Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Povestiri minimaliste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ultimul vis lucid


Manu Anghelescu

08.08.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Presiune în urechi, somn în BMW. Aici şi acum: FIP Radio în căşti, căldură fără umezeală, construcţii de copii, somn de bebeluşi, roşii de grădină, telefon cu fir, cafea la ibric, Air funcţional, balcon cu pereţi imaculaţi, sunet de claviatură dezacordată. Starea asta de nuvelă fantastică continuă. La nesfârşit. E foarte probabil să nu se fi întâmplat nimic. Prezent continuu. Probabil că ceva, ceva tot s-a lipit de mine după o lună intensivă de yoga. Nu mai gândesc în viitor, nu mai am nostalgii de trecut. Clipa se petrece acum. Nimic mai puţin, nimic mai mult. Acum pricep seminariile lui Vijeth. The story is now. Şi câte nu s-au întâmplat săptămâna trecută: mutat în jumătate de oră, poliţie în curtea ashramului, cea mai tare oră de anatomie cu directorul şcolii de yoga, lecţia despre expansiunea conştiinţei individuale, certat cu poliţia locală indiană, apărut în ziarul cu caractere hindi, împachetat lucruri răsfirate de o lună în jumătate de oră, clădire închisă cu lacătul, chef la Omkar cafe, lângă groapa de gunoi, ceremonie de încheiere a cursului, cu fum şi foc, concert de muzică clasică indiană, ultima Puja, a doua aţă roşie la încheietură, fum de maşină prin imperiul haosului şi a frustrării sexuale naţionale, dormit în trenul de noapte, security check-in în New Delhi, două zile în bazar şi 10 de ore de zbor.

Karma police

Nu că nu aş fi obişnuită cu acest algoritm. După trei săptămâni de bulă temporală, cu ceai de scorţişoară la şase, fructe la nouă şi o cafea fentată înainte de ora de anatomie, cu samosa în drum spre German Bakery din Lakhsman Jula, jumătate de oră de somn şi o oră de scris posturi înainte de asanele de seară, ţi se pare că ai putea să o ţii aşa la nesfârşit. Ajungi să ai noţiuni foarte vagi legate de spaţiu, timp, familie, copii. Aveam impresia că nimic nu mai exista în afara acelui cadru care ar fi putut la fel de bine să fie un platou de filmare. Eram un experiment. În afară de câteva minute pe zi de conexiune cu ce se mai întâmpla pe afară, un FaceTime cu copii (ce chestie, cu timpul feţei, adică o realitate virtuală care face ca totul să pară atât de aproape), nu aveam idee de altă realitate. Ceva plutea totuşi în aer. O stare de nemulţumire, de frustrare, de enigmă neelucidată. Ultima săptămână nu începuse fantastic. Ne plângeam de una, alta, ne bârfeam profesorii, colegii, prietenii. Şcoala se simţea ca o bombă cu ceas, care a şi explodat joi. Aveam ultima oră cu un profesor renumit care ar fi trebui să ţină cursurile întreaga lună. Ne simţeam furaţi. De ce noi nu avusesem acelaşi regim ca cei din alte grupe? Ni se explică o teorie Zen legat de faptul că toate se întâmplă aşa cum trebuie. Yeah, right. Directorul şcolii se simte victimă. Săracul. Îţi venea să te duci la el şi să-i ştergi lacrimile, timp în care colcăia de poliţie în curte. Asistând la această scenă, mă simt mândră de Ionescu. Într-o dimensiune paralelă, trebuie să fi asistat şi el la un astfel de balamuc, altfel nu ar fi inventat teatrul absurd. Bun. Cobor şi eu, cu Sophia şi Djuro, cei mai revoluţionari dintre colegi, care păreau mai puţin anesteziaţi decât alţii care probabil că au venit special cu gândul de a uita de tot şi de toate. Chiar şi de common sense. Deci coborâm în Infern şi ne luăm de poliţie. Cum adică trebuia să ne mutăm în jumătate de oră din clădire? Şi începem un scandal nu foarte yoghic, în care o admir şi mai tare pe americanca de 24 de ani. Îi zic lui Sophie că dacă o să am nevoie de ajutor pentru o mişcare activist-ecologistă, am să o chem. Şi împreună cu Ioana d'Arc, începem să ne cerem drepturile. Să ni se dea banii înapoi. Poliţia ne explică clar că şcoala nu are nici o vină şi că doar proprietarul este ceva mare mafiot care trebuie închis. Pricepem, nu pricepem, ne simţim ca o pungă cu puroi care a copt în sfârşit şi e gata să fie spartă. Concluzia: după ce oricum merseserăm la masă şi nu ne bătuserăm capul prea tare (revoluţie, revoluţie, dar nu pe stomacul gol), ne-am strâns la grămadă catrafusele şi ne-am mutat unde ne găsiseră cei de la şcoală cazare. Tragedie. Rachel nu vrea să stea departe de colegi. Începe să plângă. Iulia mă caută disperată. Unde naiba eram? Eram lejeră: ascultam muzică în timp ce italienii şi spaniolii îşi împachetau vieţile în stil Karma Yoga (ce era cu haosul ăsta? Ei numai ce se întorseseră de la alt ashram unde ghici ce, practicaseră Karma yoga, adică au curăţat bucătăria ashramului. Pe bani. Adică ei au plătit să stea acolo. Super tare!). Şi în tot acel haos, cu poliţia indiană încă în curte, cu lacăte sigilate pe uşi, cu balconul nostru magic acum intangibil, mă simt fericită. Buba s-a spart. Asta era India pe care o ştiam. India era sens în haos. Finally alive! Rachel, reee-laxx. Mă duc eu în celălalt guest house. Da, serios? Faci asta pentru mine? Da. Doar că nu o fac pentru tine. O fac pentru că aşa am chef. Bag o glumă, cum că nu mai am chef de Iulia. Da, excelent. Îmi mulţumeşte pe vecie. No problem, baba. Săraca. Probabil că India o terminase psihic. Nu-i nimic. Ştiam şi eu cum era. Numai ce săptămâna trecută avusesem şi eu o cădere glicemică, să-i zicem. Ce era prea mult, era prea mult. La naiba. Mai câteva zile până în State. Just chill. Şi cu un zâmbet gigantic pe faţă mă iau cu tot cu rucsacii imenşi şi sacii de compresie şi mă arunc în cea mai curată cameră pe care o văzusem în ultima lună. Din nou, vorba aia, cu dracul care nu e atât de negru, se adevereşte. Dracul era de fapt un înger. Senzaţie. Îmi arunc toate cărţile despre Ayurveda, Filozofie hatha-yoga, desene, creioane, pantaloni Ali Baba, Kalimba, tricouri, rochii, pe Happy Buddha, dau drumul la gipsy jazz şi mă arunc în patul dublu, doar pentru mine. La vie est belle.

Clockwork Orange Times

Mă uit la ceas. Mai o oră până la ora lui Ayla, americanca de 19, cu bunici native indians. Ne revenim. Ora frumoasă, cu ritm lent, ne calmează. Ne aduce înapoi în Zen mind. De fapt toată lumea care se mutase primise camere mai bune. Şi nu trebuie să fii mare filosof să-ţi dai seama că "tot răul spre bine". Şi bine a şi rămas. Intrând în acel ritm, după explozia de rigoare, toate păreau să se lege. La modul fantastic. După ceremonia de încheiere, cu diplome, cu despărţiri, cu un concert superb de Raga, în care încă o dată pricep că cel mai frumos mod de a comunica fără vorbe e prin muzică, cu zâmbet pe buzele percuţionistului de tabla, cu surâs de violonist şi cu inima plină de recunoştinţă, ne pregătim de evadare. După o lună de Rham Jula, nu-mi vine să cred că părăsim acea navă spaţială. Şi numai bine îmi zic asta în sinea mea, când îmi dau seama că trebuie să plecăm. Pe bune. Maşinuţa care avea să care patru oameni cu bagaje imense ne aştepta deja în stradă. Era şapte fix. Prietenul nostru de la Ayurveda Cafe ne regretă. Are să-i fie dor de noi. And he means it. Şi gata. Călătoria abia începe. Iau ultima gură de chai, pun mâna pe cele două bagaje şi nu înţeleg ce am putut să bag în ele. Vorba profesorului de filozofie, your belongings become your burden. Şi în lumina serii, cu orange people peste tot şi priviri săgetătoare (or fi inventat indienii Kama Sutra, dar o naţie mai frustrată sexual nu există), băgăm ultima tură de momos pe capota maşinii, ca la noi la ţară. La noi, la România. Ce dor mi-e de ţara mea. Aham. Şi evident, bagajele care păreau imposibil de înghesuit într-o broscuţă de Anglia anilor '50, intră la fix. Chelo Haridwar!

Şi cum intrăm în maşină, închidem uşile, penetrăm o altă dimensiune. Nu înţeleg de ce mă bucur în aşa hal. Probabil că îmi era dor de India, cea din afara ashramului. Se lasă seara, scot capul pe geam, simt răcoarea serii, salut oamenii în portocaliu, zâmbesc la toată lumea. India, here I come! Apă peste tot, Hare Krishna, Hare Rama, şi trecem ca prin miracol. Şoferul cântă odată cu noi, în timp ce semnalizează aiurea, dă drumul la aerul condiţionat de-l bagă pe Roberto în hipotermie. Glumesc. Nimeni nu mai simte nimic. Zona crepusculară. Shiva power. Ce mai contează? Ne-a trecut apa? Ne-a trecut. Nu mai pot de bucurie. Chaos is creation. Ceaţa de pe Gange, drumul în noapte, liniştea serii...Om bhūr bhuvah svah tat savitur varenyam...Prezentul absorbea orice gând. Şi deodată, ca şi cum am fi aterizat cu maşina noastră a timpului, cu tot cu rucsaci şi Samsonite-uri prinse cu sfori în afară, aterizăm in the Shiva Bum Bum land.

Night train
către casă

Cât vedeai cu ochii camioane cu luminiţe în sunet de trance, cu bărbaţi portocalii dansând, alergând un maraton aparent absurd, cu sticluţe cu apă din Gange atârnându-le de gât, cu maşini bubuind a decibeli, cu drumuri blocate, poliţie cu beţe, scutere în noapte, materiale sclipitoare, poze cu Shiva fumând cerras. Haos şi iar haos. Inutil să adaug că nu aş fi vrut să ies din maşină pentru nimic în lume. Cel puţin, nu în calitate de foreign female. Pe ce planetă aterizasem? Ce zici de asta, Vijeth, legat de liniştea din meditaţie? Poate că nu i-ar fi stricat profesorului de filozofie să mai iasă din ashram. Măcar din când în când. Şi trezindu-ne puţin din transă, întrebăm şoferul care fumează beede după beede: Train station, what time? Ştiam că mai avem cel puţin două ore până la tren, şi totuşi. Dacă rămâneam blocaţi? Şoferul ne explică cu degetele împreunate: Bum Bum. Deci dacă nu prindeam trenul de Delhi, Bum Bum erau de vină. Observ transecentalul cum se mişcă. So what?! Ştiu că ajungem. Intuiţia nu mă înşală. Niciodată. Şi, evident, suntem la zece minute de staţie. Deci avem timp de chai, samosa, de beedees şi o poveste. Night train, night train. Abia aştept. J'addore. Cel mai confortabil lucru pe care îl poţi face când călătoreşti prin India e să te plimbi cu trenul de noapte. Lume pe jos, lume pe bănci, copii în braţe. Şi somn în gălăgia gării. Avem locuri. Lux. Dopuri în urechi, sac de bumbac, geamuri cu gratii, răcoare de seară, rucsac la cap, somn de leagăn. Chai, chai, chai. Dimineaţă. Ce elegant. Chai şi Eliade, Iulia şi pudra, indienii cu periuţele, Roberto cu discuţiile, Jared şi ţigările rulate, metroul şi chinul, Paharganj şi bazarul, street food, Kalimba & chitar, Streets of Delhi impro, o bere ilegală, un sac de compresie, o tonă de cadouri, adio Mama, bye bye India, high tech airpot, zbor frumos peste munţi, no stress Turkish delight de Istanbul... Stop joc. Now!

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Înainte de furtună (Herculane Climbing Open 2017, The Valley Uprising) (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Fenomenul escaladă (Câmpuşel Climbing Festival, 25-27 august 2017, Uricani) (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Consumatorii de utopii (Samsara Festival, 2017) (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Partea întunecată a iluminării (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ziua de după haos (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer