Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jungla din Chitwan, Nepal


Iuliana Marchian

06.03.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Din Patan aş fi vrut să mă duc în munţi la Pokhara, să mă bucur de Himalaya, dar musonul încă nu se terminase şi îmi schimb priorităţile: decid să merg mai întâi în junglă şi apoi spre munte.
Prima zi spre Chitwan prind la mustaţă autocarul spre Sauraha, stau trei sferturi de zi pe drum, iar seara studiez ofertele de activităţi în junglă de pe piaţa locală.

Dimineaţă am bilet de autocar cumpărat de Om şi trebuie să ajung în autogara din Kantipath, în Kathmandu. Deşi încărcat preventiv, telefonul este descărcat şi alarma nu sună. Şi la ceasul de mână s-a terminat bateria, iar eu nu ştiu nici ce oră este. Este totuşi lumină afară şi plec oricum. În holul pensiunii din Patan, văd ora şi bag viteză. Sunt în întârziere mare. Negociez un taxi, dar nu prea mult, că mă grăbesc; taximetristul goneşte ca nebunul şi îl rog să nu mă omoare totuşi.

Autogara din Kantipath este o înşiruire interminabilă de autocare exclusiv turistice, parcate pe marginea străzii. Telefonul este tot descărcat, îl rog pe taximetrist să sune agentul să afle care este autocarul meu. Cobor cu bagaj cu tot, plătesc, mă duc la autocarul indicat, dar nu merge în Chitwan şi agentul nu prea mă bagă în seamă. Chem taximetristul înapoi, vorbeşte cu agentul, ne suim înapoi în taxi şi mă duce vreo 400 m mai jos la autobuzul 697, în care mă sui şi ocup un loc.


Drumul este bun cât se merge spre Pokhara, apoi coteşte spre sud spre Bharatpur şi devine un off-road plin de un praf albicios. Parcarea din Sauraha este în afara satului, de la pensiunea unde am rezervare nu mă poate lua nimeni, sar taximetriştii pe mine, mă combină un jeep cu alte două persoane şi ajung la Evergreen Ecolodge, unde îmi iau în primire 'cuibul' meu - o mini colibă din nuiele, unde încape doar o saltea, dar am plasă de ţânţari, curent electric, balconaş şi băncuţă.


Sauraha este un sat de etnie Tharu, la limita Parcului Chitwan, motiv pentru care turismul a explodat şi este plin de cazări. Este firesc să vezi elefanţi pe stradă şi cică ar fi fost şi un rinocer care se plimba zilnic prin Sauraha. Seara fac circuitul agenţiilor turistice de pe strada principală, studiez piaţa, şi mă agaţă o americancă, Lisa, să ne cuplăm la preţ pentru o excursie în junglă.


A doua zi în Sauraha umblu toată ziua prin junglă cu Lisa şi doi ghizi locali, vedem crocodili, rinocer cu un corn, căprioare, păuni şi îmi sug sângele două lipitori.

Mă întâlnesc de dimineaţă cu Lisa şi ghizii agenţiei - Ramo şi Basanthe şi patrulăm pe strada principală din Sauraha până la râul Rapti, unde se taxează biletele de acces în parcul naţional. Traversăm râul într-o canoe primitivă de lemn, cu crocodilul plutind paşnic la 15 metri de noi.


Pe malul opus, cocoţaţi într-un observator de lemn, ni se ţine lecţia de supravieţuire: dacă întâlnim un rinocer, ne urcăm 7 metri într-un copac sau alergăm în zig-zag; rinocerii au corpul mare şi nu pot alerga decât drept. Dacă întâlnim un urs, stăm grupaţi, aplaudăm şi facem gălăgie, dar nu alergăm. Ramo are o bâtă de bambus foarte dur, cu care s-ar fi luptat acum câţiva ani cu un urs. Dacă întâlnim un elefant, alergăm într-o pădure deasă pe unde elefantul nu încape. Surprinzător totuşi, dacă întâlnim un tigru bengalez, stăm nemişcaţi, nu facem gălăgie şi ţinem contact vizual cu animalul, altfel fuge.


Dimineaţa mergem pe la liziera junglei, în lungul râului Rapti: Ramo în faţă, Basanthe în spate, eu cu Lisa la mijloc. Mă ciupeşte o lipitoare, Basanthe o dă jos de pe mine şi îmi pun parazăpezi de protecţie. Pe malul râului vedem mulţi crocodili gharial, care mănâncă şi atacă orice, iar vara stau mult în apă unde este răcoare.


Continuăm în lungul râului către un loc special pentru a vedea rinoceri. Ochim un rinocer prin iarba înaltă şi ne apropiem încet. Rinocerii au sânge cald şi când se înfierbântă vin să se răcorească în nişte bazine formate lângă râu. Masculii stau izolaţi, mamele stau cu puiul 4-5 ani, dar uneori fac toţi baie în acelaşi loc. Sunt ierbivori şi atacă numai pentru apărare.


La prânz mâncăm pe o platformă amenajată într-un copac, lângă râu, apoi ne avântăm în junglă. Vedem multe căprioare, trebuie să ne descălţăm să trecem un râuleţ şi mă ciupeşte încă o lipitoare. Ne afundăm mai departe pe o potecă străjuită de iarbă înaltă, pe unde Ramo merge cu bâta în faţă preventiv. Vedem o urmă de tigru în solul nămolos şi ne aşezăm tăcuţi la pândă, poate vedem un exemplar. Ramo fumează şi nu-mi imaginez însă cum ar veni tigrul la fumul de ţigară. Renunţăm şi plecăm, auzim găinuşe sălbatice, vedem un păun şi pe înserat revenim în Sauraha, după ce traversăm din nou râul într-o canoe de lemn, cu acelaşi crocodil la 15 metri de noi, nemişcat de azi de dimineaţă.

Revenim la agenţie şi îmi negociez la pachet safari cu elefanţi, bilet spre Lumbini şi transport până la autogară. Seara mănânc malai kofta la restaurantul de la ecolodge (chifteluţe vegetariene cu curry în sos de roşii, ceapă şi alte legume) şi povestesc cu lituanianul Thomas, care a lucrat în Londra într-un bar, iar acum iarna călătoreşte prin Asia de sud-est unde este cald şi ieftin.

A treia zi în Sauraha, văd cum se face baie cu elefanţii şi după-masa merg cu elefanţii în junglă.


Mănânc un mic dejun copios la Ecolodge (muesli cu iaurt şi fructe, ochiuri, pâine prăjită cu miere, cafea cu lapte) şi apoi mă duc la râu să văd baia elefanţilor. Este multă lume, indieni veniţi rapid peste graniţă, şi se aşteaptă elefanţii. Aflu informaţii despre Lumbini de la un francez tocmai venit de acolo şi pozăm cum elefanţii iau apă din râu şi fac duş celor suiţi în spatele lor.

După-masă merg la safari cu elefanţi în zona de protecţie a Chitwan-ului, în pădurea Baghmara. Se verifică iarăşi permisul de acces în parc şi ne suim câte patru pe o platformă cu gard în spatele unui elefant; lângă mine stă John din America, iar în spate avem un cuplu nepalez - el vorbeşte la telefon încontinuu, ea îşi alăptează fetiţa ca să nu mai plângă, toate astea pe elefant. Traseul merge prin pădure, apoi coborâm spre râul Rapti, unde deranjăm nişte crocodili.


Ajungem într-o zonă despădurită unde un rinocer paşte nestingherit cu o pasăre albă aşezată pe spatele lui, fix ca în documentarele de la National Geographic. Traversăm din nou apa, alt crocodil prin zonă, dar elefanţii sunt masivi, înalţi şi siguri. Trec turişti cu canoe pe apă, reintrăm în pădure, vedem maimuţe cu pui prin copaci şi o turmă de căprioare într-o poiană cu observator.
Seara ne strângem toate naţiile sub plasa comună de ţânţari de la Ecolodge: Thomas din Lituania, Barbara din Germania, o americancă, două indience, o austrică şi deja pierd şirul.


A patra zi în Sauraha închiriez o bicicletă şi fac un circuit prin satele de etnie Tharu din zonă, iar seara mă duc la casa de cultură la un spectacol local cu mulţi nepalezi.
Dimineaţă închiriez o bicicletă, îmi pun rucsăcelul în coşuleţul din faţă şi pedalez din greu pe drumurile pline de pietre şi praf prin satele Bachauli, Harnari, Tarauli şi Jhuwani. Fac două bucle - una prin satele dinspre râul Rapti, cealaltă prin satele cu panorame spre Himalaya, care se văd la orizont. Este cald rău, nepalezii se uită ciudat la mine şi nu înţeleg ce caut prin hârtoapele şi praful ăla, copiii aleargă după bicicleta mea şi cerşesc inevitabil câte ceva, iar eu eşuez în a găsi un loc unde să văd femeile pescuind primitiv cu plase în râu.


După-masă prelucrez poze şi scriu, iar seara mă duc la Tharu Cultural Show la casa de cultură din centru, unde sâmbăta vin toţi nepalezii din zonă la divertisment. La orice dans, un nepalez stă de regulă în centru şi bate într-o tobă, iar femei sau bărbaţi se învârt în jurul lui cu nişte beţe din care trosnesc sau chiar se bat între ei. La sfârşit, scena se umple de lume şi devine o discotecă veritabilă.

 

A cincea zi în Sauraha mă hotărăsc să merg să fac duş pe elefant, iar restul zilei mă relaxez.
Dimineaţă merg cu Barbara prin Sauraha şi apoi la râu la locul pentru baia elefanţilor. Barbara lucrează cu copii cu dizabilităţi, şi-a luat un an sabatic pentru care i s-a redus salariul pe ultimii cinci ani ca să fie în continuare plătită şi anul acesta, iar de la anul se reîntoarce la şcoală. A fost cu un campervan prin Franţa, acum stă 2 luni în Nepal, dintre care o lună la o mănăstire budistă.
La râu este iar îmbulzeală de indieni, mă duc să-mi facă baie elefantul mai mic, este foarte răcoritoare experienţa, apoi stăm să vedem cum spală îngrijitorii elefanţii cu peria de covoare. După-masa revizitez agenţia ca să nu uite şeful să mă ducă mâine dimineaţă la autobuzul de Lumbini.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer