Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Catedrala arhiepiscopală cu necropolă regală, din Curtea de Argeş


Augustin Ioan

09.08.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Catedrala arhiepiscopală cu hramurile Sf.Muceniţă Filoteia şi Sf.Mari Mucenici Mihail şi Gavrilă, cu necropolă regală, din Curtea de Argeş
Arhitectură: prof.dr. arh. Augustin Ioan, structuri: ing. Mihaela Ion, instalaţii electrice şi termice ing. Dinu Bălan, ing. Florin Bălan; constructor ing. N.Drăgoi



Construcţia a pornit cu ceremonia de sfinţire a locului de amplasare a viitoarei catedrale, în 2009, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu, ceremonia fiind oficiată de ÎPS Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului. Cu acest prilej, s-a semnat şi un protocol de colaborare între Familia Regală şi Arhiepiscopie, proiectul autorizat fiind parte integrantă din protocol: Familia Regală împodobeşte şi primeşte în grijă necropola cu 16 locuri, iar Arhiepiscopia zideşte la roşu şi împodobeşte catedrala propriu-zisă. Anterior, am conceput proiectul şi nici autorizarea lui n-a fost uşoară, dată fiind importanţa ansamblului existent, dar am primit înţelegere din partea comisiei locale a monumentelor, condusă pe atunci de succesorul meu la preşedinţia CNMI, dl.arh. Relu Botez.

În esenţă, două au fost referinţele noastre: Sfântul Nicolae Domnesc, biserica locală de plan în crucea greacă înscrisă (cu braţele egale în plan şi de egală înălţime, ale navei şi transeptului, surmontate de o cupolă, sau turlă cu cupolă peste intersecţia de bolţi), cu siguranţă una dintre cele mai elegant proporţionate dintre cele, foarte puţine, din Valahia, a fost prima referinţă. Crucea greacă înscrisă este ultima şi cea mai reprezentativă contribuţie bizantină la arhitectura creştinătăţii răsăritene. De asemenea, spaţiul interior rezultat este cel mai încăpător cu putinţă, pe un acelaşi amplasament dat (care, în cazul nostru, avea chiar formă pătrată).

A doua trimitere a reprezentat-o Palatul (arhi)episcopal, cu casă domnească, făcut de Lecomte de Nouy, cel ce a restaurat în maniera maestrului său, Viollet Le Duc, şi catedrala centrală a ansamblului, cea zisă a Meşterului Manole. Acest palat a fost finisat în cărămidă aparentă, cu ancadramente din piatra locală (care, din nefericire, nu se mai exploatează).

Necropola este porticul pe arc de cerc care precede intrarea în biserica propriu-zisă. Centrul cercului este pe masa de altar, chiar estul mistic al bisericii: la fiecare liturghie, viii şi morţii aşteaptă împreună prefacerea vinului şi a pâinii în sângele şi carnea lui Hristos - şi, fireşte, învierea cu înfricoşata judecată. Nu puteam , oricum, alinia spre estul geografic atâtea morminte, de patru ori mai multe decât în catedrala veche.

Între cercul necropolei şi contra-cercul faţadei vestice, unde urma să fie reprezentată Judecata de apoi, se stabilea o relaţie de tip vesica pisces, unul dintre simbolurile creştine cele mai vechi (centrul unuia dintre cercuri este pe circumferinţa celuilalt, iar vesica pisces este forma rezultată din intersecţie). Această vezică era, în spaţiu, un luminator care ar fi spălat în lumina apusului tabloul judecăţii celei din urmă, de pe faţada interioară a catedralei. La nivelul necropolei, intrarea se făcea pe un pod de sticlă structurală cu lumină dedesubt, mormintele rămânând la nivelul solului, iar cei vii călcând literalmente pe lumină spre a intra în spaţiul sacru. Fiecare cuplu de două morminte este surmontat de o boltă în mozaic de aur şi luminat de o candelă. Iniţial, la capetele extreme ale necropolei spaţiul se închidea cu două capele, acoperite cu câte o cupolă prin care ar fi intrat, dinspre sud, soarele în anumite momente ale zilei. Ordinea ocupării mormintelor, însă, s-a schimbat, aşa că necropola, acum, s-a restrâns, în sensul în care în mini-capela din stânga vor fi expuse moaştele Sf.Muceniţe Filoteia (iniţial, ele erau gândite să fie adăpostite în exedra stângă a interiorului bisericii, luminată zenital, putând fi adorate fără să fie deranjat ritualul din biserică). Exedra de pe sud, tot din biserică, urma să aibă ferestre doar la nivelul pardoselii, în care să fie încastrate racle cu osemintele episcopilor locului.

La exterior, am vrut ca necropola să fie în cărămidă aparentă cu ancadramente de piatră de Albeşti, biserica - în asize alternative de piatră şi zidărie (o tehnică tipic bizantină, cu virtuţi antiseismice), pentru ca altarul să fie exclusiv din piatra locului, pentru a ilustra zisa Sf.Maxim Mărturisitorul, din Mystagogia: fiecare spaţiu al bisericii, înaintând spre răsărit, este cer pentru cel dinaintea lui). Tehnica de execuţie în cărămidă aparentă a meşterilor mari ai dlui Drăgoi fiind desăvârşită, am preferat să o lăsăm evidentă, mai ales că, aşa cum am mai spus deja, ea subliniază legătura cu momentul originar, al restaurării comandate de Carol I şi al construirii palatului cu paraclis.

Orice asemenea proiect este colaborativ şi comanditarii găsesc de cuviinţă să participe la modificarea datelor iniţiale ale spaţiului. Unele modificări aduse proiectului iniţial sunt neutre, altele au modificat proporţii, destinaţii, suprafeţe şi înălţimi. Oricum, în faza iniţială, am trecut prin stadii succesive ale proiectului. Îmi amintesc de observaţia făcută de Majestatea Sa, Regele Mihai I, asupra cupolelor de cupru din perspectiva desfăşurată dinaintea sa: "Parcă sunt nişte cozonăcei!"

Acum suntem în faza de finisaje ale necropolei. Spaţiul interior al bisericii mi s-a revelat abia când au fost scoase schelele. Frumuseţea tehnicii acesteia, în cărămidă aparentă am observat-o abia când, la faţa locului fiind, am asistat la finisarea rosturilor cu chit colorat şi la lăcuirea cărămizilor perfect arse. Am multe amintiri din drumurile, zeci şi zeci, făcute din 2007, când a avut loc prima întâlnire la faţa locului cu Principele Radu şi ÎPS Sa Arhiepiscopul Calinic. Procesul edificării, toate modificările - discutate sau nu - fac parte din mica istorie personală, a colaborării exemplare cu comanditarii regali (reprezentaţi de dl.director Ion Tucă) şi cu vlădica locului, un personaj carismatic şi ctitor de multe lăcaşuri de cult în eparhia ÎPS Sale şi nu numai. Am rămas cu admiraţia unui constructor vrednic şi de cea mai bună calitate umană, domnul Drăgoi, pe care sper să îl mai am alături şi în alte proiecte. De-acum, însă, lăcaşul nu ne mai aparţine, ci îşi primeşte, spre odihnă veşnică, oaspeţii auguşti...

Înţeleg perfect răspunsul Meşterului Manole: da, putem face acum o catedrală şi mai bine tocmită.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer