Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Carte de Humanitas Fiction

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un strigăt împotriva totalitarismului - 2084. Sfârşitul lumii


Diana Cuzic

10.08.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
2084. Sfârşitul lumii
Boualem Sansal
Traducere din franceză de Doru Mareş
Colecţia Raftul Denisei, editura Humanitas Fiction, 2016




*****
Un strigat impotriva totalitarismului

Citind 2084 Sfârşitul lumii a algerianului Boualem Sansal, carte apărută la editura Humanitas Fiction, m-am întrebat foarte serios dacă nu a fost deja emisă o fatwa pe numele autorului prin care să se ceară condamnarea lui la moarte pentru cele scrise. M-am întrebat acest lucru pentru că, Boualem Sansal a scris o carte despre islam mult mai curajoasă din punctul meu de vedere decât Versetele satanice ale lui Rushdie şi mult mai plină de implicaţii decât Supunere a lui Houellebecq.

Inspirată din romanul 1984 al lui Orwell după cum recunoaşte însuşi autorul, 2084 descrie o lume în care religia a devenit literă de lege. Versetele din cartea sfântă numită Gkabul, revelată Trimisului lui Yollah numit Abi, sunt cele care dictează modul în care un credincios trebuie să se poarte în fiecare clipă a existenţei sale. De urmarea cu stricteţe a acestor precepte se ocupă în lumea lui Big Eye, Aparatul care are puteri asupra a tot şi a toate în numele lui Abi şi al Dreptei Frăţii. Abi este prezent printre credincioşi doar prin intermediul unor tablouri uriaşe care îl reprezintă sub forma unui chip estompat ce are în centru un ochi magic pe care credincioşii şi-l imaginează dotat cu conştiinţă. Un rol important în păstrarea comunităţii pe drumul dreptei credinţe revine şi fiecărui individ care este obligat să îşi denunţe vecinii dacă aceştia nu îndeplinesc exact ritualurile, să participe la execuţiile publice, să ia parte la studierea şi recitarea în grup a textelor religioase. Fantasticul se împleteşte cu realul pentru oamenii din această lume pentru că Veii sau Djinii cum erau cunoscuţi anterior au grijă să le citească gândurile şi să pedepsească orice abatere. Sau aşa spun oamenii...

În această lume trăieşte Ati, personajul principal. Ati este un om obişnuit, trimis la sanatoriu pentru a se vindeca de tuberculoză. Repaosul, liniştea şi ieşirea din rutina zilnică îl determină pe Ati să observe lucruri, să înceapă să îşi pună întrebări şi, cel mai periculos, să înceapă să gândească. Ţara lui Ati este o ţară în care libera circulaţie este interzisă, singurii oameni care pot călători, cu excepţia funcţionarilor şi comercianţilor, sunt pelerinii. Drumurile pelerinilor sunt la rândul lor bine stabilite, nu le sunt permise abateri şi însuşi statutul de pelerin se obţine greu, în ani de zile, uneori chiar niciodată. Dacă cel care doreşte să se alăture unei caravane de pelerini moare, certificatul de înscriere este moştenit de fiul său cel mare. Ati are ocazia să călătorească ca urmare a bolii sale şi, odată întors acasă, lumea se transformă. Perfecţiunea începe să crape, ici pe acolo apar îndoieli, mici revolte şi o dorinţă de libertate periculoasă.

Ati începe să îşi pună la îndoială credinţa. Îşi dă seama că pentru Sistem ipocrizia formează credinciosul perfect şi că adevărata religie nu poate fi nimic altceva decât bigotism bine pus la punct. Înţelege că totul a fost codificat de la naştere până la moarte, de la apus până la răsărit şi că a dispărut libertatea de a visa, de a ezita, de a reflecta şi poate chiar de a crede. Ati înţelege treptat şi importanţa abilimbii, limba oficială, în ceea ce priveşte modelarea credinciosului perfect. Această limbă inventată de Abi, nu se adresează spiritului ci are drept scop dezintegrarea lui şi din ceea ce rămâne în urma acestui proces se construieşte drept-credinciosul perfect.

În încercarea sa de a găsi răspunsuri la întrebările care îl macină, Ati porneşte, împreună cu prietenul său Koa, într-o aventură care îl va purta din cartierul lui în ghetou şi de acolo către capitala Abiguv. Este o călătorie prin intermediul căreia cititorul pătrunde mai adânc în lumea aceasta ireală şi totuşi cumva atât de familiară. Ati şi Koa descoperă cu surpriză că nu toţi oamenii sunt la fel, că se diferenţiază nu doar prin veşminte ci chiar şi prin modul în care vorbesc în abilimbă. Peste tot se simt străini şi sunt văzuţi ca străini chiar şi la două-trei străzi distanţă de casă. Oamenii din cartiere trăiesc în propriul lor univers limitat la ceea ce cunosc. Fiecare consideră, de altfel, că întreg oraşul este format doar din propriul cartier. Frica de străini, de duşman este puternic înrădăcinată şi le dictează fiecare gest faţă de cei doi călători.

Duşmanul este permanent prezent fie sub forma adversarului de demult şi numit generic chiar Duşman, fie sub forma diavolului numit Balis sau al oamenilor din ghetou care trăiesc la periferia lumii ce se vrea perfectă. Duşman devine vecinul, prietenul sau colegul dacă statul sau credinţa o cer.

Ati şi Koa vor ajunge în capitală unde vor avea parte de noi revelaţii. Ierarhii, jocuri de culise, trădări şi interese meschine există şi în această aşa-zisă lume sfântă. Aparatul are însă grijă să îşi protejeze aleşii prin metode diferite şi ingenioase. Autorul creează un Aparat bine pus la punct din care fac parte un Minister al Arhivelor, Cărţilor Sacre şi Memoriilor Sfinte şi un Minister al Sănătăţii Morale Ştirile sunt transmise prin intermediul nadirelor care sunt nişte ecrane murale prezente în toate colţurile ţării şi prin ziarul oficial numit ŞtiF. Mockbiştii spovedesc credincioşii de nouă ori pe zi. Fiecare drept credincios are un Livret al Valorii în care îi sunt trecute notele de la inspecţia periodică. Acesta este un document de identitate morală care stabileşte ierarhii şi deschide drumuri. De asemenea, Statul se bazează pe câteva principii ferme: "Războiul înseamnă pace", "Libertatea înseamnă sclavie", "Ignoranţa înseamnă putere", "Minciuna înseamnă adevăr", "Moartea înseamnă viaţa" şi "Logica înseamnă absurd".

În capitală, Ati îl întâlneşte pe Toz, un individ ciudat, care face parte din cercurile puterii, dar care trăieşte cu nostalgia unei lumi care nu mai există şi pe care încearcă să o recreeze într-un muzeu al secolului XX, un Muzeu al Nostalgiei. Cei doi ajung la concluzia că esenţa răului şi a servituţii care domnesc în Abistan este Gkabulul, cartea sfântă. Boualem Sansal inventează, de altfel, versete pentru această carte de căpătâi a abistanezilor, dar şi maxime cheie care constituie baza educaţiei cetăţenilor. Acestea din urmă decretează, de exemplu, că "supunerea e credinţă, iar credinţa, adevăr" sau că "Aparatul şi poporul sunt UNA, după cum Yolah şi Abi sunt Una".

Cu fiecare nou pas, Ati îşi reconfigurează credinţa şi imaginea despre adevăr şi lume. Care îi va fi fost soarta vă las să descoperiţi singuri.

2084 nu este o carte uşor de citit. Să pretind că i-am surprins complexitatea în doar câteva paragrafe ar fi o greşeală. Pot spune, însă, că este una dintre puţinele cărţi din ultima vreme la care am simţit nevoia să mă opresc aproape la fiecare frază şi să îi pun o notă de subsol. Este o carte care sperie nu doar pentru că ne arată cum poate fi o lume pe care o simţim posibilă date fiind evenimentele pe care le trăim, dar şi pentru că ne aduce aminte de alte totalitarisme dintr-o istorie nu prea îndepărtată. Este, totodată, o carte care încântă prin bogăţia spiritului, prin ironia fină şi curajul autorului de a spune lucrurilor pe nume.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer