Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De la Lumbini la Pokhara, Nepal


Iuliana Marchian

13.03.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Drumul spre Lumbini. Tipic nepalez, din Sauraha până în Lumbini fac aproape o zi, deşi-s maxim 200 de kilometri. Nepalezul de la agenţia din Sauraha mă duce de dimineaţă cu o motorişcă la autogara din câmp şi stă cu mine până apare autobuzul de Lumbini. Plecăm într-un final, iar autobuzul se umple pe drum cu oameni, paporniţe şi găini sechestrate în cutii cu găuri.

Pe drum mă adoptă chinezul Qi şi mă îndoapă cu banane şi alune. Qi a dormit la o terasă pe malul râului Rapti în Sauraha, după Lumbini vrea să se ducă în India câteva zile şi are doar un rucsăcel. Mai este cu alt chinez, medic de acupunctură în Algeria, căruia nu îi place mâncarea nepaleză şi ca urmare mănâncă numai chapati (lipii nepaleze) cu vin. În Bhairawa schimbăm toţi trei autobuzul şi ne târâm înghesuiţi la refuz o oră pe 12 kilometri până în Lumbini Bazar, oprind la fiecare 300 de metri să urce sau să coboare cineva.

În Lumbini mă duc urgent la Lumbini Garden Ecolodge, pensiunea recomandată de francezul din Sauraha. Găsesc cameră cu baie curată şi ieftină deopotrivă, apoi traversez strada la restaurantul Three Vision. Qi şi cu prietenul lui închiriază biciclete, vor căuta cazare gratis la mănăstirea thailandeză cică, dar până atunci stau cu mine la o cafea, povestim şi mă încurajează.

Lumbini: Lumbini este un loc de pelerinaj cu o simbolistică aparte, înscris în lista patrimoniului UNESCO datorită faptului că aici s-ar fi născut Buda. Bazarul din Lumbini se restrânge la o stradă cu pensiuni şi restaurante, toate în plin praf, iar zona religioasă se întinde pe câţiva kilometri şi este împânzită de mănăstiri budiste de diferite şcoli, ţări şi influenţe. Zona vestică cuprinde mănăstirile şcolii Mahayana, cea estică pe cele ale şcolii Theravada, iar între ele se află un vast canal cu apă, unde un vaporaş se plimbă dintr-un cap într-altul cu pelerini.

Dimineaţă mă duc peste drum la un mic dejun copios (omletă, cartofi, cafea, suc, fructe), o maimuţă babană tocmai se plimbă pe reclama pensiunii mele, apoi mă duc la Templul Maha Devi. Complexul templului, modern de altfel, s-a construit pe locul unde ar fi apărut Buda pe lume şi mai cuprinde un lac unde Maha Devi s-ar fi îmbăiat înainte să nască şi ruinele unor foste mănăstiri budiste. În complex se intră desculţ, încălţările se lasă afară, iar turiştii plătesc negreşit. O coadă de pelerini aşteaptă să se închine în templu, un lama ţine prelegeri unui grup pătruns de emoţie, iar nişte nepalezi tineri ţin morţiş să se pozeze cu mine.



Merg spre zona mănăstirească, unde majoritatea centrelor budiste sunt strecurate prin pădure. Refuz ofertele ricşelor cu bicicletă, deşi circuitul mănăstirilor are vreo 10 kilometri, şi parcurg agale ruta templelor: Centrul de meditaţie Vipassana Panditarama e într-o pădure, Mănăstirea Karma Samtenling într-un parc, iar Asociaţia Thrangu Vajra Vidhya are o curte mare dichisită. Templul Linh Son, centrul de meditaţie Lama Yuru şi Drigung Kagyud Lotus Stupa se află lângă un lac artificial cu nuferi. Muzeul Lumbini este modern, dar închis, în schimb mănăstirea budistă regală a Thailandei orbeşte cu templele din lemn integral albe. Mănăstirea Cambogiei e în construcţie, Templul de aur al Myanmar-ului este luxos, pelerinii se învârt în jurul stupei de la Lokamani Cula Pagoda, iar la templul călugăriţelor Goutami miroase a mâncare de mănăstire.

Reîntoarsă în Lumbini Bazar, mă strigă Barbara care tocmai venise din Sauraha, se cazează la pensiunea mea şi mergem să mâncăm chowimen (spaghete nepaleze) cu pui la Buddha Regency.


Tansen: Dis-de-dimineaţă am autobuz din Lumbini spre Tansen. La autobuz urlă unu' după mine să-mi iau bilet, femeia de la ghişeu mă taxează enorm, dar nu am chef de negocieri la acea oră, nu vrea să-mi dea nici bilet, urlu eu după nenea care îmi cerea biletul, vine şi urlă la femeia de la ghişeu, primesc bilet cu loc şi mă sui în autobuz. Trecem de Bhairawa şi Butwal, ne înghesuim la refuz, dar am bilet cu locul meu, apoi drumul şerpuieşte prin munţi micuţi, dar cu multe chei.

Cobor în intersecţia către Tansen, mă agaţă jeepurile, un nepalez binevoitor îmi şopteşte preţul corect pentru jeep, umplem un jeep şi în zece minute sunt în autogara ticsită din Tansen. Aveam o colaborare la centrul turistic, vorbesc din nou cu Man Mohan, dar mai rău mă încurcă, aşa că mă răzgândesc subit şi mă duc la Royal Regency Guesthouse, unde negociez o cameră jegoasă, fără baie, mai scumpă decât în Lumbini, dar care-mi permite să scap rapid de bagaj. Înfulec urgent două ochiuri cu chapati, returnez laptele cu muesli pentru că are doar un pic de cereale presărate pe deasupra, comand încă nişte ochiuri, îmi potolesc foamea şi ies în oraş.


După-masa investighez Tansen-ul, care se întinde pe un deal, totul se învârte în jurul pieţei Sitalpati, iar câteva temple şi fostul palat constituie esenţa oraşului. Moscheea Jama se ascunde într-o curte interioară, pe strada principală se înşiră ateliere de croitorie, iar câteva străduţe abrupte mă poartă către o belvedere a oraşului. Trag de timp la unicul restaurant mai respectabil din piaţa centrală şi pe urmă mă duc direct la autogară unde hotărăsc să-mi iau bilet de Pokhara pentru a doua zi. Anunţ la recepţie că plec dimineaţa devreme şi avertizez să fie uşa deschisă.


De la Tansen la Pokhara: Dimineaţă uşa pensiunii este larg deschisă şi nimeni la recepţie să-mi ia banii. Socotesc repede, las banii sub tejghea, scriu un bilet şi fug la autogară. Autobuzul de Pokhara se umple cu o excursie de liceeni, care vor urla, cânta, chiui tot drumul de şase ore, dintre care vreo trei ore se opreşte la pipi (în mijlocului drumului, în curbă), la o crâşmă pentru un prânz deplorabil, şi ori de câte ori cineva coboară sau urcă. Drumul este numai serpentine, iar când ne apropiem de Pokhara tot autocarul exclamă a admiraţie la panorama Himalayei. În Pokhara, sunt dată jos la bifurcaţia spre Lakeside, iau autobuz, urmăresc pe GPS unde să cobor, găsesc hotelul Lotus Inn unde aveam rezervare de a doua zi, mă cazează oricum şi din balcon savurez curtea amenajată în stil european, cu iarba milimetric tunsă şi pietricele atent aşezate.

Lakeside este cartierul turistic al Pokharei şi se întinde în lungul lacului de acumulare Phewa. După mult timp văd magazine luxoase, centre de masaj şi restaurante care alternează cu agenţii turistice la tot pasul, asemănător Thamel-ului din Kathmandu.


Simt că mă răsfăţ după drumurile interminabile cu autobuze ticsite de nepalezi care flegmează şi dau muzica la maxim. După-masa vizitez câteva agenţii în căutare de porter pentru un trekking mai scurt în zonă şi cică Ghorepani Trek s-ar face în 3-5 zile. Negociez, tatonez şi testez angajaţii de agenţii, dau avans la un nepalez care ştie să-mi răspundă la întrebarea "Care este diferenţa de nivel medie parcursă pe zi?" şi îl constrâng să-mi scrie pe factură ce înseamnă "totul inclus": cazare single, trei mese, ceai, cafea, porter, permise de trekking şi transport la Naya Pul tur-retur cu taxiul. Seara mă plimb pe faleza lacului Phewa şi mânânc a nu ştiu câta oară chowimen la un restaurant tibetan.

Prima zi în Pokhara, mă învârt numai prin cartierul turistic Pokhara Lakeside şi mă relaxez.
Mă plimb în lungul lacului Phewa şi mă duc numai până pe insula unde se află templul Varahi Mandir, budist şi hindus deopotrivă. La debarcader în Phewa Ghat este îmbulzeală, reuşesc să mă sui într-o barcă şi plătesc dus-întors la acelaşi barcagiu, chiar dacă mă întorc cu altul.


Înapoi în Lakeside, încerc vreo zece bancomate până reuşesc să scot bani, apoi fac un masaj Deep Tissue după ce primesc "reducere de prânz." Pe maseuză o cheamă Nishal, are 19 ani, îmi tot zice cât de frumoasă şi tânără sunt, se suie şi cu picioarele pe mine şi mă dezmorţeşte bine de tot.


A doua zi în Pokhara, fac un circuit la Pagoda Păcii Mondiale, cu plecare din zona Damside şi întoarcere cu barca pe lacul Phewa în debarcaderul central.
Savurez oferta de mic dejun de la Pearly Gate, restaurant tibetan vis-a-vis de hotelul meu, şi mă îndop cu ochiuri, pâine prăjită, cartofi, cafea cu lapte şi banană. Vreau să urc pe jos până la pagoda japoneză, drept pentru care iau un autobuz până la baraj la Dam Side, de unde dau drumul la GPS şi merg prin cartier cu ochii aţintiţi la vârful alb al stupei din depărtare. Nişte băieţi mă ghidează spre nişte scări, trec Pardi Khola (râuleţul care vine din lacul Phewa) unde nepalezele se spală şi spală rufe, conversez cu un biciclist derutat şi virez dreapta pe poteca cu trepte interminabile de piatră. Ajung din urmă doi belgieni şi un englez, merg mai departe cu ei, ne rătăcim, dar ţinem tot în sus până ce ne recuperează un ghid nepalez cu doi olandezi. Urcăm tot abrupt, trepte la nesfârşit, transpir mult, ajungem într-o şa cu restaurante şi panoramă spre masivul Annapurna, mai merg încă puţin şi ajung în curte la Pagoda Păcii.


Pagoda Păcii este o stupă budistă integral albă, amplasată pe o platformă înaltă unde se urcă pentru a învârti roţile de rugăciune în sensul acelor de ceasornic, iar scopul japonezilor care au construit-o a fost de a o dedica păcii din întreaga lume. O oră fac plajă în faţa pagodei cu ochii la Himalaya şi decid să cobor pe poteca spre lacul Phewa, pe unde mă sfătuise ghidul olandezilor.
Cobor pe Aleea Stupei, mai întâi prin pădure, apoi printre gospodării tradiţionale, lodge-uri turistice, flori multicolore şi bananieri. Nepalezii îşi fac iar poze cu mine şi ajung repede în portuleţul cu bărci colorate de la Pumdi Bhumdi, unde iau o barcă cu vâslaş până în Phewa Ghat.


A treia zi în Pokhara, şi ultima de altfel, fac un circuit călare pe ponei pe muntele Sarangkot.
Poneii aşteaptă pironiţi în faţă la agenţie, unul pentru mine, unul pentru însoţitorul de la fermă. Patrulăm călare prin tot oraşul, iar după ieşirea din Pokhara facem dreapta la Bulandi Khola şi urcăm pe un forestier spre satele Gupha şi Mathlang, de unde văd lacul Phewa.


În satul Gothadi urc pe un deal să văd panorama spre Annapurna, apoi trecem pe sub vârful Sarangkot de unde se lansează zeci de parapantişti care împânzesc cerul. Coborâm înapoi prin Horedanda şi ieşim la lac la Happy Village, deşi mi se spusese un traseu mai lung până în Pame. Totuşi, după şase ore de stat în şa abia aştept să merg normal şi să mă pregătesc de noul trekking în Himalaya.


Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la From Lumbini to Pokhara passing through Tansen.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Roma (II), Sanda Golopenţia (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Roma (I), Sanda Golopenţia (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Fain e drumul jazz-ului, Mihai Brezeanu (4.3/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Samothraki, Iuliana Marchian (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Lemnos, Iuliana Marchian (4.7/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer