Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fragmente din prefaţa la Opera poetică (în pregătire)


Bogdan Ghiu

22.01.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Fragmente din prefaţa la Opera poetică (în pregătire)
 
[...]
 
Nu numai preistoria, ci şi istoria apariţiei acestei cărţi [Manualul Autorului] merită povestită pe scurt, cu atît mai mult cu cît, aşa cum se va putea constata, pune şi cele mai multe probleme de (re-)editare (semnalate, în ediţia de faţă, prin paranteze drepte şi note de subsol).
 
Pentru a-mi debloca scrisul (editarea lui, scrisul ca apariţie şi editare de sine), altfel spus, "pentru a nu mai rămîne repetent şi anul acesta", adică pentru ca manuscrisul să nu mai fie respins, aşa cum se întîmplase începînd din 1985, cînd îl predasem, de către cenzorii din cadrul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste alocaţi editurii Cartea Românească, m-am lăsat convins de poetul Florin Mugur, îngerul-redactor al cărţii, să practicăm, aşa cum se întîmplase şi în cazul clădirii Teatrului Naţional din Bucureşti de exemplu (a cărui formă iniţială, azi restituită, fusese "îmbrăcată" pentru a fi făcută nevăzută), o cenzură, de astă dată preventivă, prin adăugire, nu doar prin eliminare: "să nu aibă de ce să se agaţe", să nu li se pară nimic flou, suspect, "interpretabil". Şi asta deoarece oamenii, delegaţii, reprezentanţii regimului, cei care îi dădeau carne din carnea lor pentru ca acesta să le dea, paradoxal, înapoi să (se) mănînce, ajunseseră să practice o cenzură absurdă, inutilă, o cenzură de dragul cenzurii, ca pură afirmare şi materializare a puterii, care, tocmai pentru a-şi putea manifesta existenţa, adică a se re-constitui ca putere, nu trebuia să lase nimic nemarcat, neatins, ne(contra)semnat. Cenzura a fost marele (co-)autor al literaturii postbelice, chiar şi pur "spiritual", "apofatic", prin absenţă, prin neintervenţie... 
 
[...]
 
Titlul Arhipelogos reprezintă, alături de Evul Media şi de Dadasein (şi, poate, şi de altele, cu aspect mai puţin evident, precum Telepitecapitalism), una dintre marile mele invenţii-descoperiri poetice - şi, fireşte, proiecte, datorii de gîndire. Nu să dea nume epocii şi lumii (ca lipsă relativă de epocă şi de lume: tocmai în salvatoarea lor incompletitudine) în care trăieşte este principala misiune profetică (deoarece numele vin întotdeauna din viitor) a poetului, dincolo de practicarea, mai mult sau mai puţin asiduă, a poeziei propriu-zise? Ba da, evident. Dar într-o economie politică a scrisului atît de strict şi de atent codificată, reglementată şi controlată, cum să publici doar un cuvînt, o formulă, atît, fără să le pui, mai mult sau mai puţin fortuit, pe o carte, să le încastrezi într-un context? Arhipelogos îşi poartă (suportă) totuşi bine titlul, chiar dacă nu-l epuizează, ci doar îl lansează. 
 
[...]
 
(Poemul din carton) Urme de distrugere pe Marte este cartea mea cea mai experimentală, adică cea în care literarul, logosul, este cel mai avansat hibridat (echilibrat) prin vizual şi performativitate (nu doar prin discurs "teoretic", de pildă). Neo-avangardist şi contextual tehnologic, textele sînt transpuse în registrul imaginii, căci noi citim şi scriem tot mai mult (dar poate dintotdeauna de fapt) prin imagini şi ca imagine. Gestul acestei cărţi reprezintă însă doar aparent o abatere de la litera scrisului, căci abia încercînd să-i dau curs am reuşit să înţeleg că dintotdeauna, de fapt, mai cu seamă la începuturi, în anii 80, cînd scriam scurt şi atît cît se poate cuprinde simultan, pentru a conjura succesivitatea timpului, dintr-o singură privire, eu compuneam, de fapt, mai degrabă imagini decît texte, care erau plasate doar ca "ramă" şi ca obiect sub titulatura de "poeme". Pe de o parte flux, serialitate, succesivitate, pe de alta simultaneitate de tip vizual, aşadar. Scriu pentru a vedea, atît cît se poate privi. Nu poeme cu imagini, ci texte-imagine. Nu în sensul clasic-mimeticului ut pictura poesis, ci în sensul profetic al unor pictori inventatori de scris liber, post-semnificant, precum Paul Klee sau Cy Twombly: Alt Scris, post- sau de fapt extra-, trans-lingvistic, dincolo de (de)limitarea verbală a scrisului, urmărind să regăsească, să se re-verse în (sub-)scrisul comun. Există pictori care nu pictează, ci, propriu-zis, scriu mult mai bine decît mulţi scriitori. Scrisul nu poate fi radical. A scrie înseamnă a fi deja civilizat. Poate tocmai de aceea naşte scrisul literatura, ca metodă de a se căuta şi, deci, de a se extinde acolo unde i s-a spus că nu e.

[...]
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer