Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Povestiri minimaliste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Partea întunecată a iluminării


Manu Anghelescu

01.08.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Stau la calculatorul de la recepţie pentru că al meu a cedat de la mucegai şi încerc să scriu despre ce s-a mai întâmplat în ultima săptămână în Rishikesh. Iar am un blocaj. Am mai încercat să scriu şi duminică, după ce ne-am întors de la Beatles Ashram, dar nu mă puteam conecta la nimic şi nu puteam reda nici un fel de realitate recentă. Eram prea plină de prezent şi toate se întâmplau parcă prea repede: am cântat şi recitat, ne-am stresat cu temele pentru examen, ne-am întâlnit pe acoperiş la luna plină, am încercat să ne înţelegem pentru a duce la capăt o oră de yoga în doi, am dansat pe muzică de Bollywood la seara în care fiecare trebuia să ne prezentăm un talent anume, am cântat la Kalimba în timp ce colega din Toronto recita poezie, am cântat Hare Krishna cu babas la temple, am stat la un beedee pe malul Gangelui, am ascultat ploaia torenţială izbind valurile râului sacru, am ascultat poveştile de supravieţuire ale lui Djuro, şi toate asta după multe ore de meditat şi făcut asane. Mă întreb câteodată de unde mai am totuşi atâta energie, dacă nu şi de la locul ăsta, care dacă nu te epuizează, sigur te face mai puternic. Şi ce noroc am avut să nu mă îmbolnăvesc. Nu încă. Ar fi culmea să se întâmple acum, în ultimele zile. Deci stau la recepţie şi îmi ascult gândurile. Şi Fip Radio. În acelaşi timp le aud pe colegele din State cum sună disperate la Ambasadă pentru a stabili dacă e în regulă să zboare acasă, două zile după expirarea vizei. De la Ambasadă, răspunsul vine clar. Nu puteau. Erau obligate să-şi schimbe zborul pentru a nu risca tot felul de probleme la vamă. Şi stând aici, la recepţie, auzind-le pe fete cum se plâng de viza expirată, îmi amintesc de absurditatea sistemului indian, a sistemelor în general.

Pentru că poate e mişto să vii şi să stai pentru o lună într-un ashram, ascultându-i pe profesori vorbind despre "equinamity", când după aceea te trezeşti că trebuie să pleci mai repede pentru că ai primit o viză pusă prost, sau prost gestionată. Adică sună la agenţie, găseşte-ţi loc în alt avion, găseşte-ţi maşină să ajungi în Delhi, şi aşa mai departe. Îmi amintesc o situaţie asemănătoare de acum zece ani, când după un an de stat în India mi-am dat seama că zborul către casă era rezervat după expirarea vizei. Doar că atunci eram într-o stare de observare a observatorului, vorba profesorului de yoga philosophy, intuind cu uşurinţă cam care ar fi fost cea mai bună decizie pentru mine. Aşa că am stat atunci vreo şapte ore la coadă, aşteptând cuminte pe un scaun, în sala de recepţie a Consulatului din Dharamsala pentru a-mi prelungi viza cu o săptămână, simţind nimic. Nu tu nervozitate, angoasă, nerăbdare, panică. Pur şi simplu aşteptam să văd ce se întâmplă, fiind convinsă că toate vor ieşi aşa cum trebuie. Si aşa a şi fost. Incredible India. Asta până nu te împotriveşti sistemului. Atunci începe să-ţi piară un pic cheful de India. Şi asta e legat şi de profesori. Vorba unor colegi de aici, totul e la întâmplare, chiar şi feedbackul profesorilor de după orele de yoga, nimic nu e foarte clar şi singura persoană care a încercat să ne facă cât de cât ordine în cap a fost singura profesoară de yoga, Deepa. Pentru că poate deveni foarte frustrant să asişti la orele de filozofie unde ţi se vorbeşte despre Bhakti Yoga, iubire necondiţionată şi alte minuni clişeistice, când afară se desfăşoară un festival de o săptămână, numai pentru bărbaţi. Pentru că numai asta aud de câteva zile pe străzi: Shiva Bum Bum. Asta îmi dă impresia de oameni ieşiţi de la meci, 24 de ore din 24. Bărbaţi îmbrăcaţi în tricouri portocalii cu Shiva, cu ochii injectaţi de la fumul pe care îl inhalează de dimineaţă până seară. Deci fără alcool, dar cu mult fum.

Acum îmi dau seama mai bine de ce acum zece ani, după un an de stat în India, nu am ales să rămân mai mult. Şi, în plus, parcă de data asta lipseşte ceva. Poate că înţelegând mai bine mecanismul din spatele actului, nu te mai poţi bucura de magie. Cunoaşterea duce la desacralizare. Cel puţin aşa pare acum, după ce înţeleg mai multe despre controlul respiraţiei, al minţii şi al corpului. Chiar dacă nu mereu are sens, totul pare fi explicabil, cu grijă, pentru a nu destăinui marile secrete, care probabil ajungând pe mâinile celor neiniţiaţi, ar putea deveni periculoase. Aici îmi vine în minte ideea lui Eliade din Sacru şi Profan, în care explică cum "experienţa spaţiului sacru face posibilă baza lumii, în care sacrul se manifestă în spaţiu, realul dezvăluindu-se pe sine, într-o lume care devine existenţă." Pe cât de pompos sună, pe atât de inteligibil îmi sună acum, mai ales după ora-examen de yoga în care profesorul mi-a atras atenţia asupra faptului că studenţii trebuie lăsaţi să trăiască experienţa yoga, nu să li se explice totul, fără loc de manifestare a sinelui prin experimentare. Altfel spus, iar primesc o lecţie Zen de viaţă, când mă aştept mai puţin şi când fac efortul cel mai mare de a dovedi că pot face ceva bine. Pentru că acolo nu era vorba de mine ci de cei pe care urma să-i învăţ ceva. "Dropping the ego prepares you for teaching", "wisper words of wisdom, let it be". Pentru că o zi e într-un fel, totul pluteşte, explorăm graffitiurile de pe pereţii din ashramul Beatlesilor de acum zeci de ani, un fel de hippie Anghor Wat al celor care încă credeau că "All you need is love". Doar că după ce creşti un pic, dacă încă mai ai chef să pictezi pereţii unei foste yoga hall, desenând o stea colorată pe care scrie Expand, înţelegi că nu totul e iubire. Pentru că în sine, conceptul de iubire e unul total abstract şi înţeles diferit de la om la om, de la cultură la cultură, de la perioadă la perioadă. Aşa că, într-o lume ideală, undeva într-o junglă păzită de tigrii, în care ai program de meditaţie şi yoga de mai multe ori pe zi şi altcineva îţi găteşte şi spală, probabil că poţi trăi cu impresia că singura nevoie este cea de iubire. La fel cum şi profesorul de yoga spunea să imităm copii în jocul lor, pentru că ei sunt total absorbiţi de acel joc, devenind joc. Privind dintr-o navă spaţială, poate aşa pare, că jocul copiilor este ceva divin. Privind mai îndeaproape, oricine e părinte ştie ce greu împart copiii de la sine, fără să le zică nimeni. Deci este empatia ceva natural sau e doar o formă de a ne ţine în frâu pornirile diabolice? Pentru că degeaba ne zâmbim unii altora dimineaţa, înainte de curăţarea nasului cu apă sărată, când seara ne bârfim unii pe alţii cu atâta patos de zici că prindem scântei. Ora lui X a fost aşa şi pe dincolo, profesorul a spus bla, bla, bla. Pentru că, culmea, chiar dacă majoritatea dintre noi nu ne vom mai vedea vreodată, intrăm într-o formă mai mult sau mai puţin exprimată de competiţie. Cel puţin asta e perspectiva mea de acum şi aici, în ultima săptămână de curs, după aproape o lună de mâncat vegetale, trezit cu noaptea în cap, lungit ligamente şi expandat conştiinţe. Aproape o experienţă metafizică, aş putea spune, dacă nu m-aş gândi şi la oamenii pe care i-am cunoscut. Fiecare cu povestea şi căutarea lui, mai mult sau mai puţin spirituală. Pentru că nu face nimeni un secret din faptul că industria yoga este una dintre cele mai profitabile. De aceea nici şcolile de yoga nu sunt puţine şi nu toate cele mai bune. Ca să nu mai pun la socoteală numărul de cursanţi. Într-o lună de curs am fost cel puţin şaizeci. Asta înseamnă că o şcoală de yoga din Rishikesh produce peste şaizeci de profesori de yoga certificaţi pe lună. Şi sunt zeci de şcoli, deci sute de profesori de yoga, răspândiţi peste tot în lume. Ceea ce nu e nici bine, nici rău. Poate că acesta este cursul firesc al lucrurilor. O colegă din California îmi spunea că o oră de yoga te costă 18 dolari. Cam cât te costă o zi sau chiar două de stat în Rishikesh, cu tot cu masă, casă, plus două ore de yoga pe zi. Nu-i de mirare că dai de americani la tot pasul aici. Numai în grupa mea sunt vreo 15.

Şi uitându-mă la ceas, îmi dau seama că mai am doar vreo patru zile de stat în Rishikesh. Privesc apusul, cu aceeaşi ochi cu care profesorul de filozofie îţi disecă fiecare bucată din suflet, şi mă gândesc că e timpul să mă întorc acasă. Gata şi cu maratonul ăsta fizico-spiritual. Sâmbătă ne urcăm în trenul de noapte către New Delhi. Mă întreb dacă mai sunt pregătită pentru partea asta de India. Oare cum mai e la sleeper class cu trenul prin India, după zece ani? Abia aştept să mă trezesc în patul suspendat şi legănat, cu urlet de chai, chai, chai în cap. Fiecare cu mantra lui. Appreciate yourself, love yourself. Pe curând.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Înainte de furtună (Herculane Climbing Open 2017, The Valley Uprising) (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Fenomenul escaladă (Câmpuşel Climbing Festival, 25-27 august 2017, Uricani) (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Consumatorii de utopii (Samsara Festival, 2017) (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ultimul vis lucid (3.6/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ziua de după haos (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer