Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De fapt scriu despre ceea ce nu-mi place


Alexa Băcanu, un interviu cu Inna Cebotari

07.10.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Inna Cebotari e actriţă şi dramaturg din Republica Moldova şi unul dintre cei cinci rezidenţi ai proiectului Drama 5 - rezidenţe de scriere dramatică.

Proiectul, organizat de Reactor de creaţie şi experiment din Cluj-Napoca în vara lui 2016 la Cluj, a presupus întâlniri regulate ale rezidenţilor cu mentorul lor - dramaturgul Alina Nelega, precum şi lecturi şi discuţii cu alţi profesionişti din lumea teatrului. Au rezultat cinci noi piese de teatru, care vor ajunge toamna lui 2016 la public prin patru spectacole-lectură şi o punere în scenă cu premiera în luna octombrie 2016.

Entuziaştii, piesa scrisă de Inna în vara lui 2016 va fi prezentată sub formă de spectacol-lectură, în regia lui Raul Coldea, luni, 10 octombrie 2016, la Reactor. Textul surprinde un scurt moment din viaţa membrilor unei familii din Chişinău, aduşi împreună de ziua de naştere a tatălui. Deşi totul începe ca o cină banală, tensiunile dintre copiii plecaţi în străinătate şi cei rămaşi acasă ies încetul cu încetul la lumină, pe măsură ce emoţiile sunt eliberate de căderea nopţii, dar şi de alcool şi mâncare. Rezultatul e plin de umor, dar emoţionant, cu sensuri şi subtilităţi care continuă să iasă la iveală mult după ce ai încheiat lectura.

Într-o scurtă discuţie cu echipa Reactor, Inna a povestit despre multiplele influenţe care au format-o, despre bogăţia limbii care se vorbeşte acum la Chişinău şi despre susţinerea de care au nevoie tinerii dramaturgi.

Mai multe detalii despre Drama 5 puteţi citi pe pagina reactor-cluj.com sau pe facebook.com/Drama5.rezidente şi facebook.com/ReactorCluj.



Alexa Băcanu: Cum ai început să scrii teatru?
Inna Cebotari: Eram într-o situaţie de criză, asta pe de o parte şi în acelaşi timp se întâmplau schimbări radicale, schimbări importante în viaţa mea. Atunci am început să scriu. Am pornit de la texte foarte scurte: exerciţii, schiţe. Totul începuse cu un an productiv, plin şi diferit de tot ce făcusem până atunci în calitate de actriţă, anul de tranziţie la Centrul de Dramaturgie Contemporană (CDC) din Chişinău. Eram responsabilă de proiectul «Playwriting: Work in progress» în cadrul CDC. Tot la acest Centru de Dramaturgie, tinerii din ţară, aveau posibilitatea să-şi încerce puterile în regie, astfel încât erau organizate şi prezentate săptămânal spectacole lectură pe texte contemporane. Tot în perioada aia, am dat la master de scriere dramatică la Angelina Roşca şi Mihai Poiată. Aşa am început să descopăr câte ceva din bucătăria scrisului. Cu un an mai târziu în cadrul Festivalului Internaţional de Dramaturgie Contemporană «VERBARIUM» organizat de CDC, am cunoscut-o pe Alina Nelega şi următorii doi ani, am ajuns să fiu masterandă la Târgu-Mureş. Programul de studii organizat de Alina cu întâlniri, discuţii, feed-back-uri, workshop-uri unde erau invitaţi dramaturgi din toată lumea, a creat spaţiu fertil pentru scriere, analiză şi dialog.

În perioada aia, locuiam şi studiam la Moscova. Itinerarul meu era: Moscova - Chişinău - Târgu-Mureş. La Moscova am avut şansa să fiu liber ascultător (masterat-regie, timp de doi ani) la Şcoala-studio MHAT şi Meyerhold Theatre Centre, coordonator artistic Victor Ryzhakov. Aveam ore de Dramaturgie şi Analiza textului dramatic cu Ivan Viripaev, Sasha Denisova, ore de regie cu Victor Ryzhakov, Teatrologie, Filozofie şi Istoria teatrului - Anna Stepanova, Vadim Sherbakov, Sergey Naidionkin, Elena Kovalskaya, Istoria muzicii şi Analiza muzicii academice contemporane cu Ludmila Bakshi, Scenografie - Vera Martinov, Tehnologiile 3D în teatru cu Vladimir Gusev şi încă o sumedenie de ore cu mulţi alţi pedagogi de la care ai plăcerea să înveţi şi vrei să fii în dialog cu ei.

Înainte de asta am absolvit proiectul cultural-teatral de Management şi Administrare a Teatrelor de Stat; un proiect al Departamentului Cultură (Moscova) - Şcoala Liderului Teatral. Având şansa să învăţ la şcoli bune din diferite ţări, să călătoresc pe la festivaluri, work-shop-uri etc, am trecut printr-o perioadă excepţională, perioadă în care m-am redescoperit, în care am acumulat experienţă, informaţie şi o comunitate minunată de oameni care-mi sunt aproape ca fel de a fi şi de a vedea lumea. În tot acest timp am scris, ceea ce continui să fac şi acum. Cam asta ar fi povestea pe scurt.

A.B:. Există autori pe care îi admiri şi al căror stil te-a inspirat?
I.C.: Nu mă inspiră neapărat autorii, în primul rând mă inspiră viaţa. Din autori, ar fi... Anton Cehov cu felul lui de a scrie unde totul e bine calculat, ironic, provocator. "Diavolul în carne şi oase", cum îl numea cineva din colegi. Piesele lui aparent plictisitoare, dar clar vădit comice cu evenimente ascunse după culise, în care autorul surprinde cu exactitate prostia omenească astfel încât contemporanii lui aflau cu stupoare că serveau drept sursă de inspiraţie pentru textele sale, m-au provocat să scriu piesa Limerenţă. Muzica textelor lui Ivan Viripaev, felul lui de a vorbi despre droguri, crime, trădări etc, într-o manieră poetică, expresivă, care încântă şi înspăimântă în acelaşi timp. Sarah Kane este un univers aparte pentru mine. Textele ei. Viaţa ei. N-aş putea spune exact cu ce mă ia, cred că prin simplul fapt că a fost cine a fost şi a scris ceea ce a scris. Martin MacDonagh e demenţial. Am observat că lumea ori îl iubeşte, ori îl urăşte. Aş mai aminti de Maxim Kurochkin care creează universuri, legislaţii noi şi în condiţiile propuse îşi scrie textele. Să mai continui?

Am un text la care-am început să lucrez în vara lui 2015, un text care se cerea scris. Nu aveam decât să scriu pe hârtie ceva ce se revărsa din mintea mea. Un text scris pe relax, neplanificat. Eram la o bere şi mi-a venit ideea. Am deschis agenda pe care-o port mereu cu mine şi-am început să scriu. S-ar putea spune că e un text scris sub influenţa berii româneşti, la Târgu-Mureş. De ce nu? Berea uneori inspiră.

A.B:. Actriţă sau autor dramatic? Ce îţi oferă fiecare diferit de celălalt?
I.C.: Autorul vede esenţa lucrurilor, cel puţin ar trebui să vadă, se poziţionează deasupra lucrurilor şi urmăreşte sau vede totul dintr-o parte. Actorul este şi într-o oarecare măsură chiar trebuie să fie în interior. Greu de articulat, fiindcă totul depinde de context. Însă, în cazul meu, experienţa actoricească mă ajută şi îmi completează munca în calitate de autor dramatic şi invers.

A.B:. Despre ce îţi place să scrii?
I.C.: De fapt scriu despre ceea ce nu-mi place.

A.B:. Cum ai ajuns la Drama 5?
I.C.: Am găsit informaţia pe net. Între timp mai vorbisem cu actori, dramaturgi din Cluj şi din Târgu-Mureş, mi-au spus că echipa REACTOR e foarte tare şi că merită să-ncerc. Ţi se oferă timp, spaţiu, ai în jurul tău oameni din breaslă, un mentor (Alina Nelega), pe scurt, toate condiţiile necesare pentru a scrie. Asta m-a motivat să aplic.

A.B:. Povesteşte puţin despre textul pe care vrei să îl dezvolţi în cadrul rezidenţei.
I.C.: Prin textul Entuziaştii încerc să analizez acele câteva evenimente importante care s-au întâmplat la sfârşitul secolului XX. Evenimente care au marcat generaţii întregi. Totodată, prin acest text, mi-am propus, în primul rând pentru mine, să încerc să fac un mic studiu lingvistic a limbii române contemporane vorbită la Chişinău. Arhaismele, neologismele şi regionalismele, cuvintele de argou şi de jargon, rusismele şi mai nou englezismele... mi-am dat seama câtă muncă ar fi pentru lingvişti. De-ai şti câte tipuri de sens există numai într-un singur neologism în argou rostit de un chişinăuian.

A.B:. Care ar fi viitorul ideal pentru tine, atât ca actriţă, cât şi ca autor dramatic?
I.C.: Ideal? Atunci despre ce să mai scriu şi de ce să mai ies pe scenă?

Ştii, zilele astea am dat de-un articol unde era ceva despre ceea ce ne-aşteaptă în viitorul apropiat. Una din presupuneri e că-n următorii 20 de ani datorită faptului că va creşte durata vieţii, o să se schimbe din nou modelul de trai şi va apărea necesitatea de a-ţi schimba profesia de cel puţin două-trei ori de-a lungul întregii vieţi. Absolvi o facultate, activezi în domeniul dat 10-20 ani, după care iar mergi la studii, absorbi o profesie nouă, activezi în cadrul acestui nou spaţiu şi tot aşa până la o sută douăzeci de ani. Şi mă-ntreb, eu ce-aş alege să fac în aceste condiţii? În orice caz scrisul necesită timp, perseverenţă, este ceva ce nu ţine doar de aspectul tehnic, e ceva insesizabil. Ori se-ntâmplă, ori nu. Ori îţi vine să spui / să scrii, ori nu. Îţi ia mult timp până simţi că eşti gata să scrii. Mă refer aici la perioada de acumulare. În ceea ce mă priveşte, mă sperie că am nevoie de atât de mult timp să-mi formulez gândurile pe foaie, mai ales luând în consideraţie timpurile în care trăim, unde totul se întâmplă foarte repede. Ideea e că anturajul în care trăiesc, este o sursă nesecabilă de inspiraţie. Probabil puţini autori au noroc de o astfel de "fericire". Timp e greu de găsit, luând în consideraţie legile fizice ale lumii pe care o cunoaştem noi azi. Aşa că atunci când apare momentul în care în sfârşit pot să scriu, încerc să nu ratez nici o şansă. În cazul dat mă refer la proiecte de genul Drama 5 - rezidenţe de scriere dramatice.

În ceea ce priveşte actoria, situaţia e diferită. Ideal ar fi să fac parte din proiectele care mi se par interesante, curioase, pe care le consider importante. Dar e tocmai ceea ce se întâmplă mai rar. Nu văd problema spaţiului, am învăţat să călătoresc şi ştiu că oamenii alături de care mi-ar fi interesant să lucrez, ar putea fi pe un alt continent sau poate chiar aici, lângă mine, important e să ne găsim. Să-mi găsesc echipa.

A.B:. Ce crezi că lipseşte din dramaturgia din România şi cum s-ar putea umple acel gol?
I.C.: Ok. Stai să mă gândesc cum formulez... de obicei oamenilor nu prea le place când vine cineva de undeva şi le spune ce le lipseşte, ce nu e bine şamd. Din discuţiile cu colegii de teatru din România, am ajuns la concluzia că şi aici cam lipseşte dialogul. Poate un Centru de Dramaturgie Contemporană sau ceva de acest gen ar fi un motor? Crearea condiţiilor pentru tinerii dramaturgi. În viziunea mea, de exemplu, ar fi normal ca atât teatrele de stat, cât şi ministerele, departamentele de cultură etc, să finanţeze rezidenţe pentru tineri dramaturgi care scriu teatru. Şi asta chiar dacă ele (aceste texte) nu vor fi montate niciodată. E normal ca tinerii dramaturgi să fie susţinuţi. Astfel investeşti în dezvoltarea şi calitatea ţării tale şi nu doar pe plan cultural. Voi aduce drept exemplu ceea ce-a spus directorul general de la Bolshoi Teatr din Moscova, Vladimir Urin, la una din lecţiile noastre. A ridicat iPhone-ul să-l vadă toată lumea din auditoriu şi-a zis: "O ţară-n care nu se face teatru - bun, calitativ, cu impact social, nu este în stare să creeze / să inventeze astfel de tehnologii" şi după cum îţi poţi da bine seama, nu era vorba de reclamă pentru iPhone.

Un alt aspect important este transparenţa, atunci când se organizează concursuri de dramaturgie, cât şi implicarea activă şi dorinţa de a găsi acei tineri, viitori dramaturgi.

Kirill Serebrennikov, regizor de teatru şi film, director la Gogol Center din Moscova, încearcă să găsească finanţare în fiecare an pentru a comisiona tineri dramaturgi să scrie teatru, chiar dacă nu toate textele vor fi montate. Creşterea economică eficace a ţării depinde în mod direct de dezvoltarea culturii în ţară. Iar noi ştim deja din propria experienţă că atunci când vine următoarea criză, în primul rând se taie din cultură.

A, da... Important. Aş mai menţiona desacralizarea.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer