Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Expiraţi


Bogdan Ghiu

26.02.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pentru că unii nu mai încetează să-i ucidă pe alţii, adică nu doar să-i omoare, o dată, civil-penal, ca în viaţă, ci continuă să o facă şi postum, în efigie, la nesfîrşit, pe bandă rulantă, industrial, împiedicînd umplerea absenţei celor absenţi cu gîndul la ei sau cu (re)producerea lor ca maşini-unelte pentru altă istorie, întotdeauna încerc să spun cît mai drept, şi în încercarea mea de a spune cît mai drept spun, prin urmare, la nesfîrşit.

Deleuze: "les assassins de la pensée": aSSaSSins. În istorie nimic nu moare de la sine, nimic n-ar muri dacă n-ar fi ucis. Mai devreme sau mai tîrziu. Moartea este asasinat, tocmai de aceea trebuie repetată, la nesfîrşit.

Celor ucişi de mai multe ori (or, mai mult de o dată, e deja nesfîrşit, infinit: acesta e infinitul?), celor ucişi de mai multe ori (din viaţă, în moarte), trebuie să li se facă dreptate nesfîrşit, repetat.

Încerc deci să fac dreptate, adică să fac dintr-un om ucis o maşină infinită de sens.

Există viaţă care nu e decît moartea infinită a ceea ce nu mai ştim.

Dacă artele, aşa cum le ştim, nu sînt decît crimă "în formă continuată", asasinare repetat-continuă nesfîrşită a unor arte şi a unor istorii de necunoscut, inimaginabile, cu neputinţă de imaginat?

Avangardele: sacrificaţii care au făcut ca artele să nu poată să fie la fel - dar fără ei, pentru că le-au sacrificat sacrificîndu-le, kamikaze.

După care artele au vrut s-o ia din nou, mecanic, de unde fuseseră sacrificate de cei auto-sacrificaţi, adică de acolo de unde fuseseră întrerupte prin auto-sacrificarea sacrificatorilor, dar n-au mai putut, şi atunci, de atunci, nu încetează să se răzbune pe cei care le-au întrerupt, meta-maeştrii.

Sacrificaţii (sacrificatori) ai istoriei artei.

Ritualic.

Avangardele au îndeplinit (auto-)sacrificarea (istoriei) artei care a făcut ca aceasta să nu mai poată să fie la fel. Şi care de atunci îi sacrifică în propria efigie pe sacrificatori.

Avangardele au fost sacrificatorii-sacrificaţi care au făcut, pervers, din nou posibilă arta - care murise.

Ambivalenţă: blestemaţii, damnaţii care au făcut artele să renască - dar fără ei. Moartea se plăteşte cu moarte.

Cuvinte ascultînd vocea decapa(n)tă a lui Isidore Isou în data de 23 februarie 2017, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti.

Uitarea limbii, dez-articularea şi re-articularea dincolo de sensurile date.

Să nu mai poţi să spui, corect, la final, nici măcar banalitatea, stereotipul "Panem et Circenses". Dar cîtă muncă, pentru asta, cîtă voce re-spusă, cîte contra-articulare, şi apoi cîta moarte, cîte morţi. Să vorbeşti din tot trupul ca să faci trupul să spună.

Avangarda continuă, după noi, fără moarte. Nu se sfîrşeşte niciodată. Creaţia e repetarea ei.

Artele au resorbit avangardele. Dar au inspirat astfel otrava. Şi de atunci nu încetează să expire "sens", în disperate încercări reparatorii, adică (Deleuze) să exale cuvinte de ordine, porunci. Ai înţeles înţelesul? Există înţeles şi este de înţeles, trebuie înţeles.

Expiraţi! (îndemn).

Expiraţi (constatare).

Expirarea expiraţilor.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer