Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cântece simple

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Urborus


Alexandru Ivănoiu

02.03.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Hai să fim clari de la început. Există un arc care s-a încordat, iar în momentul în care tu ai început să citeşti asta săgeata a atins ţinta. Eu n-o să ştiu. O să trag cu arcul legată la ochi. Nu mi-e frică de penibilul în care mă afund când fac asta. O fac în deplină cunoştinţă de cauză. Nu mă interesează ce păreri o să-şi facă ceilalţi, cei cărora nu le este adresat acest mesaj. Dar îl pot citi şi ei, îi poate lovi şi pe ei. Asta e treaba lor. Cei apropiaţi mie o să înţeleagă unde ţintesc.

Pictez de când mă ştiu. Ceva din mine mă face să folosesc anumite culori sau anumite pensule. În rest sunt liberă. Nu am urmat cursuri, nu am vrut să fiu îngrădită. Am fost proastă, credeam că libertatea e totul. Mi-ai spus când ai venit la un vernisaj să ţin minte libertatea asta de acum. Ştiai că dau la Arte. Tu erai deja pictor. Văzusem un singur tablou al tău şi nu puteam să separ atracţia de tine de atracţia de tablou. Deci nu ştiu dacă eşti un pictor bun sau nu. La ceva timp ţi-am mai văzut un tablou. Era prost. Era din multe motive prost, dar era al tău şi parcă îmi plăcea să-l privesc.

Credeam că te uiţi la mine vara trecută. Nu cred că mai ţii minte. Începe să îmi pară lipsită de sens toată scrierea asta. Încep să mă gândesc că poate nu-ţi pasă suficient cât să o citeşti. Totuşi, undeva pe pământul ăsta e un domn pe care Anul Nou îl prinde singur pe mare. El tot aprinde un lampion. Este singurul care se va bucura de el şi, cu o uşoară tristeţe, asta îl va mulţumi. Aşa şi eu.

Să trecem fără lux de detalii la seara aia. Era 4 dimineaţa şi eu realizam că s-a terminat liceul. Stăteam pe balcon, mă holbam la stradă şi mă gândeam că mă simt suspendată în aer. Nu ştiam ce se va întâmpla cu mine. Ştiam că am drumul meu mereu neclar, dar mereu sigur. Stăteam pe balcon şi ştiam că o să vii. Din momentul acela şi până la terminarea acestei scrisori am fost o fetiţă proastă. Am auzit nişte paşi în sufragerie, dar erau doar alţi oameni de la petrecere. Ai venit. Stăteai şi te holbai la stradă. Niciunul din noi nu spunea nimic. Uneori cred că ştiai de la început ce o să se întâmple şi ce o să-mi provoci. Ţi-am spus că îmi placi. Ai râs cum urma să râzi şi peste câteva luni când urma să-ţi spun că sunt îndrăgostită de tine. Mi-ai spus să nu fac lucruri doar pentru că e cool. Doamne, ce sfat de moş. Prin toată discuţia aia eu încercam să mă apropii, tu încercai să mă îndepărtezi. La un moment dat am renunţat. Fumam şi mi-ai luat ţigara din mână. Aveai mâinile aspre. Am plecat.

Majoritatea lumii plecase. În sufragerie mai eram doar tu, eu şi încă o fată. Ce liniştitor era să ştiu că nu-ţi place de ea. Am venit în pragul uşii să văd ce faceţi şi ea m-a chemat înăuntru. Voi doi vorbeaţi şi cumva ţi-ai încolăcit picioarele de ale mele. Nu o să înţeleg vreodată cum a putut să mi se pară atât de frumos. Au venit toţi în sufragerie şi au plecat pe rând. Tu m-ai luat de mână. De faţă cu ei m-ai luat de mână. Am rămas singuri în cameră. S-au întâmplat lucruri pe care nu vreau să le descriu. Tu le ştii, eu le ştiu, ceilalţi îşi pot imagina. Mai ştii momentul ăla când mi-ai spus că sunt mică? Am minţit când ţi-am spus că nu e aşa. Doar voiam să par suficient de interesantă cât să vrei să mă cunoşti. Am vrut atât de mult să mă cunoşti. Am vrut atât de mult să nu fie o chestie de o seară deşi mi-ai spus că aşa o să fie. Credeam mereu că sunt mai puternică de atât. Ceva s-a întâmplat acolo atât de special pentru mine. Era diferit de tot ce avusesem până atunci. Şi am avut de toate. Poate pentru că erai mai bătrân era altfel. Ai zis-o şi tu "nu's aşa bătrân".

Iar nu mi se pare că are sens. Eu nu sper să se schimbe ceva, o fac pentru mine. Vreau să fie clar că îmi e greu înainte să continui. Eram îndrăgostită şi când ne întâlneam la vernisaje, simţeam sentimentul ăla pe care toate fetiţele îl descriu în cele mai clişeistice moduri. Era un amestec de panică, bucurie şi speranţă.

Ai ştiut mereu cum o să decurgă lucrurile. Peste 3 luni de la seara aceea m-am îmbătat ca o fată de liceu la primul ei bal. Am venit la tine şi ţi-am spus lucruri de care nu-mi aduc aminte. Ştiu doar că te-ai comportat exemplar. Eu am vrut să te rănesc. Am făcut apropo-uri la fostele tale relaţii pe care nu ştiu dacă le-ai prins, dar mi-e prea ruşine ca să mai îmi pese. Nu voiam de fapt să te rănesc, voiam să ştiu că simţi ceva, orice, pentru mine. După seara aia îmi era ruşine. Dar la două luni distanţă te vedeam şi nu mai simţeam nimic. Erai doar o altă persoană din peisaj. Descopeream lucruri la tine care nu-mi plăceau. Ştiu că e greu să iei în serios pe cineva care zice aşa ceva. Dar eu sunt împăcată cu penibilul în care mă afund. Lunile astea am învăţat să înot în el şi să mă ridic la suprafaţă oricând vreau. Cu asta rămân. Şi cu faptul că săruţi foarte bine.

Să încheiem, i-am plictisit destul pe oamenii ăştia. Când o să mă vezi o să mă comport de parcă nu s-a întâmplat nimic. Adică o să mă comport la fel ca tine. Când îţi construieşti imaginea cu mine trăgând cu arcul ăla, nu mă face încruntată. Fă-mă fericită. Pentru că aşa sunt. Sunt atât de mulţumită de mine că am mers cu asta până la capăt.

PS: Nu-i aşa că ar fi penibil să scriu un post scriptum după toată scrisoarea asta?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer