Care sunt valorile pe care ţi le-au insuflat?
C.B.: De la mama am învăţat să am grijă să nu îi rănesc pe ceilalţi şi de la tata să nu tac niciodată dacă am ceva de spus. De la mama să fiu blândă şi să mă gândesc la ceilalţi, de la tata să mă gândesc la mine. Mama dă mereu sonorul televizorului mai încet şi tata începe el să cânte. Eu râd şi soră-mea ne ceartă pe toţi trei că o sâcâim.

I.F.: Cum e să fii actriţă?
C.B.: Când am bani, e bine. Şi când n-am... mă distrez. M-am angajat de curând la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ şi parcă abia acum încep să îmi dau seama ce înseamnă să fii actriţă. Mi-a plăcut şi să alerg după trolee şi să mănânc covrigi fugind la repetiţii în Bucureşti şi am avut norocul să colaborez cu teatre încă din timpul şcolii, dar tot alergând uitasem nişte lucruri simple pe care le-am redescoperit la Piatra. Cum ar fi că trebuie să fiu atentă la ceilalţi mai mult, trebuie spusă povestea, nu e atât de important ce faci tu.
Odată ce te eliberezi de povara orgoliului (cât reuşeşti acolo) şi faci parte din ceva mai mare, totul merge strună. Ştiu că sunt lucruri simple dar eu descopăr că aproape niciodată lucrurile de la sine-înţelese nu se înţeleg de la sine. Ah da, şi în Piatra Neamţ îmi place că nu mai alerg după trolee, merg pe jos, nu mai mănânc covrigi, mănânc eclere. Din când în când mi se face dor şi de covrigi. Oricum... când am bani, e bine. Şi când n-am... îmi dă mama.

I.F.: Ce îţi place la lumea asta?
C.B.: Mie îmi place mult să mănânc şi să dorm. Câteodată dorm şi visez că dorm, atât de mult îmi place.

I.F.: Cum şi când te-ai hotărât să dai la actorie?
C.B.: Din lipsă de ocupaţie. Nu îmi păsa prea mult şi habar nu aveam ce vreau să fac. Cineva mi-a spus că aş putea face asta. Ce să zic, norocul meu, bine că mi s-a sugerat actoria, că aş fi putut să mă fac şi îmblânzitor de lei sau gropar, dacă cineva mi-ar fi spus atunci că m-aş pricepe.

I.F.: Un coleg de-al meu spunea că prima reacţie a părinţilor lui a fost că "nimeni din bloc nu a făcut asta". A părinţilor tăi care a fost?
C.B.: Tata: 'Maxi-taxi spre Bucureşti pleacă din Prundu.'

I.F.: Trei lucruri pe care le-ai învăţat în facultate.
C.B.: Trebuie întotdeauna să vrei să spui ceva. Trebuie întotdeauna să consumi cultura. Câteodată mai trebuie să bei.

I.F.: Ai avut o experienţă de film până acum?
C.B.: Da, în anul trei de facultate am filmat cu Simona Constantin - colega de la regie-film, un scurtmetraj, Tractor.

I.F.: Trei lucruri despre ea.
C.B.: Am fost în culmea fericirii. Îmi doream să lucrez ceva film şi cu Simona m-am înţeles din prima. Plus că mă simţeam specială că îi plăcuse ei faţa mea şi m-a distribuit. Povestea era că într-un sat Costi vine să-şi ia iubita, pe Jana (subsemnata), cu tractorul de acasă şi vrea să meargă cu ea la cuibuşorul lor de iubire, o colibă într-un câmp. Pe drum ea îi citeşte poezii de Ana Blandiana, dar de fapt are ceva pe suflet.
Ideea e că noi chiar am filmat într-un tractor, botezat Bestia, iar colegul meu care îl juca pe Costi nu avea permis de conducere. Eu băgam în viteză, el apăsa pedala, amândoi trăgeam de volan şi în tot timpul ăsta colega care filma era prinsă cu sfori de botul tractorului.
Pentru mine a fost super că nu ştiam nimic, nimic, mi-a plăcut şi perioada de repetiţii în care m-am prins că nu e chiar ca la teatru, să aflu cum funcţionează o echipă de filmare, ce funcţii au de la producător, imagine, sunet, regizor, monteur şi faptul că am mers la locaţie, undeva lângă Călăraşi, lângă un râu, de am mâncat un frig şi apoi am tras o răceală. Dar nu mi-a păsat, noi ne distraserăm. Ne-am dat şi cu căruţa, am văzut şi berbeci.
Cred că am zis trei lucruri. Mai mult de trei... trebuia să învăţ în şcoală şi asta cu măsură.

I.F.: Care sunt filmele tale preferate şi de ce?
C.B.: Filmul meu preferat este Copacul dorinţei de Tenghiz Abuladze. L-am văzut într-o noapte la televizor, pe vremea când încă mă uitam la televizor, când eram în liceu. Nu puteam să adorm şi am mers în sufragerie, mama a intrat şi a pus o pătură pe mine şi a început filmul... un cal alb trăgea să moară într-un câmp de maci. A fost ceva foarte puternic, s-a suspendat realitatea şi eram şi eu acolo, odată cu ei. Nu era ceva frumos sau plăcut, era chiar foarte dureroasă experienţa şi puternică. Nu l-am putut vedea a doua oară, dar îl ţin minte cadru cu cadru.
Un alt regizor care mie îmi place foarte mult este Yasujiro Ozu. Este ceva în lumea aia care mie îmi este foarte familiar. Pe un fundal sonor de obicei vesel, povestea de familie se desfăşoară. În punctul culminant, fata de măritat care nu vrea să îşi lase tatăl singur pentru că se mărită, lasă ochii în jos. Totul este jucat cu economie de mijloace, dialogul este sensibil. Filmele lui pot să le privesc mai detaşat şi îmi place să le revăd. 'Şi camelia creşte pe muşchiul templului.'
Şi desigur, sfânta treime Tarkovski, Bergman, Fellini. Îmi mai place şi Rohmer. Nici nu încep să povestesc.

I.F.: Cu ce regizori ai lucra şi de ce?
C.B.: Aş lucra cu cine vrea să lucreze cu mine. În principiu aş vrea să fac film până nu fac riduri. Sau şi după aia, la maturitate, când le voi avea.

I.F.: Ce iţi dăruieşte meseria asta?
C.B.: Acum şi salariu. Îmi dă un sens, am şi eu de ce să mă mişc pe pământul ăsta.

I.F.: Ce îi dăruieşti tu ei?
C.B.: Nu am întrebat-o. Bătăi de cap, probabil.

I.F.: Ce îţi doreşti să se întâmple pentru tine în următorii câţiva ani?
C.B.: Cred că am zis că vreau să fac film până nu fac riduri.
Dincolo de asta, am de gând să lucrez frumos la Teatrul Tineretului în următorul an sau doi, apoi să mă întorc în Bucureşti şi să merg mai departe. Vreau să îmi iau o maşină. Şi o casă. Un căţel?

I.F.: Care sunt oamenii care ţi-au marcat gândurile şi demersul in meserie până acum?
C.B.: Aici ar trebui să ataşez CV-ul.

I.F.: Care sunt gândurile tale după un spectacol reuşit?
C.B.: Mulţumesc, Doamne, că nu am sfeclit-o... sigur n-am sfeclit-o?


Cătălina Bălălău
Data naşterii: 2 iunie 1990, Piteşti.
Este absolventă a Facultăţii de Teatru, secţia Arta Actorului, la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", Bucureşti (clasa profesorului Florin Zamfirescu 2014) şi în prezent desfăşoară cursuri de Masterat - Arta Actorului, la clasa profesorilor Gelu Colceag şi Tania Filip.
Cătălina este actor angajat al Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, unde poate fi văzută în spectacolul Anul dispărut. 1996, de Peca Ştefan, în regia Anei Mărgineanu. A colaborat cu Teatrul Mic, Teatrul Bulandra, Centrul Naţional al Dansului Bucuresti, Arpas, dramAcum, ARCUB şi compania Rampa.
La Gala Hop 2015 a obţinut Premiul Special al Juriului, iar în 2014, la Gala Metropolis, i-a fost acordat Premiul Florin Zamfirescu. În 2013 a câştigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin în cadrul festivalului Serile de Teatru Studenţesc pentru rolul Imme din Lut de Marijke Schermer.
 Cătălina Bălălău a fost selectată în programul 10 pentru Film din cadrul TIFF 2016, care îşi propune să pună zece actori de pe scenele româneşti în contact cu profesionişti din lumea filmului. Cei zece actori selectaţi în 2016 sunt: Alina Petrică (Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul de Comedie, Centrul Cultural "Nicolae Bălcescu, Teatrelli - Bucureşti), Andi Gherghe (Teatrul Ariel din Târgu Mureş), Cătălina Bălălău (Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ), Cezar Grumăzescu (Teatrul Excelsior din Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Comedie), Ciprian Scurtea (Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu), Cristian Rigman (Teatrul Naţional din Cluj Napoca), Ioana-Florentina Manciu (Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova), Nicholas Caţianis (Teatrul Excelsior din Bucureşti, Teatrul Naţional I.L.Caragiale), Richard Balint (Teatrul de Stat Oradea), Sânziana Tarţa (Teatrul Naţional din Cluj-Napoca).
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2016


0 comentarii

Spacer Spacer