Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Tamang Heritage Trail - Parcul Naţional Langtang, Nepal (I)


Iuliana Marchian

16.01.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Din luxul mănăstirii Kopan, Rishi (guide-porter-ul meu montan) mă duce la hotelul Matribhimi (hotelul lui unchi-său), o bombă jegoasă, dar aproape de Gongabu Bus Station (pe drumul de centură al Kathmandu-ului), de unde plecăm a doua zi spre Syabru Besi în munţi. Mâncăm într-un local din apropiere (pe banii mei), îi pică faţa când vede poza prietenului meu pe telefon, apoi mă retrag la scris în sala de mese a hotelului.

A doua zi mergem la autogară, un melanj de autobuze, oameni, animale şi vânzători ambulanţi. Rishi a uitat biletele de autocar acasă, dar se descurcă, autocarul este deluxe cică, are prize şi televizor cu hit-uri indiene, dar în rest stă să crape. Se merge cu uşa deschisă, la o curbă îmi zboară rucsăcelul (cu bani) pe uşă, iar Rishi zboară după el urgent. Drum cu praf, gropi, ajutorul de şofer are scăunelul lui între rânduri, când este drum îngust se dă jos şi ghidează (o bătaie înfundată = stop, mai multe bătăi = continuă).

Până în Syabru Besi facem 9 ore (~200 km), cu pauză de prânz în Kalika Sthan şi controale în zona Parcului Naţional Langtang: verificat paşaport, permise trekking, bagaje, iar Rishi semnează că are grijă de mine. În Syabru Besi stăm la Yala Peak Guesthouse, la strada principală, camera este infectă, dar am apă caldă, iar preţurile la mâncare se dublează brusc faţă de Kathmandu.

Tamang Heritage Trail este un trekking mai puţin popular din Nepal, dar în vecinătatea celebrei şi aglomeratei văi Langtang. Trekking-ul durează 5-7 zile (vizită opţională la graniţa cu Tibetul) şi trece prin sate ale etniei tamang (inclusiv tibetani refugiaţi). Satele sunt încă foarte vii şi au o viaţă aparte, în ciuda accesibilităţii limitate. Trekking-ul a fost iniţiat ca o alternativă la îmbunătăţirea vieţii locale prin turism, pe lângă muncile agricole de supravieţuire.


În prima zi de trekking plecăm de la Syabru Besi, trecem prin pasul Bahun Danda, apoi pe un drum forestier depăşim valea Goljung şi coborâm pe curbă de nivel spre satul Gotlang.

Îi dau lui Rishi să-mi care strictul necesar, iar eu rămân cu rucsacul mic cu apă şi geanta foto. Ne înscriem pe o potecă abruptă imediat la câteva case de pensiunea unde am stat. După ce părăsim Syabru Besi (1.467 m altitudine), poteca se transformă în trepte din piatră abrupte, care trec printre plantaţii de muştar şi hrişcă. Pe o porţiune de drum merg cu noi doi puştani, Rohan şi Nima.


La prânz ne oprim în pasul Bahun Danda (2.100 m altitudine), la Golgung Danda Chhangang Lodge, unde mâncăm dhal bhat. Urc repede şi la Tsamkhang Stupa, unde un lama şi un grup de femei tamang recită mantre. Din pas mergem pe un drum forestier până depăşim valea Goljung, apoi coborâm spre satul Gotlang (2.238 m altitudine), unde găsim cazare superbă la Golang Homestay.

Sala de mese a pensiunii are pictate scene nepaleze (urs panda roşu, leopard de zăpadă, munţi). Bem un sherpa tea / suchia (unt de iac topit, sare, lapte de iac şi ceai nepalez). Mai vin patru francezi la pensiune şi la cină mâncăm dhendo (piure din făină de porumb, cu legume şi sos).



A doua zi de trekking coborâm din satul Gotlang în lungul văii Bamdang Khola spre satul şi valea Chilime, apoi urcăm susţinut spre satele Cherka şi Gonggang şi înnoptăm în Tatopani.


Dimineaţa am 10 grade în cameră, mănânc o omletă cu chapati (lipie) şi mă plimb prin Gotlang, sat pitoresc cu case cu obloane cu decoraţii tibetane. Din sat începe o linie de chorten-uri, care se continuă şi afară din sat. Chorten-ul este o construcţie din pietre pe care sunt scrise mantre şi care sunt dispuse piramidal, aparţine de regulă unei familii şi este ridicat în memoria morţilor.

Urmăm linia chorten-urilor înspre valea Bamdang Khola. Într-o curte o femeie vântură meiul, în altă curte o tibetancă are cercei din aliaj mari cât palma mea, ciupilică pe cap (syadi) şi şorţ purtat la spate (guni).



Când intrăm efectiv pe valea Bamdang Khola, apar şi treptele de piatră pe care coborâm susţinut până aproape de satul Chilime (1.762 m altitudine). Ne apropiem de confluenţa cu valea omonimă, trecem pe lângă alte chorten-uri şi ziduri de piatră cu mantre, în dreapta sus vedem satul Goljung şi pasul Bahun Danda unde am fost ieri, iar sus departe deasupra norilor apare semeţ vârful Langtang de vreo 7.000 metri.


Trecem râul Chilime pe un pod suspendat şi începem urcuşul de 860 m diferenţă de nivel spre satul Tatopani. În drum spre cătunul Cherka ne întâlnim şi cu un nene care lucrase în Malaysia şi abia acum vine acasă la nevastă şi copil după 13 ani; urcă în satul Gonggang, are doar o geantă pe umăr şi este fericit că are cu cine vorbi pe drum; nu se grăbeşte şi îl lăsăm în urmă când se întâlneşte cu un cunoscut. Ajungem repede în cătunul Cherka (2.038 m altitudine) şi ne oprim la Cherka Hotel & Waterfall Viewpoint, unde mâncăm de prânz. Mănânc cartofi cu legume şi ou, iar cei trei copii ai gazdei se suie constant pe mine, în timp ce afară picură câţiva stropi de ploaie.


Urmează un urcuş groaznic până în satul Gonggang (2.227 m altitudine), printre gospodării şi agricultură practicată pe terase succesive în terenul abrupt, apoi avem o curbă de nivel în constantă urcare până în satul Tatopani (2.607 m altitudine). Tatopani înseamnă izvoare termale în nepaleză, dar acum au rămas doar bazinele, cutremurul din 2015 a înghiţit efectiv izvoarele.


În satul Tatopani stăm la Eco Guesthouse, unde mai sunt doi americani, Matt şi Heather, care se bucură să vadă primul turist în două zile, adică eu. Nu avem duş sau wi-fi cum scrie în reclamă, dar se face foc în sala de mese, mâncăm iar dhendo şi carne de pui pentru reîntregirea forţelor.

A treia zi de trekking, urcăm din satul Tatopani spre cătunul Brimdang, apoi continuăm urcarea spre cătunul turistic Nagthali Ghyang.

Porridge (tsumpa) cu o singură lingură de muesli la micul dejun îmi este insuficient după două zile de trekking, iar Rishi îmi spune că trebuie plătit orice în plus. Mă plimb prin Tatopani, un sat transformat în mini-staţiune, cu jumătate din case ca pensiuni, văd fostele bazine de ape termale şi toţi copiii mă întâmpină cu tradiţionalul Namaste. Mă întorc la pensiune, Rishi este gata şi vrea să ajungem azi până în satul Thuman (6-8 ore de mers pentru a treia zi consecutiv).


Plecăm din Tatopani spre cătunul Brimdang, dar sunt obosită. Pădurea subtropicală cu liane mă revitalizează, iar poteca chiar coboară uneori, deşi trebuie să urcăm la 3.000 metri. În capătul văii Sanjen Khola se vede în depărtare vârful Ganesh Himal de peste 7.000 metri. Ajungem în cătunul Brimdang (2.848 m altitudine), cu câteva case dărăpănate şi o mănăstire părăsită. Într-o căsuţă o femeie găteşte sos de urzici pentru dhal bhat, gospodăria are de jur împrejur mai de toate, grădiniţă de legume, poduleţ la un izvor pentru spălat rufe (şi oamenii) şi anexe pentru porumb.


Urcăm spre Nagthali Ghyang pe o potecă domoală, care urcă apoi abrupt spre 3.000 m altitudine. Vine ceaţa din vale, realizez că nu voi vedea panorama lanţului Langtang şi îi propun lui Rishi să nu mai coborâm în Thuman, ci să înnoptăm în Nagthaly Ghyang (3.165 m altitudine).

Ne cazăm la Nagthali Great Wall Lodge, unde se repetă faza cu mâncarea. Spaghetele au doar o linguriţă de ton cu sos de roşii şi puţină brânză de iac, sunt certată când cer în plus de mâncare, dar fac scandal şi se rezolvă; mai mănânc totuşi de control şi o clătită cu câteva felii de mere.


După masă mă plimb prin zonă şi îi regăsesc pe americani care stau pe un izopren pândind panorama spre Langtang. Îngheţăm împreună pe izopren până cobor la pensiunea mea, unde o babă gârbovită îmi cere de mâncare. Pândesc panorama sorbind dintr-un termos ceai fierbinte de lămâie şi tot aştept să iasă munţii din nori, ceea ce se întâmplă pe mici zone doar câteva minute.

Pe seară ne ajung din urmă cei patru francezi care au stat cu noi în Gotlang; abia când vin şi ei, proprietarul pensiunii, un lama, taie lemne de foc pentru sala de mese. La cină mănânc momo umpluţi cu cartofi şi clătită cu brânză de iac. Când se termină lemnele, suntem trimişi la culcare.


(va urma)

Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la Tamang Heritage Trail, Langtang (partea I)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer