Noaptea în Ghorepani (sus) am sub 10 grade în cameră, dar în sacul de puf dorm regeşte. Văd răsăritul peste Annapurna de Sud din pat, mănânc la micul dejun doar un porridge cu miere, iar la 8.00 a.m. deja plecăm, cu planul de a ajunge în Ghandruk în aceeaşi zi (plan agreat de mine).
Din Ghorepani (sus) urcăm pe trepte de piatră, facem pauză pe un vârfuleţ intermediar cu steguleţe de rugăciune care se găseşte vis-à-vis de Poon Hill, apoi mergem printr-o pădure cu copaci strâmbi înspre Pasul Deurali (3.180m). În pas facem pauză, lumea deja stă la terase, iar un şir de măgari încărcaţi de povară trec agale spre Ghorepani.
Din Pasul Deurali coborâm o vale cu cascade, curcubeie, mici chorten-uri şi bivoli, apoi urmăm alte trepte de lemn sau piatră până în cătunul Ban Thanti (3.090m), unde aş fi vrut să mâncăm la terasele de lângă apă. Salia mă convinge să mergem încă jumătate de oră prin pădure până la Trekkers Sanctuary Lodge (2.660m), de unde avem panoramă spre Annapurna de Sud. Înfulec o porţie de spaghete cu pui, deşi nu este nici măcar amiază, dar este ziua cea mai lungă de mers.
Coborâm o potecă abruptă rău până în valea Bhurungdi Khola, depăşim un poduleţ de piatră şi un chinez care-şi prepară o supă la plic lângă râu, apoi începem urcarea abruptă spre Tadapani. Urc susţinut şi constant, ocolesc cât pot treptele de piatră şi îl aştept pe Saila într-o şa la o chaitya de bolovani, de unde în 5 minute pe o curbă de nivel suntem în Tadapani (2.630m). Tadapani este un sătuc colorat cu o piaţă centrală spre care dau lodge-urile, iar majoritatea au terase în spate care privesc spre vârfurile Annapurna, Hunchuli şi Machhapuchhre.
La ora prânzului plecăm spre Ghandruk printr-o pădure de copaci de rododendron, neînfloriţi însă, dar plini de maimuţe grase care abia se avântă dintr-un copac într-altul. Coborâm multe trepte de piatră până în cătunul Baihisi Kharka, format din câteva case aşezate în lungul potecii. Filtrez apă pentru băut la o fântână, continuăm prin jungla de rododendroni şi coborâm susţinut pe lângă cascade, trepte abrupte şi porteri supra-încărcaţi care merg în şlapi, anevoios, pe potecă.
La asfinţit ajungem la primele case văruite în alb din Ghandruk (1.940m), cel mai mare sat de pe valea Modi Khola. Coborâm mult prin sat până la Meshbrom Gueshouse, unde primesc ultima cameră liberă, cu trei paturi şi baie în cameră, dar cu duş cu apă rece. Mănânc supă de usturoi, pui cu cartofi prăjiţi, budincă de orez şi ceai de mentă, în timp ce admir panoramele himalayene pe geamul fumuriu al sălii de mese care are beculeţe sclipitoare la streaşină.
Seara un grup de doisprezece olandezi sărbătoresc onomastica unei doamne în sala de mese. Pică curentul, se aduc lumânări, olandezii beau bere rece, iar ghidul grupului aduce un tort roz pentru sărbătorită. Porterii filmează cum se cântă la mulţi ani, primesc şi ei tort la care se uită miraţi, sunt fascinaţi de petrecere şi totul se sfârşeşte într-un dans nepalezo-olandez.
A patra zi de trekking, mă plimb prin Ghandruk, apoi coborâm spre valea Kimrong Khola, traversăm un pod suspendat şi urcăm abrupt spre Chinu. După-masa mă îmbăiez la izvoarele termale.
Dimineaţă mă delectez cu ochiuri, pâine gurung cu miere, ceai masala şi nelipsita cafea cu lapte. Între timp un tibetan îşi aranjează artizanaturile în curtea lodge-ului. Mă atrage cu mărgele din turcoaz de Tibet, brăţări din nucă de cocos şi brăţara cu pietre preţioase a familiei - deosebite, dar scumpe. Îmi spune toată povestea cu tibetanii exilaţi după anii '60 şi cum regele nepalez i-a acceptat şi integrat în Nepal. Îmi mulţumeşte că îl ascult cu răbdare, deşi nu cumpăr nimic.
Mă plimb prin Ghandruk, cel mai vechi şi dezvoltat sat de etnie gurung din valea Modi Khola. Se întinde substanţial pe panta dealului, are două mici muzee şi o aşa-zisă brutărie germană. Casele sunt din piatră, văruite în alb şi cu tâmplărie albastră (mai degrabă obloane cu decoraţii încrustate, fără geam de sticlă), iar coceni de porumb puşi la uscat decorează frecvent streşinile. Femeia de la Muzeul Gurung mă impresionează cu o serie de diplome în turism şi muzeologie.
Revin la lodge şi plecăm la vale spre Chinu. Coborâm printre gospodării tradiţionale, ogoare terasate şi femei care vântură meiul. Când vedem o casă prăbuşită, Saila îmi spune că şi casa lui din Gorkha a căzut anul trecut la cutremur. Pe drum mă întâlnesc cu Thomas din Lituania, pe care îl ştiam de la Evergreen Ecolodge din Sauraha; vine din sens opus, făcuse Annapurna Base Camp în 7 zile în loc de 10, este singur şi ascultă muzică la căşti.
Continuăm coborârea prin cătune până în valea Kimrong Khola, trecem un pod suspendat peste un canion cu cascade imense, apoi ultima porţiune urcăm abrupt o potecă cu trepte de piatră până în Chinu (1.780m). Chinu este un sat micuţ, la câteva sute de metri deasupra văii Modi Khola şi de acum suntem deja în traseul de Annapurna Base Camp. Piaţeta din centru este de fapt grădina cu flori a complexului turistic Namaste, unde se întâmplă şi se găseşte tot, de la bijuterii tibetane, tricouri şi şepci la biscuiţi, sucuri energizante şi hărţi.
La prânz mănânc rapid macaroane cu sos de roşii şi puţină brânză de iac, apoi trag de Salia să plecăm spre izvoarele termale din vale. La intrarea în poteca spre izvoare se plăteşte o taxă modică, apoi se coboară abrupt în valea Modi Khola, iar jos lângă râul rece se află trei bazine cu apă caldă, respectiv fierbinte şi clocotită. Nu am costum de baie, mă dezbrac în bustieră şi chiloţi, paznicul mă trimite să fac duş (cu apă fierbinte) şi după aceea am voie să intru în bazin.
Vreo 2 ore stau în apa caldă, Salia socializează cu paznicul, se umple de nepalezi şi turişti şi mă mut în alt bazin când apare spanioloaica Noelia, pe care o cunoscusem în Ulleri. Face baie îmbrăcată şi continuă încă două zile traseul lung prin Landruk; apoi câteva zile face voluntariat la o şcoală Montesori în Pokhara, revine în Kathmandu şi avem avion amândouă în aceeaşi zi.
Spre înserat revenim în Chinu, iar la cină stau afară pe terasă cu doi ciclişti, dar care acum fac trekking. Slovenul Thomas a făcut Drumul Mătăsii cu bicicleta în cinci luni, iar din New Delhi până în Pokhara şi-a unit forţele cu Ben Antony din Luxemburg. Thomas mai fusese în Nepal cu doi ani înainte şi i se păruse murdar, dar acum după India i se pare chiar curat. Ben abia a terminat facultatea şi se învârte prin Asia de Sud-Est câteva luni; amândoi sunt bloggeri înrăiţi.
A cincea zi de trekking (şi ultima de altfel), plecăm din Chinu în lungul văii Modi Khola. Urcăm treptat spre Siwai, de unde coborâm pe drumul de autobuz prin Syauli Bajar şi Chimrong până în Birethanti. Terminăm mersul pe jos înapoi în Nayapul, la standul de taxiuri.
Dimineaţa devreme când mă trezesc văd vârful Annapurna de Sud pe geam încă înconjurat de stele. La micul dejun mănânc pâine gurung cu miere şi ochiuri, nelipsitul ceai masala şi cafeaua cu lapte. Mă despart de cicliştii mei, Thomas şi Antony, şi urmează să ţinem legătura.
Coborâm din Chinu spre podul suspendat peste canion, urcăm abrupt şi în Samrung alegem curba de nivel paralelă cu valea Modi Khola. Depăşim noul pod spre Landruk şi mergem pe versantul estic al văii până în Kyume, unde un drum o ia în sus spre Ghandruk (de unde veniserăm în ziua precedentă). Noi continuăm spre Siwai, de unde există autobuz spre Pokhara.
Depăşim o turmă de capre, trecem un pod suspendat peste un râuleţ şi când ajungem în Siwai, autobuzul este deja plin şi pleacă numaidecât, iar un rus mă agaţă dacă nu vreau să mergem cu ei cu jeep-ul până în Pokhara (8 persoane la jeep). Mă aşez pentru o nouă porţie de spaghete cu pui şi hotărăsc să mergem totuşi pe jos încă 10 kilometri până la Nayapul. Lui Salia nu îi convine să-mi care rucsacul încă 3 ore, dar se conformează şi bodogăne când jeep-urile ne umplu de praf.
Drumul spre Birethanti coboară încontinuu, trece prin satele pitoreşti Syauli Bajar, Chimrong şi Lamakhet, iar în spate încă vedem vârful Maccapuchare (Coada de Peşte). În Birethanti (1.025m) ştampilăm ultima oară permisele de trekking şi în jumătate de oră suntem în parcarea din Nayapul, unde Salia se înţelege cu un taximetrist care ne duce până la agenţie în Pokhara.
La Agenţia Twin Peaks plătesc restul de bani pentru trekking, îi dau lui Salia un bacşiş binemeritat pentru care se închină la mine împreunând mâinile a Namaste, apoi îmi cară rucsacul pentru ultima oară până la Hotel Lotus Inn. Cum ne despărţim, mă loveşte brusc lipsa lui. Nu este o lipsă care doare, ci mai degrabă bucuria şi recunoştinţa de a-mi fi fost ghid pentru 5 zile, deşi nu am interacţionat prea mult, dar a ştiut să mă înţeleagă fără prea multe vorbe. Când mă gândesc la el mi se duce inima în gât şi simt o dulceaţă în stomac. A doua zi mă codesc până mă duc din nou la agenţie să cer numărul lui Salia, poate reuşesc să-l revăd când mă duc în Gorkha.
Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la The extended Ghorepani Trek, Annapurna Conservation Area (partea II)