Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Evanghelia după Luca


traducere de Cristian Bădiliţă

14.09.2016
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Evanghelia după Luca
ediţie bilingvă, traducere inedită şi comentariu de Cristian Bădiliţă
Editura Vremea, 2016

Seria Marile Texte ale Creştinismului



*****
Intro

Cu această carte, Cristian Bădiliţă pune ultima cărămidă la marele edificiu al traducerii celor patru Evanghelii, la care lucrează de atâţia ani. Volumul de 744 pagini înglobează o cantitate impresionantă de muncă a lui Cristian Bădiliţă - traducerea extrem de laborioasă a textului şi redactarea studiului care îl însoţeşte şi a corpului de note - şi a colaboratorilor săi - redactări, lecturi, corecturi, punere în pagină, copertă, tipar etc. Ediţia bilingvă prezintă textul în juxtalineară (text în greacă - text în română); ea este întregită de un amplu comentariu pe capitole, note patristice, indice de nume şi de locuri. Felicitări lui Cristian Bădiliţă pentru rodnica împlinire a unui proiect ambiţios şi util. Fie ca aceste cărţi să aducă bucurie în suflete şi lumina cunoaşterii în minţile celor care se vor apleca asupra lor! (Silvia Colfescu)
*
Evanghelia după Luca şi Faptele apostolilor, redactate de acelaşi autor, constituie prima "istorie bisericească" a creştinismului. Ele ocupă un sfert din Noul Testament. Există dezbateri cu privire la caracterul "lucanian" al epistolelor soborniceşti, unii biblişti considerându-le parte a unei trilogii istorico-teologice, după Evanghelie şi Fapte. Majoritatea exegeţilor contemporani (mă refer în primul rând la Fitzmyer, Bock şi Marguerat) accentuează dimensiunea istorică a scrierii lucaniene în detrimentul altor două, la fel de importante: biografică şi apologetică. În opinia mea, dipticul "Evanghelie-Fapte" reprezintă un bios, o "biografie", în sensul antic al termenului, care înfăţişează, pe de o parte, viaţa şi învăţătura întemeietorului creştinismului (Evanghelia), pe de altă parte, viaţa primei comunităţi după urcarea lui Iisus la cer (Faptele). (Cristian Bădiliţă)

Parabola fiului risipitor sau a Tatălui iubitor? (Luca 15,11-32)

15,11 "Un om avea doi fii. 12 Cel mai mic dintre ei i-a zis tatălui: "Tată, dă-mi partea cuvenită din avere." Iar (tatăl) le-a împărţit agoniseala. 13 Nu după multe zile, strângându-şi toate (lucrurile), cel mai mic fiu a plecat într-un ţinut îndepărtat şi acolo şi-a tocat averea trăind în desfrânare. 14 După ce a cheltuit tot s-a abătut o foamete cumplită peste ţinutul acela, iar el a început să ducă lipsă. 15 Atunci a mers şi s-a oploşit pe lângă unul dintre locuitorii acestui ţinut, care l-a trimis pe câmpurile sale să-i pască porcii. 16 Poftea să-şi umple pântecele chiar şi cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu i le dădea. 17 Atunci, venindu-şi în sine, a grăit: "Câţi argaţi în casa tatălui meu au belşug de pâine, iar eu aici mor de foame. 18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-l voi ruga: "Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; 19 nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Socoteşte-mă ca pe unul din argaţii tăi." 20 Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Deşi el era încă la mare depărtare, tatăl său l-a văzut şi a fost străpuns de milă; şi alergând l-a cuprins pe după gât şi l-a sărutat. 21 I-a zis atunci fiul: "Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău." 22 Dar tatăl le-a zis slugilor: "Iute scoateţi stola cea mai aleasă şi îmbrăcaţi-l; puneţi-i inel pe mână şi încălţăminte în picioare; 23 şi aduceţi viţelul cel îngrăşat, jertfiţi-l, să mâncăm şi să petrecem, 24 fiindcă acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă, se pierduse şi a fost găsit. Şi au început să petreacă. 25 Iar fiul mai în vârstă se afla pe ogor. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă a auzit muzică şi jocuri; 26 şi chemând un slujitor l-a iscodit ce înseamnă acestea? 27 Acela i-a zis: "Fratele tău a sosit şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, fiindcă l-a redobândit sănătos." 28 S-a mâniat şi nu vroia să intre; dar tatăl a ieşit şi-l chema stăruitor. 29 Acela însă, răspunzând, i-a zis tatălui său: "Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; iar mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ţap, ca să petrec împreună cu prietenii. 30 Când însă a venit fiul acesta al tău, care ţi-a mâncat averea cu curvele, pentru el ai tăiat viţelul cel îngrăşat." 31 (Tatăl) i-a zis: "Copile, tu întotdeauna eşti cu mine şi toate ale mele sunt ale tale. 32 Dar trebuia să petrecem şi să ne bucurăm, fiindcă acest frate al tău era mort şi e viu, se pierduse şi a fost găsit." (traducerea mea, C.B.)

Apare numai în Evanghelia după Luca şi este cunoscută sub numele de "Parabola fiului risipitor". Latină: De filio prodigo. În germană, Der Verlorene Sohn, "Fiul cel pierdut", titlu care trimite la parabolele precedente. Această denumire nu este greşită; eu însă aş prefera să scot în evidenţă figura tatălui iubitor, adevăratul protagonist al povestirii. Dragostea, capacitatea de iertare şi bucuria resimţită de tată sunt "eroinele" textului de faţă. Mama lipseşte. Apar numai personajele "necesare". Tatăl trimite la figura Tatălui ceresc, iar fiul risipitor corespunde, pe plan uman, oii rătăcite şi drahmei pierdute din parabolele anterioare. Prima interpretare atestată aparţine gnosticilor valentinieni (sec. al II-lea), care vedeau în fratele mai mare un simbol al îngerilor răi, geloşi pe oamenii mântuiţi de Iisus. Despre soarta parabolei în artă, literatură, filozofie cf. bibliografia la W.S. Kissinger, Parables of Jesus. A history of interpretation and bibliography, 1979, pp. 351-370. Câteva interpretări moderne au fost adunate şi prezentate de Ioan. I. Ică jr. în Cartea fiului risipitor. 6 lecturi pentru omul contemporan, Sibiu, 1998. Textele sunt semnate de Joachim Jeremias, Vasilios Gondikakis, Marko Rupnik, Nicolae Steinhardt, Jean-Luc Marion şi Constantin Noica. Aş menţiona, cu titlu special, romanul lui André Gide, Le retour de l'enfant prodigue (Întoarcerea fiului risipitor). Gide imaginează un al treilea fiu, născut în timpul absenţei fiului risipitor. La întoarcerea acestuia, noul mezin doreşte să-şi ia, la rândul său, zborul din "cuibul" familial. "Cuminţitul" îl încurajează punându-şi în el toate speranţele nerealizate. El îi urează celui de-al doilea fiu risipitor "să nu se mai întoarcă niciodată".

15,11 "doi fii": de timpuriu cei doi fii au fost interpretaţi ca simbolizând Sinagoga şi Biserica. Dar sensul parabolei (bucuria provocată de convertirea mezinului) nu se potriveşte cu o asemenea interpretare.

15,12 "dă-mi partea cuvenită din avere": conform cutumei iudaice tatăl îşi putea împărţi averea copiilor prin testament, sau le putea dărui partea cuvenită încă din timpul vieţii. Avem de-a face cu a doua situaţie. Mezinului îi revenea doar un sfert din avere, celelalte două sferturi aparţinând fiului mai mare. Probabil tatăl i-a dăruit fiului echivalentul în bani al părţii sale de moştenire. // "agoniseala": gr. bion, termenul înseamnă "viaţă", dar aici are sensul de "cele necesare traiului", adică, "avere", "agoniseală". Din text reiese că tatăl le-a dat ambilor fii părţile cuvenite de moştenire. Nu trebuie făcut exces de zel în legitimarea istorică a situaţiei. Avem de-a face cu o parabolă, nu cu un document istoric.

15,13 "în desfrânare": gr. asotos. Adverb interesant, de la alpha privativ şi verbul sozein, "a salva, a mântui". Mezinul trăieşte ca un damnat, ca un "nemântuit".

15,14 "s-a abătut o foamete": litt. "a fost o foamete": cred că foametea este, aici, un semn dumnezeiesc, care trimite şi la episodul fraţilor lui Iosif povestit în Geneză. Datorită foametei Iosif îşi reîntâlneşte fraţii şi-i salvează. Constrângerile exterioare aplanează uneori conflictele din sânul unei familii etc. Foametea apare după ce tânărul îşi cheltuise averea moştenită. Mai mult, el se află într-un ţinut străin, unde nu poate cere ajutor nimănui. Situaţia este cu adevărat disperată. // "cumplită": gr. ischyra, "puternică".

15,15 "s-a oploşit": gr. ekollethe. "S-a dat pe lângă", "s-a lipit de cineva". Tânărul îşi pierde treptat demnitatea. Acum se gudură ca un căţeluş pe lângă un stăpân pentru a căpăta ceva de mâncare. // "să-i pască porcii": stăpânul e un păgân, porcul fiind animal necurat pentru evrei. Nu înţeleg însă de ce interpreţii presupun că tânărul ar fi un evreu? Parabola este scrisă pentru un public păgân, are valoare universală, iar Luca însuşi nu precizează că tânărul ar fi evreu. Presupunând însă că ar fi evreu, decăderea sa e cumplită: ajunge să păzească o turmă de animale necurate, ba chiar invidiază porcii pentru roşcovele cu care se hrănesc.

15,16 "Poftea": gr. epethymei. Verb sugestiv, care descrie funcţia animalică a sufletului uman. Tânărul poftea ca un animal. Întreaga expresie (poftea să-şi umple pântecele) trimite la felul animalic de a mânca. // "roşcovele": gr. keration. Cuvântul grec trimite la forma fructului, în formă de "corniţe". E vorba de fructul unui arbust numit şi "pâinea Sfântului Ioan", care creştea în regiunea din jurul Mării Mediterane. // "nimeni nu i le dădea": cine-l împiedica să mănânce roşcovele? Trebuia să i le dea neapărat cineva? Doar se găseau pe câmp. Probabil Luca doreşte să pună în evidenţă singurătatea mezinului (aflat în ţinut străin).

15,17 "venindu-şi în sine": ajuns în ultimul hal tânărul se trezeşte amintindu-şi de tatăl său. La ananghie ne amintim de cele mai apropiate fiinţe. // "argaţi": gr. misthioi. "Angajaţi", "lucrători cu ziua". Unele traduceri franceze propun "mercenari", echivalare forţată. Aceştia aveau un statut inferior sclavilor (douloi) nefiind angajaţi decât pentru lucrări ocazionale. Sclavii făceau parte din familie, argaţii nu. Aşadar până şi lucrătorii cu ziua sunt hrăniţi din belşug în vreme ce fiul stăpânului moare de foame.

15,19 "Socoteşte-mă ca pe unul din argaţii tăi": litt. "fă-mă ca pe unul din argaţii tăi". Fiul renunţă la calitatea lui de fiu (ştie că nu mai este vrednic) şi ar fi mulţumit să fie tratat ca un argat, numai să aibă cu ce se hrăni. După "întoarcerea în sine" tânărul îşi recunoaşte vina, apoi se pocăieşte. Atitudinea sincer smerită îl va ridica iarăşi la statutul de fiu.

15,20 "Deşi el era încă la mare depărtare": foarte subtilă notaţie. Tatăl nu doar că nu-şi uitase fiul, ci-l aştepta, uitându-se mereu în zare poate poate îl va vedea. Tatăl vine spre fiu, nu invers. // "a fost străpuns de milă": gr. esplanchnisthe. Verb sugestiv, folosit de evanghelişti (de pildă, Marcu 6,34 sau 8,1) în legătură cu Iisus. Splanchnon înseamnă "vintre, organe interne", referindu-se mai ales la organele importante, inimă, ficat. Verbul redă sentimentul de bulversare interioară. Iisus vindecă sau face un miracol după ce este "bulversat" de o situaţie limită sau de soarta cuiva. Aici, tatăl simte acelaşi lucru: întreaga lui fiinţă e tulburată la vederea fiului care se întoarce. Nici nu-i poate distinge chipul (fiind la mare distanţă); nu vede că fiul e marcat de foame şi de lipsuri. Vede esenţialul: că este fiul său. Iar dacă se întoarce înseamnă că are nevoie de el. Atunci îi iese alergând înainte. // "alergând l-a cuprins (i-a căzut în jurul) pe după gât şi l-a sărutat": trei acţiuni care aproape se confundă, se întrepătrund datorită vitezei. Tatăl (deşi în vârstă) aleargă de nerăbdare, dar şi de bucurie că-şi revede fiul. // "l-a cuprins pe după gât": expresia exactă este "i-a căzut în jurul gâtului". Tatăl l-a cuprins pe după gât pe fiu şi s-a lăsat în jos. Abandonare totală în braţele fiului mult-aşteptat. // "l-a sărutat": semn de salut, dar şi de împăcare afectuoasă.

15,21 "am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta": fiul vorbeşte primul. Tatăl a făcut gestul esenţial, dar fiul rosteşte cuvintele esenţiale, de pocăinţă şi smerenie. El repetă exact ce-şi făgăduise. Nu se eschivează. E om de cuvânt, dintr-o bucată. A mers până la capăt cu greşeala; merge până la capăt şi cu pocăinţa.

15,22 "slugilor": slugile fac parte din familie. Nu sunt argaţi. Ele participă la bucuria tatălui. // "stola cea mai aleasă şi îmbrăcaţi-l; puneţi-i inel pe mână şi încălţăminte în picioare": tatăl nu doar că nu-l tratează ca pe un argat (aşa cum ceruse fiul), ci ca pe un oaspete de seamă. Îl îmbracă, îl încalţă, îi pune inel pe mână, semn de preţuire maximă. Interpreţii au remarcat asemănarea cu scena în care Faraon îl onorează pe Iosif: îi oferă un veşmânt din in, îi pune pe deget propriul inel, iar la gât un colier de aur. Cf. Gen. 41,42. // "stola": gr. stole, termen rar, folosit de Marcu în 16,5, dar mai ales de autorul Apocalipsei: aleşii din cap. 6,11 sunt înveşmântaţi în stolai. Această "stolă" este prote. Unii interpreţi consideră că prote trebuie înţeles cronologic: haina dinainte ca fiul să plece din casa părintească. Contextul impune însă un sens calitativ: haina cea mai bună, de "primă calitate". Tânărul e onorat de tatăl său cu cele mai alese daruri: haină, îmbrăcăminte, inel, plus un ospăţ ieşit din comun. Cel dezbrăcat e îmbrăcat, cel desculţ e încălţat, cel ajuns porcar primeşte inel aristocratic. // "puneţi-i inel": litt. "daţi-i inel".

15,23 "viţelul cel îngrăşat": nu gras, ci îngrăşat. Îngrăşat anume pentru a fi consumat. Carnea era un lux, iar sacrificarea unui viţel avea loc numai cu prilejul unui eveniment important. De remarcat iuţimea cu care se succed poruncile tatălui. El nu-i cere fiului socoteală, nu-i reproşează nimic. Îl îmbrăţişează, îl repune în drepturi şi, în culmea entuziasmului, porunceşte pregătirea unui ospăţ regesc. // "să mâncăm şi să petrecem": litt. "mâncând să ne simţim bine".

15,24 "fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă etc": motivul bucuriei. A revenit la viaţă prin pocăinţă, convertindu-se. Tatăl nu se bucură pentru el însuşi, ci pentru fiul său, care şi-a redobândit viaţa.

15,25 "fiul mai în vârstă se afla pe ogor": intră în scenă fiul mai mare, omul aşezat, "fără probleme", destul de aspru tratat şi de exegeţi, şi de artişti, poeţi sau scriitori. Marele său "defect" ar fi cuminţenia. În realitate, marele defect al fiului mai mare este egoismul. El a rămas acasă nu din dragoste pentru tatăl său, ci din interes personal (a căpătat cea mai mare parte din moştenire, o duce bine, nu-l interesează de grijile altora). Acum nu se bucură de întoarcerea fratelui pentru că-şi simte "poziţia" ameninţată: nu va mai fi singurul fiu, ci va avea un concurent şi încă unul serios după cum rezultă din bucurie tatălui. Tatăl a fost atât de nerăbdător să-l cinstească pe mezin, încât nici nu s-a gândit să trimită după fiul cel mare. Acesta are tot dreptul să se enerveze. El a trudit întreaga zi, iar când se întoarce acasă frânt de oboseală găseşte o petrecere (la care n-a fost chemat) dată în cinstea unui "terchea-berchea". // "a auzit muzică şi jocuri": la fel cum tatăl îl văzuse pe mezin de la depărtare, fiul mai mare aude muzică de la depărtare. După uimire vine enervarea. Textul trebuie înţeles aşa: "a auzit muzică şi a văzut dansuri", dar Luca foloseşte acelaşi verb. Invitaţii jucau pe muzica instrumentelor.

15,28 "S-a mâniat şi nu vroia să intre": unde să intre? În locul special amenajat pentru petrecere. Probabil un ţarc în aer liber, din moment ce fratele mai mare a văzut totul de la distanţă. Dar nu l-a văzut şi pe fratele său, ori dacă l-a văzut nu l-a recunoscut. Află despre ce este vorba de la o slugă. În cele din urmă tatăl iese afară şi încearcă să-l aducă la petrecere. Tatăl alergase la mezin, acum vine şi la celălalt fiu. El este "agentul de echilibru". Nu poate alege între cei doi fii. Îi iubeşte pe amândoi, nu poate renunţa la niciunul. E condamnat să-i împace.

15,30 "fiul acesta al tău": nu spune "fratele meu", ci "fiul acesta al tău", detaşându-se de mezin. Ca şi cum între el şi mezin n-ar fi nicio legătură de rudenie. Reproşurile adresate tatălui pleacă de la premise negustoreşti. Fratele mai mare nu înţelege că tatăl nu poate renunţa la iubirea pentru celălalt fiu, aşa cum ai renunţa la o bucată de pământ sau la o pungă cu bani. // "viţelul cel îngrăşat": gelozia fratelui mai mare se abate şi asupra viţelului cel îngrăşat, amintit de trei ori în doar câteva versete. Dovadă că reprezenta o adevărată comoară la casa omului. Fiul cel mare a muncit şi-a îngrăşat viţelul, iar cel mic vine şi-l mănâncă. Dacă s-ar fi simţit cu adevărat frate s-ar fi bucurat de tăierea viţelului.

15,31 "Copile, tu întotdeauna eşti cu mine şi toate ale mele sunt ale tale...": este cea mai tulburătoare şi frumoasă replică din literatura lumii şi orice comentariu i-ar sărăci conţinutul. O recitesc mereu ca pe o rugăciune de împăcare.

15,32 "e viu": tatăl reia replica de mai înainte, dar verbul e uşor diferit. Slujitorului îi spusese că "mezinul a revenit la viaţă", făcând aluzie la întoarcerea acasă; acum spune simplu şi direct "e viu". Cum să nu te cuprindă bucuria când propriul tău copil, carne din carnea ta, suflet din sufletul tău, care murise pentru tine, a înviat? Parabola se termină cu această replică. Cum va fi reacţionat fratele mai mare? Nu vom şti niciodată.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer