Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Introducere la Apocalipsa lui Pavel sau ghid pentru lumea de dincolo


ediţie îngrijită de Cristian Bădiliţă

15.02.2017
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Apocalipsa lui Pavel
Ediţie îngrijită de Cristian Bădiliţă
traducere de Smaranda Mărculescu Bădiliţă şi Cristian Bădiliţă
ilustraţii de Marian Zidaru
Editura Vremea, 2016


Citiţi un fragment din această carte.

*****
 
Intro

Cristian Bădiliţă este istoric al creştinismului timpuriu, doctor al Universităţii Paris IV - Sorbona, autor a numeroase studii despre tradiţia creştină a primelor veacuri, coordonator al traducerii Septuagintei, traducător al Noului Testament.

Marian Zidaru, unul dintre cei mai importanţi artişti români contemporani, este sculptor, desenator, pictor. "Munca lui Marian Zidaru încearcă să edifice punţi, să stabilească legături între teritoriul religios şi cel artistic, altădată unite. Ne aflăm în plină utopie, dar o utopie asumată, care imprimă forţă elaboratelor lui construcţii." (Ioana Vlasiu)

Smaranda Marculescu Bădiliţă, este cercetător la Institutul Sources chrétiennes, Lyon. A predat limba şi literatură latină la Universitatea din Rouen. Doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona cu o teză despre inspiraţie şi profeţie la Philon din Alexandria. Lucrări şi articole despre Philon din Alexandria, Plutarh, literatura iudeo-elenistică.

***
Introducere la Apocalipsa lui Pavel sau ghid pentru lumea de dincolo

Apocalipsa lui Pavel s-a bucurat de o extraordinară răspîndire şi popularitate în Occidentul medieval pînă în secolul al VII-lea (chiar şi mai tîrziu), elemente din viziunea (visio) Apostolului fiind apoi preluate de folclorul religios. Să amintim doar, spre a-i fixa dintru început importanţa, că textul a inspirat Comedia divină a lui Dante şi, probabil - împreună cu Apocalipsa lui Ioan şi alte surse biblice şi patristice - multe din scenele Judecăţii de apoi de pe zidurile mînăstirilor din Nordul Moldovei. Originalitatea lui constă în descrierea amănunţită a pedepselor aplicate sufletelor păcătoase în iad, imediat după ieşirea lor din trupuri. Dimensiunea eshatologică, întîlnită în multe alte apocalipse anterioare (iudeo-creştine sau creştine: Ezdra, Enoh, Apocalipsa lui Ioan sau Apocalipsa lui Petru) lasă, în cazul de faţă, locul unei dimensiuni pre-eshatologice. Autorul încearcă să răspundă, cu mijloacele sale teologice şi literare următoarei întrebări: ce se întîmplă cu sufletul fiecărui individ după moarte? Unde va sălăşlui sufletul respectiv pînă la Judecata de apoi? Cine-l va lua în primire? Apocalipsa lui Pavel este primul text creştin care pune problema concretă a sorţii sufletelor individuale pe lumea cealaltă. Şi "rezolvă" această problemă, în felul său, cu mijloacele vremii sale, trasînd un grafic al destinului individual postum, care, departe de a fi căzut în desuetudine, persistă în subconştientul creştin-european chiar şi în ziua de astăzi.

(...)

Conţinutul şi structura Apocalipsei lui Pavel

Apocalipsa lui Pavel se legitimează în faţa cititorilor şi ascultătorilor prin următorul fragment din Epistola a doua către corinteni: "Cunosc un om în Cristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit în felul acesta pînă la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus (arreta rhemata), pe care nu se cuvine omului să le grăiască" (2Cor. 12, 2-5). Viziunea propriu-zisă a fost, la origine, "înrămată" cu bun gust şi bună ştiinţă, dar numai o parte a cadrului a ajuns pînă la noi în versiunea latină lungă, anume, povestea descoperirii manuscrisului sub temelia fostei locuinţe a lui Pavel din Tars, prin intervenţie dumnezeiască. Textul, împreună cu sandalele Apostolului, poposesc în mîinile împăratului Teodosie, la Constantinopol. Acesta păstrează originalul şi trimite o copie la Ierusalim, cetatea sfîntă.

Viziunea începe cu un "protest" al elementelor naturii (soare, lună, mare, rîuri, pămînt) împotriva omului, singura creatură păcătoasă din univers. Elementele cer învoire de la Dumnezeu să pedepsească prin teribile cataclisme neamul omenesc, dar Domnul, în infinita-i bunătate, refuză, repetînd de mai multe ori: "Pe toate le ştiu. Ochiul meu vede şi urechea mea aude, dar răbdarea mea îi suportă (sustinet) pînă cînd se vor converti şi se vor pocăi. Iar dacă nu se vor întoarce către mine, îi voi judeca pe toţi."

După acest preambul mizantropic sîntem îndemnaţi să ne rugăm, mai cu seamă dimineaţa şi seara, cînd îngerii fiecăruia dintre noi se adună "la raport" în faţa Creatorului. Ceremonia este descrisă în doi timpi (care, de altfel, vor alterna pe tot parcursul apocalipsei): unul, al jubilaţiei (îngerii prezintă faptele bune ale oamenilor), celălalt, al întristării (îngerii prezintă faptele rele).

La cererea lui Pavel, îngerul însoţitor şi interpret îi arată trei scene de judecată: prima, a unui drept; a doua, a unui păcătos; în sfîrşit, pentru originalitate, a unui mincinos dat de gol prin confruntarea cu doi martori-victime (bărbatul pe care îl ucisese şi femeia cu care preacurvise).

Următoarea escală este paradisul. Lîngă poarta de la intrare, pe două tablete suspendate de două coloane de aur, se găsesc înscrise numele celor care, trăind pe pămînt, au gîndul îndreptat mereu către Domnul. În paradis, ca şi în alte apocalipse iudeo-creştine, Pavel îi întîlneşte pe Enoh (transformat în înger, după 3 Enoh) şi pe Ilie, ridicat cu trup cu tot la ceruri. Restul vizitei e trecut sub tăcere, conform promisiunii făcute îngerului însoţitor.

Apostolului i se îngăduie, în schimb, să descrie Cetatea lui Cristos, aflată dincolo de porţile cerului, în mijlocul lacului Acherusios. Cetatea, toată din aur, este înconjurată de douăsprezece ziduri; în fiecare zid, cîte o poartă; de cele patru laturi, cîte un rîu: de lapte, de miere, de vin şi de untdelemn. O lumină de o intensitate incomparabilă cu cea de pe pămînt scaldă o vegetaţie urieşească. Noul Ierusalim, situat în centrul pămîntului transfigurat, va fi locul ultimei Parusii a Mîntuitorului. În mijlocul cetăţii, un altar magnum et excelsum valde; lîngă altar, regele David ţinînd în mîini un psalterion şi o citeră, cîntă Alleluia, cu glas puternic, care răzbate pînă la ultima centură de zid. Îngerul îi explică lui Pavel că imaginea pe care o are înaintea ochilor este copia fidelă a ceea ce se întîmplă în al şaptelea cer, unde regele iudeu intonează imnuri de slavă înaintea Tatălui şi a Fiului.

Penultima etapă a călătoriei vizionare: locul de pedeapsă a sufletelor nelegiuite şi păcătoase, situat la apus, "în afara Oceanului care împrejmuie pămîntul". Aici Apostolul asistă la o mulţime de torturi, al căror model trebuie căutat într-o altă apocrifă, redactată mai devreme, Apocalipsa lui Petru, şi care trebuie să fi servit drept model-sursă autorului apocrifei noastre. Curios lucru, dar foarte semnificativ, Cristos nu-şi face direct apariţia decît la sfîrşitul viziunii infernale. Mişcat de rugăciunile condamnaţilor, susţinute de cele ale lui Pavel, Domnul se pogoară din cer, însoţit de o suită îngerească şi, printr-un discurs solemn, acordă sufletelor pocăite (dar prea tîrziu, după kairos) o îndulcire a pedepsei (literal: "răcorirea sufletelor", întrucît majoritatea chinurilor se operau la temperaturi extraordinare), altfel spus o "zi şi o noapte de odihnă". Evident, îngerii răi nu sînt deloc mulţumiţi, dar trebuie să se supună hotărîrii divine.

Ultima parte descrie o altă vizită în paradis, dar de data aceasta în paradisul terestru, locul unde Adam şi Eva au comis păcatul neascultării. Pavel se întîlneşte aici cu Fecioara Maria, cu patriarhii (încă o dată; îi mai văzuse în Cetatea lui Cristos), cu Moise, Iezechiel, Lot, Iov, Noe şi Ilie. Aci textul se întrerupe brusc. Sfîrşitul nu se poate reconstitui. În versiunea coptă, Pavel este adus din nou pe Muntele Măslinilor, de unde-l răpise îngerul.

(...)

Cuvînt de încheiere

Apocalipsa lui Pavel ne dă o extraordinară lecţie de iubire şi îngăduinţă. Nu faţă de rău, ci faţă de cei răi, care se pot converti chiar şi după ceasul din urmă: cu ajutorul lui Isus şi al rugăciunilor venite din partea sfinţilor şi din partea credincioşilor neindiferenţi. Tradiţia Bisericii ortodoxe atribuie lui Vasile cel Mare a cincea rugăciune de la vecernia Cincizecimii. De fiecare dată cînd o citesc mă gîndesc la plînsul îngerilor şi al lui Pavel în iad şi-mi spun că Dumnezeu nu poate decît să o împlinească: "Stăpîne Atotţiitorule, Dumnezeule al Părinţilor, Care şi la acest praznic, cu totul desăvîrşit şi mîntuitor, ai binevoit a primi rugăciuni de mijlocire pentru cei ţinuţi în iad, dîndu-ne nouă mari nădejdi că vei trimite uşurare şi mîngîiere celor cuprinşi de întristări apăsătoare, auzi-ne pe noi, smeriţii robii Tăi, care ne rugăm Ţie, şi odihneşte sufletele robilor Tăi, celor mai înainte adormiţi, în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea şi întristarea şi suspinarea".
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer