Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Casa cu nuc


Ana Tatu

11.02.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Baba Răchiţoaia se întorcea grăbită în lumina rece a dimineţii, măturând cu poalele fustei noroiul de pe uliţă. Se oprea din loc în loc, se uita bănuitoare în jur şi scotea din şorţ o sticlă de vin înfundată cu cocean de porumb. Bea gâlgâind îndelung, se scutura cu un aaah prelung, se ştergea la gură cu dosul palmei şi vâra sticla la loc. Şorţul era singura pată de culoare pe îmbrăcămintea neagră a babei Răchiţoaia, avea flori cusute mărunt pe margine şi un buzunar mare în faţă în care căra ce primea de pe la femei: un codru pământiu de săpun, o pâine mare şi rotundă, vreo bucată de brânză, aşa se dădea la naştere, ba şi câte o găină mai grasă, legată la picioare, cum era pasărea pe care o bălăngănea cu capul în jos, cu creasta prin noroi.

Moaşă din neam de moaşe şi vindecătoare, mă-sa adusese pe lume toată suflarea satului, iar ea ajutase să se nască toată puzderia de copii mărunţi ai celor pe care-i ajutase mă-sa să se nască, moşii lor fuseseră moşiţi de mă-sa mare, moaşa bătrână. Abia acum, la ea, apăruse concurenţa, un medic care venea săptămânal de la Bucureşti, halal concurenţă, era un tinerel cu tuleie de flăcău deasupra buzei, borţoasele nu se duceau la el, de ruşine, cum să se dezvelească ele în faţa unui bărbat necunoscut?! Tot baba Răchiţoaia făcea toată treaba, toate naşterile şi lepădările, mai controla câte o fată despre care se bănuia că nu a fost cuminte şi le era frică părinţilor să nu le-o dea cuscrii înapoi după nuntă, să se facă de ruşine în sat. Mai trăgea câte un os sucit, punea ventuze, "doftorul" ăla din Bucureşti doar venea pe tren şi scria pe nişte hârtii cât palma, iar primăvara împărţea siropuri pentru copii.

Ajunsă la răspântie, Baba Răchiţoaia s-a oprit să se închine, şi-a legat mai strâns basmaua şi a mai tras un gât de vin. A pornit mai departe chicotind, că-şi amintise de cum povestea mamă-sa când se băgase trenul în sat, şi, când a oprit prima dată în gară, toţi ţăranii se strânseseră cu braţele pline de coceni să dea la caii care trăgeau trenul, de se întorseseră acasă tot închinându-se de lucrătura dracului, maşinărie care mergea singură pe şine.

Sticla era goală pe jumătate în faţa primăriei, lasă, că nici nu ar fi vrut să ajungă cu ea acasă, la primărie se înregistra copilul, era în treaba ei, de moaşă, să facă asta.

Veselă a mai intrat baba la notar să-l anunţe că a făcut Lina un băiat, primul copil.
- Care Lina, bre?
- Lina a lu' Gheorghe, ăla din satu' nou. Haidi, maică, trebuie să-l ştii, Gheorghe Germanu', de la puţ.
- Eu de ştiut îl ştiu, dar ce scriu aici? Cum îi zice la copil?
- Radu.
- Şi mai cum?
- Păi, tu n-ai, maică, acolo numele lor? se oţărî baba supărată, îi şi spusese Gheorghe de câteva ori cum îl cheamă, dar e greu să-i ţii minte pe ăştia străini de sat, pe venetici.
- N-am, de unde să am?! mormăi notarul. Da' ţi-o fi scris pe vreo hârtie?
- Nu ştie nici unul carte, de ce să-mi fi scris, că nici io nu poci să citesc?!
- Păi, şi acum? Du-te înapoi, şi mai întreabă o dată.
- Gheorghe, Gheorghe, cum păcatele mele l-o chema? Ăla de are un frate, Năstase de la Băneasa! aproape că ţipă baba de entuziasm, speriind găina care se puse pe cârâit. Aşa-l cheamă, scrie acolo cum îţi zisei şi dă o cană să-ţi pun un strop de vin.

***
- Să tai, Stănică, nucul, auzi tu? E bătrân şi face umbră degeaba. Dă numai nuci seci, mătur frunze toată toamna. Taie-l, Stănică, am avea lemne o iarnă întreagă, şi-n locul lui punem roşii, apoi varză, să fim şi noi în rând cu lumea.

Când venea vorba de nuc, Stănică asurzea, îşi scurta gâtul şi mai tare până-i dispărea între umeri cu totul şi pleca în sat. Milana se temea de nuc, ura cu înverşunare umbra pe care o arunca peste bătătură, pământul sterp şi rece din jurul lui. Credea că de acolo le venea viaţa grea, nucul aducea necuratul, cu crengile lui încleştate în cer şi rădăcinile atât de adânci încât se înfigeau drept în iad de unde sugeau seva răului, iadul unde se zvârcolesc în chinuri toţi copiii lepădaţi de femeile din sat cu ajutorul moaşei Răchiţoaia, bătrâna familiei, iadul care o aştepta şi pe soacră-sa, cu descântecele şi farmecele ei, cu buruienile de leac culese pe lună plină.

Milana nu era sânge din neamul lor de moaşe şi vindecătoare, se măritase de copilă cu Stănică, orbită brusc de bărbatul cu mult mai mare decât ea, holtei bătrân de care nu se mai apropia nici o fată. Nici una nu vrusese vreodată să se mute în curtea sumbră din satul vechi, se găsise ea mai proastă să se lase la Stănică, în seara aia o şi luase de acasă, cu un cârd de gâşte şi lada ei de ţoale. Urcaseră amândoi pe uliţe până la casa cu nuc, Stănică în faţă, cu umerii lăsaţi şi mersul lui crăcănat, ea în spatele gâştelor, desculţă, cu o joardă în mână.
- Săru'mâna, mamare! făcuse Milana sfioasă, când intrase pe poartă, către baba Răchiţoaia.

Dintr-un coş de nuiele pus sub nuc, bătrâna nici n-o privise, doar degetele i se încleştaseră de margine ca nişte crenguţe descărnate. O puneau dimineaţa în coş, la prânz îi dădea Milana câteva linguri de ciorbă şi tot ea o băga seara în casă, aşa îşi trăise moaşa satului ultima vară, îngrijită de unul din copiii pe care-i ajutase să se nască, când era încă în putere şi bătea uliţele satului, măturându-le praful cu tivul fustei.

Gândurile îi umblau nestingherite şi neauzite în noaptea crudă. Era atât de linişte încât nu se auzea nici răsuflarea copilului de lângă ea. Milana privea ţintă în tavanul pe care se încolăceau în umbre lungi crengile nucului. Vedea şerpi şi balauri care se împreunau, se luptau şi se înghiţeau ca să se nască iarăşi unii din alţii. Pe tabla casei mai cădea câte o nucă, duruia în jos şi aşa îşi dădea seama că timpul se mişcă înainte, spre cel de-al doilea cântat al cocoşilor.
- Să nu fie băiat, Milană, îi zisese soacră-sa, să nu faci băiat ca mine, îmi trebuie o fată să o învăţ tot ce ştiu, ăştia n-or să stea o veşnicie pe capul nostru şi lumea are nevoie de moaşe şi doftoroaie. Am trăit bine din meseria noastră, fă o fată să ne rămână darul în neam.

"Ăştia" erau comuniştii, colectivul şi doctorul satului. Mai ales doctorul, poate şi miliţianul, ei le opriseră din moşit şi doftoricit, oamenii mai veneau şi acum pentru leacuri şi descântece, dar pe ferite, mai mult bătrânii, care nu credeau în injecţiile şi pastilele doctorului, veneau de luau alifii descântate pentru trânji, brâncă şi bube, să-i tragă pe oase sau să-i vindece cu ventuze.

Răchiţoaia se ferea de Milana, chiar dacă o lua la adunat ierburi de leac, nu recunoştea că se ocupă şi cu farmece, din cele bune, de scrisă şi dragoste, şi din cele rele, satul spunea că la seceta mare de acum câţiva ani Răchiţoaia tânără chemase apele şi le scăpase din mână, plouase puhoi până s-a îngropat satul în noroi, gata-gata să-i nenorocească pe toţi. Şi nici măritişul ei nu era lucru tocmai curat, prea brusc plecase Milana de la mă-sa şi ta-su şi se mutase pe deal, în curtea pustiită de nuc.
- Maică Precistă, apără şi păzeşte, adu Maică zorile la geam! se închină Milana şi înveli copilul care dormea lângă ea, apoi se sculă oftând la auzul cocoşului.

În prag o aştepta soacră-sa cu o găleată goală, noaptea era rece, dar nu asta o înfiora pe Milana. Ea crescuse de mică în frica lui Dumnezeu, mult a mai stăruit Răchiţoaia să le facă o vrajă de legat care să-l aducă pe Stănică înapoi acasă. Aşa mut, totuşi om bun, n-o bătea şi nu bea, Stănică avea patima femeilor, de săptămâni nu mai venise acasă, dormea şi nopţile la văduva lui Bălan.
- Hai, Milană, hai, că dă zorile acuma şi nu se mai leagă nimic, umple vidroana cu apă, trage mai repede de ciutură!

Milana o privea cum descântă în bolboroseli apa neîncepută şi mai spuse în gând o rugăciune.
- Dezbracă-te! îi zise Răchiţoaia
- Eu ştiu ce să zic, mămică! şovăi Milana cu un fir de voce
- Dezbracă-te, fă, că nu merge altfel, dăm ocol de trei ori şi botezăm luceafărul. El ne spune ce trebuie să ştim. În trei zile îţi vine bărbatul acasă, era mai sigur să fi luat din sămânţa lui şi să-l fi legat cu fir de cânepă, dar dacă eşti proastă, ce să-ţi fac!?

Trupurile le sclipeau goale în lumina puţină, al Răchiţoaiei greoi şi dăulat, al Milanei rotund şi copt, cozile groase le băteau pe coapse, tălpile frigeau pământul jilav. Pe şoptite dădeau ocol casei şi botezau cu stebla de busuioc de oricâte ori treceau prin dreptul luceafărului atârnat într-o cracă a nucului:
Busuioc mare şi tare
Adu-l pe Stănică-n cale.
Ce leg şi cu ochii nu văd
Gândul i-l legai.
Îl legai,
Îl ferecai
Îl amuţii,
Îl împietrii,
Îl încremenii.
Să nu mai aibă gând asupra Floarei lu' Bălan,
Să se potolească,
Cum se potoleşte steaua-n cer,
Oaia-n staul,
Porcii-n strat,
Vitele-n sat.
Aşa să fie Stănică la gardul ăsta legat.
- Am gătat, a lucit steaua, leagă busuiocul la gard, Milană, repede, să nu se ridice zorile!

Milana trase un ţipăt de spaimă, de peste gard le privea Stănică, oprit ca un bolovan în drum, înfipt pe picioarele-i crăcănate.
- Afurisite muieri! scuipă Stănică printre dinţi şi trecu pe lângă Răchiţoaia, agăţând-o pe Milana de coada groasă. 'Tu-ţi grijania mă-tii de femeie, hai în casă, că am treabă cu tine, nu să umbli noaptea în pielea goală prin curte.

L-a şi adus acasă, îşi zise Milana, e deşteaptă mama-soacră, şi se băgă în pat lângă bărbat.
- Milano, fă, nu te bat, dar mâine ascut toporul şi tai nucul, iote, îţi fac pe plac, că te rogi de când te-am luat.
- Ba lasă-l Stănică, ce-ţi veni? Ziceam şi eu aşa, ca femeia, lasă-l, ţine umbră, ne-om perpeli în soare fără el toată vara. Să nu-l tai, Stănică, să nu tai nucul, ai auzit?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro A. cu papion, Mihaela Pascu-Oglindă
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Veniţi, privighetoarea cântă... - Privighetoarea de Kristin Hannah, Anca Mureşan
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro De la cer până la poarta din fundul grădinii / Lungul drum al rufelor către noapte, Ana-Maria Androne-Bouman (4.6/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Şúco, Matei Bodoc (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Nemaipomenita intransigenţă a Nastasyei Kuzneţova, Liuba Barashkova (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Praful de pe tobă
Sageata Ora de libertate
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer